Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Bătălie pe moștenirea lui Zaro Aga – A Opta Minune a Lumii
Articole online

Bătălie pe moștenirea lui Zaro Aga – A Opta Minune a Lumii

El pretindea că se născuse în 1774, deci avea 160 de ani când și-a dat obșetescul sfârșit. Medicul care a eliberat certificatul de deces i-a trecut vârsta de 157 de ani. Trupul său a fost trimis în SUA pentru cercetări.

Zaro s-a născut în satul Medan.

A lucrat ca muncitor în construcții când era tânăr, apoi s-a mutat la Istanbul, unde a fost mai mult paznic.

În ultimii ani de viață a fost o atracție majoră pentru presă, fiind presupus cel mai bătrân om din lume.

În această calitate a călătorit în multe țări, inclusiv în Statele Unite, Regatul Unit, Franţa și Italia.

Se întâlnise de două ori cu Mustafa Kemal Atatürk, pe care-l numea „Sultan”.

Ziarul turc Taraf a susținut că atunci când s-a întâlnit cu Mustafa Kemal, Zaro l-a lăudat că a făcut lucruri foarte bune, dar l-a criticat pentru că acorda prea multă libertate femeilor.

În timpul vieții, medicii care l-au tratat și i-au examinat oasele cu raze X i-au pus la îndoială vârsta pretinsă, sugerând că nu avea mai mult de 120 de ani.

Bătrânul s-a supărat rău și a fluturat certificatul de naștere pe sub nasul medicilor.

În Bătălia de la Plevna

El a pretins că s-a întâlnit Napoleon, că luptase în șase războaie, inclusiv în Bătălia de la Plevna la vârsta de 100 de ani.

Nu mai știa sigur dacă fusese căsătorit de unsprezece sau de douăsprezece ori, dar susținea că are aproximativ 36 de copii.

În 1931, a făcut turul Angliei.

Nu bea, nu fuma și era, în mare măsură, vegetarian.

Zaro Aga a refuzat să creadă știrile că un barbat în China atinsese 252 de ani.

A trăit într-un relativ anonimat până pe la 1930, când cineva, auzindu-i poveștile sale despre întâlnirile cu Napoleon și cu sultanul Turciei, l-a etichetat ca fiind cel mai în vârstă om din lume și l-a dus  într-un turneu în SUA.

Spunea că-și pierduse dinții la scurt timp după ce Napoleon al III-lea fusese învins la Sedan.

A făcut ceva bani din turneele și spectacolele de circ în care era prezentat ca „A opta minune a lumii”.

Moștenirea

La scurtă vreme după moartea sa, un american s-a aventurat până la căsuța de lemn a decedatului din ulița Gubuc Gilar, cerând să-i vorbească văduvei.

Deși Atatürk avusese succes cu modernizarea la turcoaicele tinere, cele bătrâne încă se sfiau să iasă înaintea unui străin.

Kudret Nanum, ultima nevastă a lui Zaro, s-a lăsat mult rugată înainte să accepte să stea de vorbă cu americanul insistent.

Când a auzit știrea pe care i-a adus-o străinul, Kudret a rămas uimită și scandalizată de secretul pe care Zaro îl păstrase cu viclenie.

Acesta lăsase moștenire o asigurare de viață de 1000 de dolari și șase cafenele în Istanbul.

Imediat, de liniștea din famila defunctului s-a ales praful.

Cum Kudret îi devenise soție doar cu 12 ani înaintea morții și nu-i dăruise niciun copil, iar ceilalți copii muriseră înaintea lui, nepoții și strănepoții s-au considerat adevărații moștenitori. După îndelungi certuri se părea că s-a ajuns la un compromis.

Însă, Kudret, în cele din urmă, s-a răzgândit nefiind mulțumită cu 500 de dolari și jumătate din cafenele. Voia toți cei 1000 de dolari.

Așa că s-a ajuns la proces.

Reporterii ziarelor de scandal din întreaga lume aveau iarăși o pâine de mâncat de pe urma lui Zaro Aga.

În 1939, un raport de investigație publicat în SUA de Walter Bowerman arăta că Zaro Aga avea în jur de 97 când a murit.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola