După 13 Septemvrie Caimacamul Const. Cantacuzino îl numi Cârmuitor al judetului Doljiu, iar Voda Stirbey îl rechemă în activitate cu gradul de colonel și-l înaintă general, numindu-l ministru de răsboi, slujbă ce păstra și sub caimacamii ce-i urmară până la sosirea lui Cuza-Vodă, care-l ținu în aceiași calitate în cabinetul I. I. Filipescu.
Devine apoi Ministru al Instrucțiunei Publice și Cultelor în cabinetul N. Golescu, spre a trece la Ministerul de Control, în cel prezidat de Em. Kostache-Iepureanu.
La 2 Mai e numit senator și, dupa promulgarea legii comunale din 1864, devine primar al Bucureștilor, cel dintâi primar al Capitalei după desființarea Magistratului.
Spre sfârșitul domniei lui Cuza, Barbu Vlădăianu se ține la o parte, dar reintră în parlament dupa 11 Februarie 1866, spre a redeveni primar al Capitalei în 1876, în care calitate la 28 August se stinge în Sinaia.
Aceasta scurtă biografie ajunge pentru ca să ne dăm seama că amintirea generalului Barbu Vlădăianu ar trebui să fie mai vie între noi.
Uitarea care se lasă azi peste numele acestui vrednic bărbat întristează pe cine își dă seama ce rol mare a jucat acesta la 24 Ianuarie 1859.
Citește și Iarna lui Hangerliu, cea mai cumplită din istoria Bucureștilor
