Theodorian-Carada, într-un articol publicat în revista Arhivele Olteniei din ianuarie-aprilie 1938, îi spune „Făuritorul Unirei de la 24 Ianuarie 1859”.
Dacă generalul Barbu Vlădoianu ar fi executat ordinul Căimăcămiei de a trage în mulțimea adunată pe Dealul Mitropoliei ca să susțină alegerea lui Cuza, foarte probabil unirea nu s-ar mai fi făcut atunci.
Din articolul „Făuritorul Unirei dela 24 lanuarie 1859” al lui Carada aflăm cum a ajuns să fie șchiop tatăl lui Barbu Vlădoianu (sau Vlădăianu):
Vlădaienii sunt un neam de boeri vechi din Oltenia. Bine încuscriți cu Ghiculese, Sutzine, Balșine și Pârșcovence, Vlădăiencele au ținut Buzești, Golești, Krețulești; iar dupa catagrafia din 1829, unul din cei mai bogati boeri din Doljiu era Ion Vlădăianu, cu un venit de 25.000 lei pe an.
Fota Vlădăianu în 1750 clădește și înzestrează biserica Sf. Spiridon din Craiova.
Nepot de frate al lui Fota a fost Armașul Barbu Vlădăianu, sotul Uței Prisăcencei.
Era șchiop, din pricină că la 29 Martie 1790, când se spune că era copil de casă la Vodă Hangerli, a fost chemat de Domn ca să-i spună în franțuzește să vie cu câțiva ciohodari, pentru că mutra harapului urât și buzat, ce i se prezentase în calitate de capugi al Porței, nu-i plăcea deloc.
Presimțirea lui Vodă și precauțiunile ce voia să ia nu i-au folosit : până să sosească baiatul cu ciohodarii, harapul tăiase capul Domnului și-1 punea într-o tolbă ca să-l ducă pe tipsie Padișahului!
Îngrozite și țipând, Doamna și Domnițele au asvârlit saltele în grădina palatului și de pe o fereastră s-au aruncat jos.
În urma lor, s-au aruncat Vlădăianu, de și-a frânt piciorul, și șchiop a rămas toată viața.
Armașul a avut doi copii: pe Ștefan și pe Barbu Vlădăianu. Amândoi au intrat în oștire în 1830, când Kisseleff a reînființat armata română.
Barbu, născut la Craiova în anul 1812, era Maior in Iunie 1848, și, când a intrat în Craiova Guvemul Provizoriu de la Islaz, s-a retras cu batalionul lui din oraș.
Ca unul ce se credea dator sa-i rămâe credincios lui Bibescu-Vodă, n-a vrut să adereze la revoluție, dar nici să-i reziste.
