Cu o inteligenţă diabolică, izbutea să desfacă mereu cercul tot mai strâns al întrebărilor puse de judecătorul de instrucţie.
– La un moment dat, credeam că „flerul” m-a înşelat şi Nicolaescu nu e decât autorul moral, nu şi cel material al crimei, ne mărturisea atunci judecătorul de instrucţie.
Şi totuşi Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.
La un moment dat, după chinuitoarele ore de interogatoriu, punctate doar de tic-tacul solemn al pendulei, în urma unei serii de întrebări anodine, judecătorul îl întreabă:
– Şi logodnica d-tale nu ştia că eşti căsătorit?
Deodată, zdrobit, de unde până atunci răspunsese la toate întrebările precis, Gică-mic a început să se bâlbâie. Sistemul lui de apărare se stricase. se ivise o spărtură, pe unde trebuia să ţâşnească mărturisirea.
Virgil Nicolaescu, deşi căsătorit cu fiica proxenetei din str. Apolodor, cu a cărei avere îşi făcuse carieră, se logodise cu o domnişoară dintr-o familie onorabilă, cu care voia să se căsătorească după dispariţia soţiei şi soacrei sale!
Credea că amănuntul acesta nu va fi aflat niciodată de instrucţie. Şi văzând că mobilul adevărat al crimei a fost aflat a preferat să spuie adevărut.
Hărţuit de întrebările din ce mai precise, cari nu-i dădeau posibilitatea să se gândească la un nou sistem de disimulaţie, Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.
Un criminal atât de abil, ar fi scăpat desigur cu faţa curată din cercetarea unui judecător de instrucţie mai puţin rutinat.
Niculescu-Bolintin însă l-a făcut să mărturisească cu o singură întrebare şi a fost trimis pentru 25 de ani la tăiatul sării.