Online

Aventurile șocante ale ofițerului de informații arestat pentru legături cu bărbații. Dosarele CNSAS

 Mihail Popescu
Aventurile șocante ale ofițerului de informații arestat pentru legături cu bărbații. Dosarele CNSAS

Poveștile ofițerilor de informații sunt spectaculoase, una dintre cele mai ciudate este a lui Heintz Stănescu, de la Serviciul Culte al Direcției I, arestat după ce a fost prins în flagrant când a agresat sexual un bărbat. Scăpat de rigorile legii, el va ajunge profesor universitar. El a murit în 1994, în timpul unei călătorii în Franța, dar aventurile sale au început cu peste 50 de ani în urmă.

Autorii Adrian Nicolae  Petcu și Denisa  Bodeanu fac în studiul 

”Contribuții la întocmirea unui dicționar al ofițerilor de Securitate (Problema Culte-Secte)” portretul mai multor ofițeri de Securitate care au avut în lucru dosare ale cultelor religioase și sectelor din România de după Al Doilea Război Mondial. Studiul a apărut în anul 2009, în Caietele CNSAS, numărul 3.

Unul dintre ofițerii al cărui portret este refăcut cu ajutorul documentelor de arhivă, are o poveste care pare desprinsă din romanele de aventuri.

Reproducem fragmentul biografic din studiu, cu două mențiuni: intertitluttile ne aparțin și acesta este doar unul dintre ofițerii identificați de cei doi cercetători.

 

Ca elev, traducea din Capitalul de Karl Marx

 

Heintz Stănescu  (nume real  Heintz Rottenberg1) s-a născut la 19 septembrie 1921 la Viena. Tatăl său  era  director al unei firme comerciale engleze  şi proprietar de imobile în Brăila unde se  va  muta, de  altfel, în perioada interbelică, împreună  cu familia. Heintz Stănescu  a urmat liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, unde „nutrea idei progresiste”, iar împreună  cu alţi  colegi  a  scos o „Foaie a elevilor”, interzisă  de  corpul profesoral, apoi „Flamura”, suspendată  de autorităţile poliţieneşti. A fost un bun elev, cu premii  la  concursuri  de  limbi  străine, făcând chiar traduceri pentru firma unde lucra tatăl său. De altfel, el traducea din limba germană, pentru colegii  săi, fragmente din „Capitalul”. Pentru câteva luni, în 1938, a fost simpatizant în organizaţia sionistă  de tineret  „Brith  Trumpeldor”. Între 1939-1940 a ajutat cu colecte evreii din Cehoslovacia  şi Austria care se  refugiau  către Palestina. La 6 noiembrie 1940 a fost arestat într-un grup de comunişti,  trimis în judecată  şi condamnat la 6 luni închisoare.  Trece prin mai multe  închisori, apoi internat în lagărul de la Tg. Jiu, alături de alţi comunişti (Gr. Preoteasa, At. Joja etc.). În septembrie 1942 a fost reţinut în vederea deportării în Transnistria, însă  a fost salvat de  o  intervenţie la generalul Constantin Vasiliu, ministrul  Afacerilor  Interne. Ulterior a fost trimis în detaşamente de muncă, lucrând alături de comunişti  şi evrei.

 

Serviciul Culte

 

După  23 august 1944, a intrat în  calitate  de  comisar  în  Chestura  Brăila, Biroul Siguranţă, unde a lucrat timp de 6-7 luni,  apoi  a  ajuns  şeful Birourilor speculă  şi sabotaj şi tineretul PNŢ.  La  1  aprilie 1947, s-a transferat la Bucureşti, la Direcţia Generală  a Poliţiei Corpul  Detectivilor,  apoi la 1 decembrie acelaşi an a fost numit comisar  şef în cadrul aceleiaşi structuri. Deşi avusese legături cu ilegalişti comunişti înainte de 1944, abia  după  acest an se înscrie în PCR, în cadrul căruia va urca repede în funcţiile de conducere, datorită  „însuşirii foarte repede a materialului politic”, ajungând  responsabil al unui cerc de studii marxiste pentru elevii din Brăila, responsabil cu tineretul  comunist  din  judeţ, apoi secretarul organizaţiei de bază  din Poliţia Brăila, publicând  şi o serie de articole  cu  conţinut politic la ziarul „Înainte”. Concomitent cu activitatea de poliţist,  în  perioada 1944-1948 a urmat cursurile Facultăţii de Litere  şi Filosofie din Bucureşti. La  1  septembrie  1948 a fost încadrat cu funcţia de căpitan în DGSP,  şef al Serviciului Culte din Direcţia I, de Informaţii Interne, pentru ca la 23 august 1950 să  ajungă maior. 

Cunoscut de ani buni pentru preferințele erotice

 

În  1946, C. Câmpeanu, membru CC al PCR, spunea despre el că  „este foarte cult, cu multă  pregătire oficială, cunoaşte multe limbi”, iar în 1949, un alt membru de la  vârful partidului îl descria astfel: „caracteristici individuale:  foarte  studios, muncitor, cult, ambiţios, orgolios, corect, spirit critic  foarte dezvoltat,  încrezut,  încăpăţânat, caracter iritabil; caracteristici profesionale: bine pregătit în cultura generală, energic în acţiune, destul de ingenios, tendinţă  spre  intelectualizare;  caracteristici politice: devotat partidului, se orientează repede, nivel politic suficient, originea  mic  burgheză, se reflectă  în ironie  şi criticism, nu e oportunist, nu e conformist”. Un alt personaj care îl aprecia era colonelul G.  Birtaş, după  cum îl caracteriza atât în 1949, cât  şi la 14 aprilie 1952: „Din punct de  vedere  profesional  este  bine pregătit, dar uneori ia hotărâri pripite. [...]  A  reuşit să  imprime tov. din subordine o justă atitudine faţă  de muncă. În munca sa cu cadrele nu  dă  întotdeauna dovadă  de suficient tact. În legătură  cu această  lipsă  a fost criticat  şi luptă  să  o lichideze”.

Deşi  era cunoscut încă  din 1949 că  practica relaţii homosexuale, cu toate mustrările venite pe linie de Partid  şi  presiunile  pentru a se căsători, el a fost lăsat să  lucreze în continuare în  aceeaşi funcţie.

Cu numai o lună  înainte de arestare, colonelul Birtaş  dădea referinţe foarte bune despre el. Ciudat este că, la 5 mai 1952, aflat la Braşov, în momentul  în care dorea să  întreţină  relaţii sexuale cu un alt bărbat,  acesta  l-a refuzat, s-a iscat un scandal, fapt care a determinat  intervenţia Miliţiei. Deşi se legitimase ca fiind de la Securitate, Stănescu a fost reţinut  şi condus de un miliţian la regionala de securitate Stalin, unde a fost arestat.  A fost anchetat din ordinul lui Pintilie  şi Dulgheru, luându-se declaraţii de la toţi cunoscuţii săi, căutându-se informaţii despre el în  arhiva  Siguranţei.

 

”Să se trateze această boală”

 

Într-o declaraţie, datată 21 mai 1952, Stănescu îşi recunoştea „vinovăţia”, solicita organelor de securitate să-l ajute „să  se trateze de această  boală”,  şi arăta că  „nu am permis tendinţelor mele vicioase să tulbure munca mea cu informatorii.  Nu  am  făcut vreo desconspirare. Argumentez concret: am prelucrat cu serviciul material compromiţător despre activitatea vicioasă  a unor elemente din obiectivele urmărite.  Am  dat ordine pentru utilizarea unor astfel de situaţii. Am efectuat personal recrutarea informatorului  «Iuliu», la Sibiu, pe baza relaţiilor sale anormale”. Din ordinul generalului Pintilie, prin Decizia nr. 463/10 iunie 1952, a fost  trimis  pentru 12 luni în colonia de muncă  de la Bicaz, unde a lucrat ca normator. La  3  iunie  1953  a  fost eliberat. La 1 octombrie 1953, s-a angajat ca asistent universitar la Catedra de limbă  şi literatură  germană  a Facultăţii de filologie  din  Bucureşti, iar zece ani mai târziu a ajuns lector.

În 1969  şi-a susţinut  doctoratul  în  Filologie la Universitatea din Bucureşti. A depus o activitate ştiinţifică  intensă  în cercetarea culturii germane  şi a originii populaţiei germanice din spaţiul românesc, participând la conferinţe interne  şi internaţionale  şi publicând în reviste de specialitate. A efectuat stagii de documentare în  RDG,  Austria  şi la Institutul „Goethe” din München. Pentru activitatea sa a fost  cooptat  în consiliul de conducere al Societăţii culturale „Lenau”  din Viena, a fost membru în comitetul sindical pe Facultatea de filologie din Bucureşti şi în consiliul oamenilor muncii de naţionalitate germană. Încă  de când era în colonia de  muncă, Stănescu a acceptat să  devină  informator. La 17 februarie 1953 a semnat angajamentul de colaborare cu numele de „Abrud”.  Potrivit referatului ofiţerului de legătură, aflăm că  Stănescu „a dovedit preocupare pentru îndeplinirea sarcinilor, a furnizat informaţii  de  valoare, unele fiind exploatate în luarea de misiuni operative – arestarea – asupra unor persoane” .

 

”Deviaționiștii de dreapta”

 

Activitatea de colaborator a continuat-o  şi după  eliberare. Prin participarea sa  la manifestările  ştiinţifice, dar  şi prin activitatea depusă  în facultate, Stănescu, cu  numele conspirativ „Silviu”, apoi „Traian” „a cules  şi furnizat informaţii de interes operativ”.  În vara anului 1976, primind o moştenire de la rude ale sale  din  Austria,  Stănescu a depus suma de bani la Banca Română  de  Comerţ  Exterior. Acest gest probabil că  l-a ajutat ca în data de 22 septembrie  1976, cu prilejul  unei  conferinţe, să  rămână  la Viena. La puţin timp, Stănescu s-a deplasat în RFG, unde a solicitat  înregistrarea ca „german  de  confesiune mozaică”.

Acesta  a fost primul ofiţer de securitate care a iniţiat această  instituţie în rolul represiv  şi  de control asupra cultelor din  România. Documentele Securităţii reflectă  modul de lucru destul de meticulos, documentat, competent  şi sobru pe care Stănescu l-a adoptat în activitatea sa. De multe ori, a apelat la  arhiva  Siguranţei, la biblioteca documentară, s-a iniţiat din experienţa fostelor servicii  secrete,  copiindu-le metodele, mijloacele  şi soluţiile în controlul şi manipularea cultelor.  Se poate spune că  pentru Securitate a fost un ofiţer bun, util,  fiind de altfel printre foarte puţinii  care aveau studii superioare  şi o cultură  generală  vastă. Însă, reprimarea „deviaţioniştilor de dreapta” în anul 1952 de către acoliţii  lui Dej, se pare că  a condus la scoaterea lui din Securitate, pentru o vină  care era cunoscută  de instituţia din care făcea parte.

 

Foto: Wikipedia

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric