Autorii Adrian Nicolae Petcu și Denisa Bodeanu fac în studiul
”Contribuții la întocmirea unui dicționar al ofițerilor de Securitate (Problema Culte-Secte)” portretul mai multor ofițeri de Securitate care au avut în lucru dosare ale cultelor religioase și sectelor din România de după Al Doilea Război Mondial. Studiul a apărut în anul 2009, în Caietele CNSAS, numărul 3.
Unul dintre ofițerii al cărui portret este refăcut cu ajutorul documentelor de arhivă, are o poveste care pare desprinsă din romanele de aventuri.
Reproducem fragmentul biografic din studiu, cu două mențiuni: intertitluttile ne aparțin și acesta este doar unul dintre ofițerii identificați de cei doi cercetători.
Ca elev, traducea din Capitalul de Karl Marx
Heintz Stănescu (nume real Heintz Rottenberg1) s-a născut la 19 septembrie 1921 la Viena. Tatăl său era director al unei firme comerciale engleze şi proprietar de imobile în Brăila unde se va muta, de altfel, în perioada interbelică, împreună cu familia. Heintz Stănescu a urmat liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, unde „nutrea idei progresiste”, iar împreună cu alţi colegi a scos o „Foaie a elevilor”, interzisă de corpul profesoral, apoi „Flamura”, suspendată de autorităţile poliţieneşti. A fost un bun elev, cu premii la concursuri de limbi străine, făcând chiar traduceri pentru firma unde lucra tatăl său. De altfel, el traducea din limba germană, pentru colegii săi, fragmente din „Capitalul”. Pentru câteva luni, în 1938, a fost simpatizant în organizaţia sionistă de tineret „Brith Trumpeldor”. Între 1939-1940 a ajutat cu colecte evreii din Cehoslovacia şi Austria care se refugiau către Palestina. La 6 noiembrie 1940 a fost arestat într-un grup de comunişti, trimis în judecată şi condamnat la 6 luni închisoare. Trece prin mai multe închisori, apoi internat în lagărul de la Tg. Jiu, alături de alţi comunişti (Gr. Preoteasa, At. Joja etc.). În septembrie 1942 a fost reţinut în vederea deportării în Transnistria, însă a fost salvat de o intervenţie la generalul Constantin Vasiliu, ministrul Afacerilor Interne. Ulterior a fost trimis în detaşamente de muncă, lucrând alături de comunişti şi evrei.
Serviciul Culte
După 23 august 1944, a intrat în calitate de comisar în Chestura Brăila, Biroul Siguranţă, unde a lucrat timp de 6-7 luni, apoi a ajuns şeful Birourilor speculă şi sabotaj şi tineretul PNŢ. La 1 aprilie 1947, s-a transferat la Bucureşti, la Direcţia Generală a Poliţiei Corpul Detectivilor, apoi la 1 decembrie acelaşi an a fost numit comisar şef în cadrul aceleiaşi structuri. Deşi avusese legături cu ilegalişti comunişti înainte de 1944, abia după acest an se înscrie în PCR, în cadrul căruia va urca repede în funcţiile de conducere, datorită „însuşirii foarte repede a materialului politic”, ajungând responsabil al unui cerc de studii marxiste pentru elevii din Brăila, responsabil cu tineretul comunist din judeţ, apoi secretarul organizaţiei de bază din Poliţia Brăila, publicând şi o serie de articole cu conţinut politic la ziarul „Înainte”. Concomitent cu activitatea de poliţist, în perioada 1944-1948 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. La 1 septembrie 1948 a fost încadrat cu funcţia de căpitan în DGSP, şef al Serviciului Culte din Direcţia I, de Informaţii Interne, pentru ca la 23 august 1950 să ajungă maior.
Cunoscut de ani buni pentru preferințele erotice
În 1946, C. Câmpeanu, membru CC al PCR, spunea despre el că „este foarte cult, cu multă pregătire oficială, cunoaşte multe limbi”, iar în 1949, un alt membru de la vârful partidului îl descria astfel: „caracteristici individuale: foarte studios, muncitor, cult, ambiţios, orgolios, corect, spirit critic foarte dezvoltat, încrezut, încăpăţânat, caracter iritabil; caracteristici profesionale: bine pregătit în cultura generală, energic în acţiune, destul de ingenios, tendinţă spre intelectualizare; caracteristici politice: devotat partidului, se orientează repede, nivel politic suficient, originea mic burgheză, se reflectă în ironie şi criticism, nu e oportunist, nu e conformist”. Un alt personaj care îl aprecia era colonelul G. Birtaş, după cum îl caracteriza atât în 1949, cât şi la 14 aprilie 1952: „Din punct de vedere profesional este bine pregătit, dar uneori ia hotărâri pripite. […] A reuşit să imprime tov. din subordine o justă atitudine faţă de muncă. În munca sa cu cadrele nu dă întotdeauna dovadă de suficient tact. În legătură cu această lipsă a fost criticat şi luptă să o lichideze”.
Deşi era cunoscut încă din 1949 că practica relaţii homosexuale, cu toate mustrările venite pe linie de Partid şi presiunile pentru a se căsători, el a fost lăsat să lucreze în continuare în aceeaşi funcţie.
Cu numai o lună înainte de arestare, colonelul Birtaş dădea referinţe foarte bune despre el. Ciudat este că, la 5 mai 1952, aflat la Braşov, în momentul în care dorea să întreţină relaţii sexuale cu un alt bărbat, acesta l-a refuzat, s-a iscat un scandal, fapt care a determinat intervenţia Miliţiei. Deşi se legitimase ca fiind de la Securitate, Stănescu a fost reţinut şi condus de un miliţian la regionala de securitate Stalin, unde a fost arestat. A fost anchetat din ordinul lui Pintilie şi Dulgheru, luându-se declaraţii de la toţi cunoscuţii săi, căutându-se informaţii despre el în arhiva Siguranţei.
”Să se trateze această boală”
Într-o declaraţie, datată 21 mai 1952, Stănescu îşi recunoştea „vinovăţia”, solicita organelor de securitate să-l ajute „să se trateze de această boală”, şi arăta că „nu am permis tendinţelor mele vicioase să tulbure munca mea cu informatorii. Nu am făcut vreo desconspirare. Argumentez concret: am prelucrat cu serviciul material compromiţător despre activitatea vicioasă a unor elemente din obiectivele urmărite. Am dat ordine pentru utilizarea unor astfel de situaţii. Am efectuat personal recrutarea informatorului «Iuliu», la Sibiu, pe baza relaţiilor sale anormale”. Din ordinul generalului Pintilie, prin Decizia nr. 463/10 iunie 1952, a fost trimis pentru 12 luni în colonia de muncă de la Bicaz, unde a lucrat ca normator. La 3 iunie 1953 a fost eliberat. La 1 octombrie 1953, s-a angajat ca asistent universitar la Catedra de limbă şi literatură germană a Facultăţii de filologie din Bucureşti, iar zece ani mai târziu a ajuns lector.
În 1969 şi-a susţinut doctoratul în Filologie la Universitatea din Bucureşti. A depus o activitate ştiinţifică intensă în cercetarea culturii germane şi a originii populaţiei germanice din spaţiul românesc, participând la conferinţe interne şi internaţionale şi publicând în reviste de specialitate. A efectuat stagii de documentare în RDG, Austria şi la Institutul „Goethe” din München. Pentru activitatea sa a fost cooptat în consiliul de conducere al Societăţii culturale „Lenau” din Viena, a fost membru în comitetul sindical pe Facultatea de filologie din Bucureşti şi în consiliul oamenilor muncii de naţionalitate germană. Încă de când era în colonia de muncă, Stănescu a acceptat să devină informator. La 17 februarie 1953 a semnat angajamentul de colaborare cu numele de „Abrud”. Potrivit referatului ofiţerului de legătură, aflăm că Stănescu „a dovedit preocupare pentru îndeplinirea sarcinilor, a furnizat informaţii de valoare, unele fiind exploatate în luarea de misiuni operative – arestarea – asupra unor persoane” .
”Deviaționiștii de dreapta”
Activitatea de colaborator a continuat-o şi după eliberare. Prin participarea sa la manifestările ştiinţifice, dar şi prin activitatea depusă în facultate, Stănescu, cu numele conspirativ „Silviu”, apoi „Traian” „a cules şi furnizat informaţii de interes operativ”. În vara anului 1976, primind o moştenire de la rude ale sale din Austria, Stănescu a depus suma de bani la Banca Română de Comerţ Exterior. Acest gest probabil că l-a ajutat ca în data de 22 septembrie 1976, cu prilejul unei conferinţe, să rămână la Viena. La puţin timp, Stănescu s-a deplasat în RFG, unde a solicitat înregistrarea ca „german de confesiune mozaică”.
Acesta a fost primul ofiţer de securitate care a iniţiat această instituţie în rolul represiv şi de control asupra cultelor din România. Documentele Securităţii reflectă modul de lucru destul de meticulos, documentat, competent şi sobru pe care Stănescu l-a adoptat în activitatea sa. De multe ori, a apelat la arhiva Siguranţei, la biblioteca documentară, s-a iniţiat din experienţa fostelor servicii secrete, copiindu-le metodele, mijloacele şi soluţiile în controlul şi manipularea cultelor. Se poate spune că pentru Securitate a fost un ofiţer bun, util, fiind de altfel printre foarte puţinii care aveau studii superioare şi o cultură generală vastă. Însă, reprimarea „deviaţioniştilor de dreapta” în anul 1952 de către acoliţii lui Dej, se pare că a condus la scoaterea lui din Securitate, pentru o vină care era cunoscută de instituţia din care făcea parte.
Foto: Wikipedia
