Avangarda românească: Autoironie și efemeritate
Reușesc însă să creează acea sinteză modernă despre care vorbea Ilarie Voronca, sa îmbine, să combine formule venite din mai multe direcții avangardiste. Integralismul afirma deschis tocmai acea dorință de a sintetiza toate artele.
Futurismul și dadaismul au ecouri și influențe, cel mult, asupra culturii avangardiste românești. Avangardele istorice românești se învârt în jurul constructivismului, prin manifestul activist către tinerime din mai 1924, integralismului, în cadrul revistei cu ,,Integral” (19261928), suprarealismului (1928-1932) și mai apoi în jurul lui Gellu Naum și celorlalți colegi de breaslă din anii 1940. Cea mai pură formă de expresie avangardista rămâne dadaismul, măcar pentru că la Cabaret Voltaire s-a știut, începând cu Tristan Tzara, primul care și-a dat demisia, că orice formă de expresie, dacă nu vrea să fie clasată, trebuie să fie efemeră. Toate curentele avangardiste de la noi și-au căutat, în ciuda repudierii tradiției, premergători, autohtoni și străini. Interesant e că pe lângă niște creatori ca Urmuz, Arghezi, Brâncuși. Tzara, Rimbaud, Whitman, Baudelaire, Nostradamus, apare și un Eminescu sau un Kipling.
Până la urma, au avut dreptate cei care odată fuseseră cei mai ardenți susținători ai noii arte la ,,Contimporanul” sau ,,Integral”, anume Vinea și Voronca, când au decis să se domolească. În felul ăsta nu și-au pierdut poate cea mai generală caracteristică avangardistă: (auto)ironia. Insuccesul dadaist în România se datorează tocmai absenței țintei. Mihail Cosma vorbește de o prea puțină rezistență și o prea mică și puțin coruptă literatură, pentru care nu era necesară o revitalizare.
Dincolo de zgomotul produs de dadaism, de acea ,,mitralieră de confetti”, cum numea Sașa Pană curentul apărut la Zurich, tinerii avangardiști vedea necesară o nouă abordare a artei, considerând, cum ar zice Ion Vinea, că ,,s-a prostituat”. Avangardiștii doreau să facă din trăirea de zi cu zi o artă, același Ion Vinea afirmând în manifestul din
Contimporanul că ,,un bun reportaj cotidian înlocuiește azi orice lung roman de aventuri sau de analiză. Obsesia avangardistă de a fi întotdeauna în toiul vieții, de a-i lua pulsul, de a o deconstrui și a o reconstrui artistic a mișcat curentele avangardiste, dar nu le-a conferit și perenitate.
