Atentat cu bombă în București. Apare în arhiva CIA, dar nu și în cele românești

 

Preumblările prin arhivele serviciilor scot la iveală tot felul de ciudățenii. Multe sunt explicabile prin lipsa posibilității de verificare, agentul, spionul, fiind pe ”teritoriu inamic” o altă explicație fiind că informațiile erau furnizate în centrală și abia acolo, coroborate cu unele culese de alți agenți, rezultau informațiile exacte.

Telegrama CIA pe care o publicăm azi este din 22 mai 1950 și are titlul: A fost raportat un sabotaj la Casa Magistraților din București.

Textul este scurt, concis și… probabil fals:

”În cursul nopții de 30-31 mai, a avut loc o explozie la subsolul Casei Magistraților, de la intersecția Bulevardului Gheorghe Magheru cu strada Jules Michelet. Stere de la Prezidiumul Republicii (probabil se face referire la G.C.Stere, secretarul Prezidiumului n.n.) și Procurorul General (la acea dată funcția era ocupată de Alexandru Voitovici, fost judecător în procesele lui Ion Antonescu și Iuliu Maniu n.n.) au birourile în această clădire. Ambii funcționari lipseau la momentul exploziei. În prezent, amândoi sunt găzduiți în Palatul de Justiție, care se află sub o pază severă.

2.O investigație a fost începută imediat de Miliție.”

Prima problemă pe care am încercat să o rezolvăm a fost de a afla amănunte despre acel atentat. Consumat, potrivit sursei, în martie 1950, el este anterior seriei de sabotaje organizate de grupul Nina Dombrovschi – Gavrilă Beceanu, așa că nu pare a fi legat de numele lor. Nici nu am găsiit pe cineva care să fi documentat, auzit sau citit despre vreun atentat care să-i fi amenințat pe Stere și Voitovici, chiar dacă sigur nu se numărau printre cei mai populari demnitari ai vremii.

Cel mai probabil telegrama face referire la vreun incident domestic – explozie la vreun cazan sau la rețeaua de gaze – pe care la început Miliția l-a tratat ca pe un sabotaj.