Atena nu uită și nu iartă: 46 de ani de la revoltele studențești împotriva dictaturii coloneilor

 

Au trecut 46 de ani, și grecii tot nu uită și nu iartă. An de an ies în stradă și protestează pentru a marca revolta studențească împotriva dictaturii coloneilor, din 1973.

Au ieșit și duminică seara, la o manifestație uriașă, soldată cu violențe care au dus la arestarea de 32 de persoane, scrie Le Figaro.

Poliția susține că unele persoane au încercat să desfăşoare acţiuni ilegale şi au atacat efectivele sale.

Majoritatea incidentelor au avut loc în cartierul contestatar Exarchia, unde forţele de poliţie sunt acuzate că au agresat spontan manifestanţi.

Manifestație anuală

La Atena și în alte mari orașe ale Greciei au fost peste 30.000 de manifestanți pentru a marca revolta studenţească de la 17 noiembrie 1973 împotriva dictaturii coloneilor.

Această manifestaţie anuală, una dintre cele mai mari din capitala Greciei, cu participarea a 20.000 de protestatari, a fost prima de la alegerea noului guvern conservator.

Manifestaţia, care degenerează deseori în ciocniri cu poliţia, marchează 46 de ani de la revolta studenţilor Şcolii Politehnice din Atena împotriva regimului coloneilor, susţinut de SUA (1967-1974).

În mod tradiţional, manifestaţia se termină în faţa ambasadei americane, deoarece SUA susţineau în acea perioadă junta coloneilor.

Duminică, la Atena, clădirea ambasadei SUA a fost plasată sub un puternic dispozitiv de securitate, fiind înconjurată de maşini de poliţie.

Schimbări

La mai puţin de o lună după ce şi-a preluat funcţia, premierul Kyriakos Mitsotakis a abolit aşa-numita lege a „azilului universitar”.

Moştenită de la revolta studenţească din 1973, această lege, care interzice poliţiei să intre pe terenul universităţilor elene, a fost sinonimă cu revenirea Greciei la democraţie.

Odată cu apropierea comemorării, Parlamentul grec a votat joi înăsprirea pedepselor cu închisoarea pentru violenţe urbane.

Grecia comemorează anual, la 17 noiembrie, mișcarea studenților de la Școala Politehnică.

Ce a fost la 17 noiembrie 1973

Evenimentele din noiembrie 1973 marchează începutul sfârșitului pentru dictatura coloneilor (1967-1973), scrie grecehebdo.gr.

Bilanțul acestei mișcări de protest: sute de persoane arestate și 24 de morți, după intervenția cu tancurile la Politehnică, potrivit studiului realizat de istoricul Leonidas Kallivretakis, dat publicității în 2004 de Fundația Elenă Națională de Cercetare (EIA).

Istoricul evenimentelor de la 21 aprilie 1967 la 17 noiembrie 1973

La 21 aprilie 1967, Grecia intră sub dictatura armatei, conduse de un grup de colonei, ca urmare a instabilității politice cronice, alimentate de intervențiile ilegitime ale Regelui Constantin al II-lea în viața politică.

Junta coloneilor invocă ”amenințarea comunistă” și procedează imediat la abolirea drepturilor civile, eliminând orice formă de opoziție și de contestație.

Personalități politice, în special de stânga, dar și cele liberale și simplii apărători ai drepturilor omului, sunt închise și torturate pe baza convingerilor lor politice.

Dictatură în toată regula

Junta, încercând să controleze toate aspectele vieții politice, interzice, între altele, alegerea studenților în universități, impunând lideri sindicali nealeși sindicatului național al studenților.

Impune și serviciul militar studenților pe care junta îi califica drept ”refractari”.

Aceste acțiuni întăresc sentimentele antijuntă din rândul studenților.

Preludiul

Astfel, prima acțiune publică masivă contra juntei începe cu studenții de la Facultatea de Drept din Atena la 21 februarie 1973, care se baricadează în interiorul clădirilor Universității.

Poliția primește ordinul de a interveni și numeroși studenți sunt bruscați de poliție.

Evenimentele petrecute la Facultatea de Drept sunt deseori citate drept preludiul insurecției de la Politehnică.

La Școala Politehnică

La 14 noiembrie 1973, studenții decid ocuparea Școlii Politehnice de la Exarheia și se ridică împotriva regimului pe care îl califică drept fascist.

Cer abrogarea legii 1347, care îi obliga la serviciul militar imediat pe studenții implicați în acțiunile sindicale.

Studenții instalează un studio de radio clandestin și transmit un apel radio către populație: ”Aici Politehnica! Popor al Greciei, Politehnica este port-drapelul luptei noastre, al luptei voastre, al luptei noastre comune contra dictaturii și pentru democrație!”.

Insurecția studenților care nu își ascund sentimentele antiamericane în măsura în care Statele Unite susțineau regimul dictatorial ca și pe alte regimuri de acel tip din America Latină, ia imediat o formă populară și politică.

Este instaurată legea marțială, pentru a suprima marile manifestații care se desfășurau pe străzile Atenei, dar și la Salonic și în alte orașe ale Greciei.

Rolul Franței

Devenită ”capitală a emigranților din calea juntei”, Parisul nu a întârziat să se transforme într-un bastion al rezistenței contra regimului militar. 

Printre exilați se numără floarea intelectualității elene și anumite figuri emblematice ale lumii artistice (Theodorakis, Merkouri), intelectuali și universitari (Poulantzas, Tsoukalas), care vor juca un rol decisiv în peisajul intelectual de la Paris din anii 1970, apoi în Grecia, în deceniile care au urmat.

Criza cipriotă a fost fatală regimului coloneilor

Criza cipriotă a fost cea fatală regimului coloneilor, deja slăbit de mișcarea puternică de protest, în special a studenților (ocuparea Școlii Politehnice a fost înăbușită de tancurile armatei la 17 noiembrie, în ciuda opoziției rectorului Constantin Conophagos).

Evenimentele de la Politechnion nu sunt doar o mișcare studențească, ci o revoltă populară, în stradă aflându-se oameni din toate păturile sociale.

La 17 noiembrie, armata a intrat cu tancurile la Politehnică, dar criza cipriotă din vara lui 1974 a provocat căderea juntei militare (khounta).

În timpul loviturii de stat de la 15 iulie 1974, EOKA B, o organizație paramilitară cipriotă greacă susținută de șeful dictaturii, Dimitrios Ioannidis, îl înlătură pe Makarios, arhiepiscop și primat al Bisericii Ortodoxe Cipriote, ales președinte în 1959, și încearcă să instaureze o dictatură în Cipru pe modelul celei a coloneilor greci.

Ca reacție la această ruptură a fragilului echilibru între comunitatea greacă și turcă, după numai cinci zile, la 20 iulie, trupele turce au invadat nordul insulei, provocând împărțirea Ciprului în două state, Ciprul de Nord nefiind recunoscut de nicio țară din lume în afara Turciei.

În iulie 1974, Konstantinos Karamanlis este numit premier al unui guvern de uniune națională.

În ciuda instabilității și pericolului situației politice, el a acționat prompt pentru a reduce din tensiunile dintre Grecia și Turcia, care erau pe punctul declanșării unui război, din cauza crizei cipriote.

El lansat, de asemenea, procesul de tranziție de la dictatura militară la democrația pluralistă.

CREDIT FOTO: grecehebdo.gr