Astăzi vă invit la o plimbare de groază prin Curtea Domnească a lui Caragea Vodă

 

Cât a domnit la București, Caragea Vodă a trăit într-un palat, ca să-i spunem așa, demn de lumea fanariotă, o chestie cam prea pestriță.

Iată cum ni-l descrie Nicolae Filimon în romanul „Ciocoii vechi şi noi”, apărut în anul 1863:

„Pe spaţiul de pământ ce se cuprinde astăzi între casele lui Resch giuvaiergiul şi vechea sală a lui Momolu, era clădită pe timpul lui Caragea noua reşedinţă domnescă, ce înlocuise pe cea veche din Dealul Spirei, arsă la 1813.

Citește și Lenevia nemaipomenită de la Curtea Arsă

Poziţiunea topografică a acestui palat era astfel: pe locul unde se află astăzi casele lui Bossel (foto) era clădit palatul domnesc, compus dintr-un şir de case cu două rânduri, ce începeau din uliţa Mogoşoaiei şi se termina dinaintea caselor generalului Herăscu, pe uliţa numită a Şcoalei.

Arhitectura acestui palat era vagă şi nedeterminată;

era o zidire sau o grămădire de material în care se vedeau mai multe ordine de arhitectură, imitate în ceea ce au ele mai grosolan şi mai neregulat.

Faţada ce privea către Podul Mogoşoaiei avea un balcon în formă de chioşc turcesc, mobilat cu divanuri şi laviţe tapeţate cu catifea roşie, în care venea adesea principele de-şi lua cafeaua şi ciubucul, privind pe trecători.

Pe partea dinspre Momolo era un şir de odăi în formă de chilii călugăreşti, în care şedeau idicliii, neferii şi iciolanii domneşti.

Fundul curţii, sau partea despre Herăscu, era consacrat grajdurilor unde se ţineau armăsarii de Missir şi Arabia, cu care se servea domnitorul la solemnităţi şi în plimbările sale, iar în faţa Podului Mogoşoaiei, pe o lungime aproape de una sută stânjeni, era un zid simplu, care închidea în întregul său marele pătrat ce compunea reşedinţa, şi o poartă mare numită Paşa Capusi, ce servea de intrare principală.

Curtea domnească, pe timpul acela, se deosebea cu totul de curţile domnitorilor din zilele noastre.