Atunci ea înfăţişa un centru unde se aduna tot ce aveau Bucureştii mai inteligent, dar mai leneş şi mai depravat.
Palatul era plin de boieri şi de calemgii de tot felul, dintre care fanarioţii se deosebeau prin cochetăria umbletului lor, prin desele complimente şi temenele ce făceau în dreapta şi în stânga, iar mai cu seamă prin eleganţa veşmintelor tăiate după ultima modă venită din Fanar.
Citește și 202 de la Bășica lui Caragea
Interiorul curţii prezenta vederii o panoramă foarte curioasă şi variată: în mijloc stau înşirate caretele şi butcile boierilor; mai încolo, vizitiii lui vodă plimbau armăsarii îmbrăcaţi cu cioltare cusute cu sârmă de aur; dinaintea unui rând de odăi numai cu un rând, tufecciii, arnăuţii şi satâraşii îşi curăţau armele, şuierând printre dinţi câte o arie albaneză.
Înlăuntru şi afară de poartă,
o adunătură de popor din clasele de jos căsca gura la învârtelile şi strâmbăturile pehlivanilor şi ale măscăricilor domneşti.
Simigiii, cu tablalele lor sferice puse pe cap şi cu tripodele de lemn la subţioară, împreună cu bragagiii şi salepgiii arnăuţi, făceau contrast cu alunarii şi cu vânzătorii de şerbet din Fanar, care purtau pe cap fesuri mici cu funde stufoase de ibrişim şi cămăşi de borangic subţiri, care lăsau să se vadă pe piepturile şi pe braţele lor goale figuri simbolice încrustate, precum obişnuiau ienicerii.
În fundul curţii se vedeau diferite grupe de masalagii şi pungaşi;
unii jucau nuci; alţii iasâc şi tura; alţii iarăşi jucau la o para cinci şi stos pe despuiate.
Aceşti tâlhari, în mare parte fanarioţi scăpaţi din închisorile Stambulului, jefuiau cu deplină libertate, în curtea domnească, pe oamenii cei fără experienţă şi creduli”.
