Articolele pronaziste și prolegionare ale lui Emil Cioran
Filosoful Emil Cioran, cel care debuta la 22 ,,Pe culmile disperării”, și despre care Alexandru George a afirmat că s-a rezumat la a face ,,acrobații în vid”, s-a preocupat în perioada tinereții sale românești și de o analiză a problematicii politice, istorice și sociale. În timpul vizitei sale de studiu în Germania din 1934, Cioran trimite în țară o seamă de articole care parcă luau pulsul evenimentelor puse în mișcare de mașinăria național-socialistă. Cioran cade pradă unui admirații funeste față de politica nazistă și față de înfăptuirile hitleriste, redactând un articol intitulat ,,Revolta sătuilor”, în care califică eliminarea brutală a trupelor SA și a adversarilor lui Hitler de la acea dată drept un act revoluționar benefic Germaniei.
La fel cum în 1940 îl asemuia pe Corneliu Zelea Codreanu lui Iisus Hristos, Cioran își deschidea articolul ,,Impresii din Munchen. Hitler în conștiința germană” cu șocanta mărturisire: ,,Nu există om politic în lumea de astăzi care să-mi inspire o simpatie și o admirație mai mare decât Hitler”. În acest articol din Vremea, publicat în data de 15 iulie 1934, Cioran observă corect caracterul percutant al discursurilor lui Hitler, mistica creată în jurul lui, considerând că abordarea agresivă în spațiul politic era binevenită, tocmai pentru că înlocuia retorica democratică, searbădă. Mai mult decât atât, în spiritul antiintelectualist specific generației sale, Cioran îl punea ,,la adăpost” pe Hitler de criticile adversarilor săi: ,,Aceia care fac rezerve asupra lui Hitler se referă la incultura lui. Ca și cum pentru a conduce o națiune trebuie să citezi pe Goethe în fiecare discurs!”.
Cioran a sesizat orientarea societății spre dictatură, iar articolele sale subliniază această evoluție
Specific limbajului cioranian, textele sunt încărcate de expresii menite să provoace și să șocheze, fără a fi însă juste din punctul de vedere al substanței istorice. Un alt articol publicat tot în Vremea în 1936, ,,Conștiința politică a studențimii”, surprinde gradul de politizare pe care Cioran l-ar fi vrut în spațiul universitar. Întrucât, afirma Cioran, ,,în Universitatea de la noi nu învață nici carte, nici educație nu se face, studențimii nu-i rămâne atunci decât să își croiască un drum propriu”.
Pentru Emil Cioran, ”nici un tânăr în momentul actual nu se mai poate salva prin bibliotecă”, soluția fiind o implicare politică agresivă, o angajare ideologică totală în sfera națiunii și a curentului extremist, antidemocratic, antiparlamentar și totalitar.
Această perioadă din viața lui Cioran a fost marcată de o derivă gravă, de idei pe care ulterior, în perioada franceză, le-a renegat. De pildă, articolul ,,Profilul interior al Căpitanului”, scris în perioada statului național-legionar, este unul dintre textele pentru care Cioran, cu siguranță, s-a căit, căci a vedea în Corneliu Zelea Codreanu salvatorul și mântuitorul neamului românesc este, fără îndoială, un act penibil.
