„L-am cunoscut bine pe scriitorul Petru Manoliu într-o perioadă tristă şi zbuciumată a vieţii sale.
Se afla într-o mare jenă financiară şi suferea din cauza bolii soţiei sale, o femeie de o rafinată cultură.
Nu mai publica demult decât traduceri în care însă era neîntrecut.
Era slăbit, palid, cu nişte haine ponosite.
Locuinţa lui era modestă, întunecoasă, cu mobilă veche şi parţial deteriorată, dar spaţiul era plin de cărţi.
Părea resemnat, dar, de îndată ce mă vedea, devenea mai vioi şi chiar pus pe glume.
Când plecam se întrista.
Îl vizitam des şi îmi povestea multe lucruri interesante privind tinereţea sa, visurile sale, împlinirile şi mai ales neîmplinirile sale.
Petru Manoliu scria cu un creion negru, bine ascuţit – avea câteva gata pregătite ca rezervă – caligrafia fiindu-i impecabilă, regulată, dar aproape microscopică.
Pare de necrezut, dar el traducea direct, în forma definitivă, textul fiind luat apoi de dactilografă.
Rareori întrebuinţa radierea.
Textul era foarte îngrijit, curat, fără pete, fără ştersături.
Nu întrebuinţa niciodată cerneala.
Manuscrisul său se poate citi cu aceeaşi uşurinţă cu care se parcurge textul tipărit.
L-am întrebat de ce scrie atât de mărunt.
Mi-a răspuns că aşa s-a învăţat de mult şi că dactilografa nu-i face obiecţii.
Dar cea mai mare surpriză mi-a făcut-o – şi sunt mândru de asta, pentru că gestul său îmi mărturisea încrederea şi prietenia sa – atunci când mi-a arătat un teanc mare de scrisori, pe care le ţinea cu mare grijă şi care, toate, erau semnate „Emil Cioran”.
Erau scrise într-o franceză de o frumuseţe şi strălucire pe care numai el putea să o dea.
Din când în când apăreau citate scrise între ghilimele, într-o neaoşă limbă românească.
Acest maestru neîntrecut al expresiei aforistice şi al eseului mă entuziasmase în adolescenţa mea cu lucrările lui publicate.
Acum puteam să-i văd scrisul, să i-l analizez, să văd un Emil Cioran în intimitate cu legăturile sale de prietenie”.
Era poreclit Arlechinul
Petru Manoliu a-a născut, pe 28 ianuarie, în târgul Mihăileni din județul Dorohoi, ca fiu al profesorului Ion Manoliu și al soției sale, Victoria, născută Stavrat.
După ce a frecventat școala primară în satul natal, a urmat studii secundare la Botoșani și Iași. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, fiind angajat în timpul studenției de Petre P. Negulescu pentru a lucra la Biblioteca Academiei Române. Manoliu a avut contribuții semnificative ca redactor la revista Bilete de papagal, sub conducerea lui Tudor Arghezi, și la ziarul Curentul, între 1930 și 1933.
