Acest gest de violență arbitrară pune capăt existenței ordinului călugărilor – soldați, vechi de aproape două secole, care s-a făcut remarcat în Țara Sfântă și a dobândit apoi bogății și puteri uriașe, atrăgându-și gelozia nobililor, inclusiv a regilor.
Ordinul Templierilor s-a născut în Țara Sfântă, în 1119, după Prima Cruciadă, având drept scop protejarea pelerinilor care venerau să se închine la Ierusalim.
Prestigiul călugărilor – cavaleri cu mantie albă având brodată o cruce roșie a fost imens timp de două secole, cât au durat cruciadele.
La începutul secolului al XIII-lea, Templierii, deși alungați din Palestina, continuau să dispună de o forță militară considerabilă, de 15.000 de oameni, adică mai mult decât ar fi putut strânge la acel moment oricare rege al creștinătății.
Însă, Templierii se transformaseră în bancheri și uitaseră de nobilul lor scop inițial, de a recuceri Locurile Sfinte.
Numeroasele donații făcuseră Ordinul extrem de bogat și îl transformaseră într-una din principalele instituții financiare occidental. Și singura care era considerată sigură, scrie site-un istoric Herodote.
Astfel, ca o veritabilă bancă, ei gestionează averile Bisericii și pe ale regilor (Filip cel Frumos, Ioan Fără De Țară, Henric al III-lea, Jaime I de Aragon).
Feudele Templierilor acoperă întregul teritoriu al Europei medievale ca o veritabilă pânză de păianjen.
Nobilimea europeană începe să ridice semne de întrebare în legătură cu legitimitatea lor.
Filip cel Frumos, de pildă, își amintește că Templierii au refuzat să contribuie la răscumpărarea Sfântului Ludovic, când acesta a căzut prizonier în cea de-a șaptea cruciadă.
La urechile regelui ajung și niște zvonuri rău-voitoare despre pretinse moravuri depravate și chiar sataniste ale cavalerilor – călugări.
Regele francez face presiuni asupra Papei să acționeze împotriva Templierilor și, cum Suveranul Pontif tărăgăna luarea unei decizii, decide de unul singur să-i aresteze sub acuzația de erezie.
Astfel, toți Templierii din Franța sunt arestați în zorii zilei, în urma unei ample operațiuni a poliției, conduse de Guillaume de Nogaret.
Arestații sunt interogați sub tortură de către comisarii regali, după care sunt dați pe mâna inchizitorilor dominicani.
Dintre cei 140 de Templieri de la Paris, 54 sunt arși pentru că, în timpul torturii, au recunoscut că au practicat sodomia sau au scuipat pe cruce.
Opinia publică și regele însuși își văd confirmate bănuielile teribile despre impietățile Templierilor conivența lor cu forțele Răului.
Pentru a nu crea impresia că a fost sărit de decizia lui Filip, Papa Clement al V-lea supralicitează și poruncește arestarea Templierilor din toate statele creștine precum și deschiderea unei mari anchete privind crimele acestora.
Regele Franței obține de la Clement interzicerea Ordinului Templierilor, la Conciliul de la Viena, în 1312. Aceasta este oficializat pe 3 aprilie 1312 prin Bula „Vox in excelso”.
