Arestarea jurnaliștilor, o dezbatere care ține de 150 de ani

 

Modul în care Puterea poate ține presa în frâu pare să fie un subiect de dezbatere mai vechi decât multe altele. Astăzi, cu ajutorul unui extras din volumul ”Discursuri și dezbateri parlamentare 1864-2004”, semnat de Gheorghe Buzatu, redescoperim o fărâmă din interminabilul război autoritate-ziarist. Doar metodele s-au mai stilizat în timp, dar ideea rămâne aceeași.

Discursul lui Titu Maiorescu din 23 ianuarie/7februarie 1873, pe tema libertății presei. În proiectul de modificare a două articole de lege, Guvernul propunea ca judecătorul de instrucție să poată decide sechestrarea ziarelor în care se comiteau ”delicte de presă” și arestarea ziariștilor presupus a fi vinovați. ”Delictul de presă”, însă, era judecat de o curte cu jurați.

” D-lor deputați, voi avea onoarea de a vorbi în contra articolului 58 din proiectul de față, fiindcă dispozițiunea cea nouă, care admite ca măsură preventivă sechestrarea jurnalelor de judecătorul de instrucțiune, îmi pare că este o lovire adusă libertății presei și libertatea presei, fiind înscrisă în Constituțiunea noastră, este prin urmare o lovire indirectă adusă Constituțiunii. 

D-lor deputați, în Constituțiunea noastră este înscrisă libertatea presei. Cuvântul libertate a presei nu e un cuvânt care să fi luat naștere în această latitudine geografică, ci a luat naștere în statele civilizate ale Apusului; și, prin urmare, când voim să ne întrebăm ce însemnează libertatea presei pe care o avem în Constituțiune, trebuie să vedem ce se înțelege în acele state, unde ea a luat naștere; și nu este lăsat la arbitrul fiecărui din noi să zică „așa înțeleg eu libertatea presei“; pentru că libertatea presei e una.”

 

”La început, presa era sub autoritatea disciplinară a guvernului; dar cu timpul s-a văzut că nu totdeauna când se pedepseau jurnaliștii avea guvernul dreptate, ci dimpotrivă; și astfel s-a adoptat principiul de a se lăsa presa liberă, oricât de mare ar fi primejdia acestei libertăți. Libertatea presei va să zică, dar, mai întâi: liberarea ei de sub autoritatea disciplinară a guvernului, a puterii executive, dar nu va să zică niciodată și nicăieri licența presei și impunitatea ei. 

Pretutindeni, în orice stat european constituit, sunt legi care pedepsesc ziarele care comit un delict; însă organele care sunt chemate a recunoaște dacă este un delict de presă, aceste organe sunt luate, când vorbim de libertatea presei, de sub autoritatea puterii executive. Acum, dacă judecă și apreciază tribunalele sau jurații, aceasta este o chestiune secundară; atât numai ca să fie o autoritate, care să nu atârne de puterea executivă. Când însă prin Constituțiunea noastră s-a mai zis: avem libertatea presei și presa va trebui judecată pentru delictele sale de către jurați, s-a zis prin aceasta: nu am încredere în nici un alt organ al statului pentru a recunoaște care sunt delictele de presă, decât în jurați; nu voi nici poliție, nici judecătorii obișnuiți ca să judece, voi numai curțile cu jurați.

Înțeleg că acest sistem să nu pară rațional, și aș găsi atunci consecvent ca să vină cineva să zică: toată această idee este primejdioasă pentru noi, să o schimbăm. Aceasta va fi o schimbare a Constituțiunii, pe care Constituțiunea o permite pe calea indicată de dânsa pentru revizuire. Dar a veni și a zice: deși în Constituțiune este înscrisă libertatea presei și jurisdicțiunea juraților, totuși voi să introduc prin judecătorul de instrucție o măsură preventivă contra ei, aceasta nu o înțeleg și este o contrazicere.”

 

 

”Pentru ce este contrzicere? Pentru că măsura, cum este prevăzută în articolul acesta 58 și în art. 96, este o adevărată aplicare de pedeapsă din partea unor organe neprevăzute în Constituțiune mai înainte de a se constata și judeca delictul din partea organelor prevăzute în Constituțiune. 

Căci iată ce s-ar întâmpla în practică: un ziarist ar publica un articol și acel articol ar cuprinde ceva, care după părerea judecătorului de instrucție este un delict, de exemplu o incriminare mala fide contra guvernului; și judecătorul de instrucție este atunci în drept să sechestreze teascul întreg; să oprească publicarea ziarului și să aresteze pe jurnalist în mod preventiv.

Ce drept se dă jurnalistului în privința acestei măsuri? Se zice: jurnalistul poate imediat să facă opozițiune la camera de punere sub acuzare. Jurnalistul va face opozițiune imediat. Dar camera de punere sub acuzare nu este ținută să judece imediat și este foarte cu putință ca ea să ia chestiunea în cercetare mai târziu și, astfel, să dureze arestul preventiv două, trei luni și mai departe. 

D-lor, este adaos mai pe urmă că acest sechestru va putea fi ridicat, oricând judecătorul de instrucțiune va obține convingerea că acuzarea nu este fundată. Acest aliniat mi se pare cu totul de prisos. Dacă judecătorul de instrucție, bunăoară astăzi, citește un jurnal oarecare și vede că acest jurnal cuprinde un delict de presă și-l sechestrează, iar a doua zi dimineața, fiind mai treaz, zice: a! ieri am dobândit convingerea că în acest articol este un delict, astăzi văd că nu este nici un delict de presă: atunci aceasta ar trebui să dea loc la o măsură disciplinară în contra judecătorului, iar nu la un drept al judecătorului în contra jurnalistului.

Dar de obicei și în mod normal este evident că judecătorul de instrucțiune, care a se- chestrat un jurnal, are să-l ție sechestrat și are să-l ție și camera de acuzare, instituită pe aceeași cale pe care este instituit și judecătorul de instrucțiune.”

 

 

”Dar în cazul art. 96 se dă chiar dreptul de a se aresta jurnalistul; și, deși în proiectul guvernului se zicea că nu este mandat de arestare în contra jurnalistului, însă văd că s-a modificat de comsiune și a rămas ca să se poată da mandat de arestare. Însă și guvernul, care zice că nu este mandat de arestare, am văzut că lasă mai jos un mandat mai primejdios, un mandat de depunere.

Este mai primejdios, d-lor, pentru că el se face fără a se asculta procurorul, iar liberarea jurnalistului arestat nu se poate face decât sub concluziunile procurorului, concluziuni care, dacă nu vor fi conforme, atunci jurnalistul se va ține sub arest oricât de mult timp. 

Va să zică sistemul este acesta: este vorba întâi de a se obține sechestrarea jurnalului din capul locului și, dacă al doilea număr aduce același fel de articol, se va sechestra și acela, și așa mai departe, și a treia și a patra oară, încât este cu putință ca sechestrarea să se facă într-un mod continuu și, astfel, înainte de a fi ajuns cazul la curtea cu jurați, să se aducă jurnalistului o pagubă nereparabilă. Și este vorba al doilea ca să se aresteze jurnalistul și să fie ținut arestat trei luni, până la sesiunea curții cu jurați, și după aceste trei luni se poate să se caute un defect de formă; lipsa vreunui martor sau alte lipsuri și astfel să se mai amâne pentru altă curte cu jurați, așa încât jurnalistul să se țină arestat 6 și 9 luni de zile: de aci înainte judecătorul de instrucțiune, după facultatea ce are, sau curtea cu jurați pot să-l libereze, dar el a șezut în arest 9 luni de zile. 

Cum vedeți, d-lor, deși în Constituțiune este scrisă libertatea presei, cu alte cuvinte, că jurnalistul nu va putea fi pedepsit și nici judecat decât de curtea cu jurați, prin legea de față se dau mijloace să se închidă, adică în fapt să se pedepsească jurnalistul în mod preventiv și să i se sechestreze jurnalul, ceea ce nu poate fi decât o violare a Constituției.”

 

Parteneri