Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Americanii au început să se teamă de consecințele cumplite ale războiului din Ucraina. Primele semne de pace
Articole online

Americanii au început să se teamă de consecințele cumplite ale războiului din Ucraina. Primele semne de pace

Biden

Statele Unite dau semne că nu vor escaladarea tensiunilor cu Rusia

Ministerul rus al Apărării a anunțat că în cadrul discuției telefonice au fost abordate „probleme de actualitate ale securității internaționale, inclusiv situația din Ucraina”.

Din câte se pare, că în următoarele ore ar putea avea loc o a dous discuție telefonică, de data asta între celebrul Valeri Gherasimov , și omologul său american, tot la inițiativa Washingtonului.

Aceeași cerere a SUA de încetare a ostilităților a fost luată în discuție și la un important forum internațional. Statele Unite și țările Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est ( ASEAN ) au subliniat într-o declarație comună „importanța unei încetări imediate” a ostilităților din Ucraina în timpul summit-ului US-ASEAN care a avut loc la Washington.

Acest prim contact vine în urma unui semnal de detensionare venit de peste Atlantic. Administrația americană a întocmit un ghid privind partajarea cu Kievul a datelor oferite de serviciile de informații. Acest ghid a fost recalibrat pentru a evita creșterea tensiunilor dintre Washington. și Moscova. În acest sens, americxanii interzic utilizarea acestor date pentru a lovi cele mai înalte poziții politice și militare din Rusia sau pentru a efectua atacuri pe teritoriul Federației Ruse. Cu toate acestea, Washingtonul nu a descurajat Ucraina să întreprindă de una singură orice atacuri transfrontaliere.

De altfel, autoritățile americane consideră că discuția telefoniceă dintre Austin și Shoigu „nu a rezolvat nicio problemă anume și nu a dus la schimbări directe asupra a ceea ce face Federația Rusă în Ucraina”.

În plus, Washingtonul, tot ieri, a subliniat că în această etapă s-a concentrat pe sprijinul militarUcraina și nu pe negocieri cu Federația Rusă, potrivit secretarului de stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice Karen Donfried. „Suntem profund convinși că diplomația este singura modalitate de a pune capăt acestui conflict. Dar Rusia nu și-a arătat dorința de a negocia serios”. „Vorbim în mod regulat cu partenerii noștri ucraineni și au același impresie. Așa că astăzi ne concentrăm pe întărirea cât mai mult posibil a poziției Ucrainei pe câmpul de luptă, astfel încât, atunci când va veni momentul, Ucraina să aibă cât mai multă influență la masa negocierilor”, a spus Donfried, clarificând că ”vrem să punem capăt războiului ca cât mai curând posibil, oferind sprijin pentru succesul Ucrainei”.

Care e explicația schimbării de ton a Washingtonului?

Împotmolirea armatelor lui Putin în Ucraina e cât se poate de avantajoasă pentru americani. Din acest punct de vedere, americanii au totr interesul ca acest conflict să continue. Numai că războiul amenință să dea naștere unor mari convulsii sociale în puncte nevralgice ale lumii, ceea ce americanilor nu le convine.
Încercarea SUA de a promova un armistițiu pe vizează deblocarea porturile ucrainene de unde provin cerealele care hrămesc Africa de Nord, dar nu numai. După cum și-a amintit ministrul german de externe Annalena Baerbock , situația din Ucraina ar putea duce la o foamete globală, deoarece „din cauza acțiunilor Rusiei, livrările au fost tăiate, prețurile cresc vertiginos – nu doar aici, ci în întreaga lume – și există o gravă problemă- foamete”. Baerbock a mai susținut că această „blocare a exportului de alimente” este deliberată și devine astfel parte a războiului hibrid al Moscovei. „Rusia hrănește terenul pentru noi crize”.

Dacă, de fapt, Uniunea Europeană se bazează, per total, pe Ucraina pentru 34% din nevoile sale , Africa este cel mai mare importator mondial de grâu. Între 2018 și 2020, țările din regiune au importat grâu în valoare de 3,7 miliarde de dolari din Rusia și încă de 1,4 miliarde de dolari din Ucraina
În zona Mena (Orientul Mijlociu, Nordul Africii) Egiptul este cel mai mare importator din Rusia și Ucraina, cu 80% din totalul achizițiilor, împreună cu o țară aflată într-o situație edconomică disperată- Libanul.

Lipsa aprovizionării (Kievul a redus în orice caz exporturile de cereale pentru a satisface nevoile interne) și creșterea prețurilor ar putea declanșa, din punctul de vedere al Washingtonului, o nouă destabilizare a regiunii Orientului Mijlociu și Africii. După experiența Primăverii Arabe, americanii sunt deciși să evitae o astfel de izbucnire de furie, dat fiind că există riscul să apară noi falii pe care Rusia, dar mai ales China, le-ar putea exploata, scrie Il Giornale.

Registration

Aici iti poti reseta parola