Operațiunea "Tidal Wave" a fost un atac aerian condus de bombardierele Forțelor Aeriene ale Armatei Statelor Unite (USAAF) cu sediul în Libia și sudul Italiei asupra a 9 rafinării de petrol din Ploiești, România, la 1 august 1943, în timpul celui de-al doilea război mondial.
A fost o misiune strategică de bombardament și o parte din "campania petrolieră" de a tăia accesul Axei la combustibilul pe bază de petrol.
Misiunea a fost un eșec ducând la o foarte mică reducere a producției globale a produsului.
Această misiune a fost una dintre cele mai costisitoare pentru USAAF în teatrul european, cu 53 de avioane și 660 de membri ai echipajului pierduți în luptă.
A fost cel mai costisitor raid aerian major al războiului, iar data a fost ulterior menționată drept "Duminica Neagră". Cinci medalii de onoare și 56 de distincții de service Crosses împreună cu numeroase alte premii au fost acordate membrilor echipajelor Tidal Wave.
Acest articol-document a apărut în "Evenimentul Zilei" în 2003:
Roosevelt si Churchill dau unda verde atacului. La Conferinta de la Casablanca (14-23 ianuarie 1943), presedintele american F.B. Roosevelt, primul- ministru britanic W. Churchill si Comitetul Unificat al Sefilor de State Majore au convenit asupra viitoarelor operatii ale fortelor americane si britanice, prin debarcarea in Sicilia si aminarea cu un an a debarcarii in Europa (viitoarea operatie “Overlord” din Normandia). Totodata, a fost aprobata operatia aeriana americana “Tidal Wave” de bombardare si distrugere a zonei petrolifere Ploiesti-Prahova, vizind cea mai importanta sursa de titei natural de care dispunea Axa. Sir Arthur Tedder, maresal al Royal Force (RAF), a oferit carburanti si bombe din depozitele sale din Africa, iar atasatul militar american din Cairo, colonelul Bonner F. Fellers, a declarat ca Ploiestiul era “de departe cel mai decisiv obiectiv”, adica o tinta strategica importanta a razboiului mondial in acea faza.
Planul de bombardament, elaborat de colonelul Jacob Smart, prevedea un singur raid, cu atacarea obiectivului la joasa inaltime (circa 100 m), la lumina zilei, folosind procedeul de bombardament “orizontal”, adica in “covor de bombe” (“carpet bombing”), cu 178 bombardiere strategice B-24 Liberator, apartinind Armatelor a 8-a si a 9-a Aeriana ale SUA. Avioanele au fost masate in Libia, in zona Benghazi, pe cinci terenuri de zbor.
De la data de 20 iulie 1943, cele cinci grupuri de aviatie americane au trecut la antrenamente zilnice de zbor, pe o macheta in marime naturala a orasului Ploiesti, in ordinea in care urmau sa intre la atac, cu tinte de bombardament riguros alese. Minutios pregatit si regizat, raidul a fost considerat ca “actiune acceptata, de sacrificiu”.
Din Libia la Ploiesti
Bombardierele americane au decolat din zona Benghazi (Libia) la ora 04.00 GMT (06.00 – ora Romaniei). Intrarea pe teritoriul Romaniei s-a facut incepind cu ora 13.06, prin punctul Bistretu (50 km est de Calafat), in grupuri compacte de circa 50 avioane, la interval de 20 de minute. De aici, grupurile s-au indreptat catre un punct de adunare pentru intrarea la atac, la nord de Pitesti, dupa care s-au dispersat pentru lupta.
50 de minute de iad
Sursele din arhivele romanesti arata ca au luat parte la raid (operatiunea “Tidal Wave”) doar 162 avioane de bombardament strategic B-24 Liberator din cele 178. Atacul la obiectiv a durat circa 50 minute, de la ora 13.56 la 14.45, dupa care bombardierele s-au regrupat in zona Balta Patelu pentru a se inapoia la bazele din Benghazi (Libia).
Atacul asupra rafinariilor din zona Ploiesti s-a executat la mica inaltime (100-150 m) in formatii de 8-12 avioane, cu bombe de 250-500 kg, reglate la durate diferite de explozie (circa 45 secunde dupa trecerea ultimei formatii de avioane deasupra obiectivului). Bombardierele strategice B-24 Liberator (cvadrimotoare, cu circa 12 ore autonomie de zbor – ceea ce era la acea data o mare performanta tehnica!) au zburat neprotejate de aviatia de vinatoare proprie, fapt ce le-a sporit vulnerabilitatea.
1.800 de bombe
Bombardierele americane au lansat asupra zonei Ploiesti (un “covor de bombe”) 1.275 de bombe explozive si 525 de bombe incendiare, producind moartea a 121 de persoane si ranirea a 190, fiind totodata 362 de persoane sinistrate prin distrugerea sau avarierea a 356 de imobile particulare. Cele mai lovite au fost rafinariile “Creditul Minier” Brazi si “Columbia” din Ploiesti, in care au fost pierdute capacitatile cu 100a, “Steaua Romana” cu 71a din capacitate si “Astra Romana” cu 50a. Au mai fost atinse rafinariile “Columbia”, “Vega”, “Orion”, Uzinele Concordia, Metalurgica. Rafinariile “Orion” si “Vega” au inceput productia la intreaga capacitate in doua-trei saptamini, iar celelalte in citeva luni. Aproape toate localitatile de pe traiectul de zbor au fost mitraliate, cu precadere Moreni si Sinaia. Victimele din rindul populatiei civile au fost 80 de morti si 170 de raniti, din care 61 de morti si 60 de raniti la Penitenciarul Ploiesti unde a cazut un bombardier B-24 Liberator, trecind prin ziduri! La Corlatesti, un avion american a cazut cu intreaga incarcatura de bombe peste o baterie de artilerie. Pagubele totale produse de bombardament au fost evaluate la 4.604.500.000 lei (la cursul din 1943).
Batalie pe viata si pe moarte
Reactia sistemului romano-german de aparare aeriana a zonei Ploiesti-Prahova (artileria antiaeriana la obiectiv, aviatia de vinatoare pe caile indepartate de acces la obiectiv) a fost deosebit de puternica si eficienta. Cele 36 de baterii antiaeriene grele – 15 romane (68 tunuri)/21 germane (96 tunuri) – si 16 baterii usoare automate – 6 (78)/10 (132) – au tras 3.552 lovituri calibru 88 mm (1452/2100), respectiv 56.271 lovituri de 20 mm (19.471/36.800). Actiunea bateriilor usoare, de calibru 20 mm, a constituit baza apararii antiaeriene. Pierderile americane ar fi putut fi si mai cumplite, daca raidul nu ar fi fost efectuat la mica altitudine, ceea ce a pus antiaeriana grea in dificultate: la Cimpina, aceasta nu a putut trage practic deloc, deoarece exista pericolul sa fie lovit orasul.
Aviatia de vinatoare: 12 victorii
Aviatia de vinatoare romana a ridicat in aer primele formatii de avioane la ora 13.18, iar acestea au luat primul contact cu inamicul aerian la ora 14.05, pe directiile de atac la obiectiv si s-au angajat in lupta cu bombardierele americane. Sistemul de aparare romano-german a functionat bine si in timp util, cele 57 de avioane de vinatoare disponibile in acea zi (31 romanesti si 26 germane) executind 123 de iesiri. Aviatia romano-germana dispunea de avioane Messerschmitt 109 G, “Me-109 E”, Me-110G si IAR 80 si 81.
Cele cinci escadrile romanesti, cu 31 de avioane disponibile, au executat 58 de iesiri, obtinind 5 victorii omologate. Vinatoarea germana, cu 26 de avioane disponibile, a executat 69 de iesiri, cu sapte victorii omologate. De precizat ca aparatele de zbor germane erau dotate cu tunuri de bara, ceea ce le-a sporit eficienta, pe cind avioanele romanesti doar cu mitraliere de bord! Pierderile in rindul apararii aeriene au fost insemnate: sapte avioane de vinatoare Me-110, din care cinci germane si doua romane; 15 militari morti – 12 germani, trei romani; 48 militari raniti – 29 germani, 12 romani.
Un kamikaze roman
Abilitatile pilotilor romani au stirnit pina si admiratia americanilor care i-au numit “acrobatii romani”. Sublocotenentul Carol Anastasescu detine un record unic in istoria Aviatiei Romane. Dupa ce a doborit un Liberator, avionul sau fiind avariat, a ciocnit frontal un altul si a scapat miraculos cu viata din impactul ce a dus la distrugerea celui de al doilea B-24, in aceeasi misiune. Martorii oculari au declarat ca IAR-ul 80 a intrat pur si simplu cu motorul in carlinga avionului, pentru citeva clipe alcatuind un corp comun. Avionul de vinatoare a fost apoi pur si simplu aruncat, aterizind in zbor planat. Pilotul roman a fost singurul supravietuitor. Iata marturia oferita revistei “Modelism” de catre aviator: “Cind i-am vazut, am comunicat patrulei ca atacam si am pornit. Eram patru, ne-am esalonat in fir indian; am atacat din lateral dreapta – putin mai sus – spre zona motoarelor. Am degajat pe dedesubtul avionului. Il lovisem, dar nu a luat foc. L-am atacat de trei, patru ori; ultima oara am vazut fum… cind am revenit la atac, vizind alt bombardier, am vazut jos, pe pamint, explozia primului. L-am atacat pe al doilea, l-am lovit, dar n-am putut urmari efectul. La ultima tragere, in momentul redresarii, am auzit o pocnitura in stinga jos, cam catre piciorul sting. Maneta era lovita si ea. Nu mi-am dat seama ca sint ranit… Degajam, cind am vazut mici stropi de flacari scurgindu-se de pe maneta pe picior. Pantalonul de piele a inceput sa ma friga, sa ma arda. Incercind sa-mi apar piciorul, sa sting flacara care lua proportii, mi-am fript palma. Rapus de usturimea aceea ingrozitoare, am deschis carlinga pregatindu-ma sa sar. Mai tirziu, americanii au spus ca am sarit. Nu am sarit… Am incercat sa iau putina inaltime tragind usor maneta; era prea jos ca sa pot sari… Arsurile ma chinuiau ingrozitor, ma temeam sa nu explodeze avionul. In momentul acela ingrozitor am vazut un bombardier desprinzindu-se din formatie si venind sa ma atace. Avionul meu scotea fum; el tragea direct in mine cu toate mitralierele din fata. Nu ma mai puteam apara, chinurile devenisera insuportabile. Am virat usor pe stinga colosului, picind usor spre motoare, decis sa intru in el… Am simtit o caldura puternica siÉ atit. M-am trezit intr-un spital”.
Prizonierii, tratati ca musafiri
“Salutati si dati mina cu fiecare dintre ei”. “Poporul roman, in special taranii sint cinstiti, prietenosi, buni si ospitalieri cu strainii. Ei ii iubesc pe francezi, englezi si americani si se tem de rusi. (…) Dati-le mina prieteneste si zimbiti-le. Spuneti-le: “Buna ziua. Eu sint aviator american”. Romanii sint un popor cu mare demnitate naturala si respecta pe aceia ce sint la fel cu ei. Cind va apropiati de ei, salutati si dati mina cu fiecare. (…) In toate cazurile oferiti sa platiti pentru orice mincare ce vi se da; datorita firii lor ospitaliere, marturiile-unui-prizonier-britanic-ma-uimea-cum-petreceau-romanii-razboi_0poate ca nu vor accepta. (…) Daca nu inteleg ce le oferiti, spuneti: “Dolari americani, foarte buni” (…) Taranii romani devin foarte ostili daca prind pe cineva furind din ogoarele lor, asa ca trebuie sa evitati sa luati ceva de pe cimp, fara sa fie absolut necesar, iar daca o faceti, sa fiti atent sa nu va prinda, deoarece ar putea avea o parere mult mai proasta despre un om care fura bucate de pe cimp, decit despre un aviator evadat, mai ales ca furtul ii cauzeaza o paguba directa”. (fragmente din “Nota a serviciilor de informatii americane” care a fost impartita pilotilor americani care au participat la bombardamentul din 1 august 1943, in cazul in care ar fi fost doboriti pe teritoriul romanesc).
Prizonierii valizi capturati pe 1 august 1943 au fost internati in Lagarul de la Timisul de Jos. Iata citeva spicuiri din scrisorile lor. “Guvernul roman face tot ce se poate ca sa ne faca sederea cit se poate de confortabila” (lt. Paul A. Lahr); “Niciodata n-as fi crezut ca pot sa fie asa de ospitalieri cu inamicii lor” (lt. John J. Roades); “Sintem tratati, intr-adevar, bine, mai mult ca niste musafiri, nu ca niste prizonieri” (lt. James W. Stone); “Este o vacanta pentru nebunul nostru echipaj” (lt. Jojin Aleins); “Ne trateaza mai bine ca pe soldatii lor” (Frederich C. Mee). James E. Mann remarca cum in spitale “lumea ne trateaza ca si cum am fi de-ai lor”.
Doar jumatate din bombardiere s-au intors
Potrivit datelor istorice, doar 162 din cele 178 de avioane care au decolat din Libia au ajuns deasupra Romaniei; restul de 16 au facut cale intoarsa, fie s-au prabusit ori au aterizat fortat, din diverse motive. Deasupra Romaniei, americanii au pierdut 35 de bombardiere B-24 Liberator, din care 20 au fost doborite sau avariate de aviatia germana si romana, si 15 de artileria antiaeriana. Informatii ulterioare arata ca pierderile americane au fost mult mai ridicate: numai 88 de bombardiere – jumatate din forta initiala! – au ajuns inapoi in Libia, la bazele din Benghazi, din care 55 grav avariate. In total, 53 de avioane au fost distruse, 23 de avioane au ajuns la bazele aliate din Cipru, Sicilia, Malta, iar alte opt, in Turcia. Totodata, din cei 1.726 de oameni care au constituit echipajele bombardierelor (piloti, mitraliori, bombardieri, mecanici de bord, telegrafisti etc.) 310 au decedat, 130 au fost raniti (54 deasupra zonei Ploiesti-Prahova), 108 au cazut prizonieri pe teritoriul romanesc, 79 au fost internati in Turcia (tara neutra in cel de-al doilea razboi mondial).
Roosevelt: rezultatele par “dezastruoase”
Presedintele Roosevelt a comunicat aceste cifre Congresului SUA, la 15 august 1943, si a recunoscut ca ele par “dezastruoase”. Putem spune, fara exagerare, ca operatiunea “Tidal Wave”, din punct de vedere militar, a fost un esec, intrucit nu si-a atins obiectivul: distrugerea rafinariilor de petrol de la Ploiesti, Brazi, Cimpina. A fost, in alti termeni, “o victorie ˆ la Pyrrhus”, pentru care insa Fortele Aeriene ale SUA si-au luat revansa cu virf si indesat: au urmat devastatoare bombardamente aeriene americano-britanice asupra intregului teritoriu al Romaniei, in perioada 4 aprilie-20 august 1944 (circa 40 de raiduri masive de avioane, cu 83 de atacuri, din care 67 de zi si 16 de noapte). Aceste atacuri aveau un dublu scop: distrugerea zonei petrolifere Ploiesti-Valea Prahovei si scoaterea Romaniei din razboiul alaturi de fortele Axei, trecerea ei de partea Natiunilor Unite, fapt atins la 23 august 1944, cu consecintele stiute.
