În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în martie 1945, forţele aliate înaintau pe teritoriul Germaniei, comandanţii Aliaţi cunoscând importanţa strategică a zonei râului Rin.
Traversarea Rinului a reprezentat o sarcină dificilă şi costisitoare pentru Aliaţi, conform www.remagen-bridgehead.de, însă de o însemnătate aparte pentru evoluţia operaţiunilor militare pe continent pentru înfrângerea Germaniei naziste, notează agerpres.ro.
Avansul forţelor aliate în adâncimea teritoriului german – oraşul Koln fusese capturat la 7 martie 1945 – l-a determinat pe Hitler să ordone distrugerea podurilor de pe Rin pentru blocarea accesului în centrul Germaniei. Până la 7 martie 1945, aproape toate podurile care uneau malurile Rinului fuseseră dărâmate cu excepţia unuia – podul Ludendorff din apropierea oraşului Remagen, la sud-est de Koln.
O patrulă americană de recunoaştere, parte a Diviziei a 9-a blindate, a ajuns, la 7 martie 1945, în zona dealurilor din apropierea podului şi a observat că acest pod rămăsese intact. Locotenent-colonelul Leonard E. Engeman, comandantul forţei de intervenţie, a înţeles că dincolo de râu se aflau zonele de apărare organizată de pe Rin.
Ordinele iniţiale ale ofiţerilor aliaţi au vizat capturarea Remagen şi Kripp. Însă, în cadrul unei întâlniri între ofiţerii cu rol decizional, s-a decis capturarea podului Ludendorff de la Remagen. Generalul maior John Milliken i-a transmis telefonic generalului maior John W. Leonard: ”Vezi linia neagră de pe hartă. Dacă poţi să o cucereşti, numele tău va rămâne în istorie”. Planul de asalt includea folosirea unei companii de infanterie, a unui pluton de tancuri, precum şi a unui grup de suport cu mitraliere de asalt şi mortiere, potrivit https://apps.dtic.mil.
Din acel moment a început o cursă împotriva timpului între americani şi germani având drept obiectiv podul de pe Rin de la Remagen.
Forţele americane au lansat, iniţial, un atac masiv asupra podului în zona de est a râului care trebuia corelat cu desfăşurarea de forţe în sud, însă rezultatul nu a fost cel aşteptat. Foarte puţine zone ale râului Rin permiteau amenajarea unor puncte de trecere pentru concretizarea unui atac masiv. Forţele germane au montat explozibili pentru detonarea structurii, reuşind să distrugă, într-o primă fază, numai o parte a podului.
Prin modul de desfăşurare a confruntării, ambele părţi combatante admiteau importanţa podului în economia operaţiunilor militare viitoare. Sub focul continuu al mitralierelor germane, soldaţii americani au acţionat pentru îndepărtarea dispozitivelor explozive şi oprirea distrugerii podului.
În seara zilei de 7 martie 1945, forţele aeriene americane au interceptat un ordin al forţelor germane care viza desfăşurarea unui bombardament masiv în dimineaţa zilei de 8 martie 1945. Vremea, în schimb, a modificat planurile aviaţiei germane, oprind la sol aparatele. Distrugerile provocate la structura podului de germani fuseseră remediate de forţele americane care au reuşit astfel să permită trecerea unităţilor şi să continue avansarea, precum şi realizarea mai multor puncte de trecere în zone diferite.
După capturarea podului, s-au purtat lupte intense în zonă, timp de 17 zile, forţele americane considerând această confruntare drept una dintre cele mai intense ale celui de-Al Doilea Război Mondial de la debarcarea în Omaha, din iunie 1944, potrivit www.remagen-bridgehead.de. Ecoul bătăliei pentru cucerirea podului Ludendorff de pe Remagen a străbătut culoarul timpului devenind subiect de lucrări şi producţii cinematografice.
