Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Alianța inimilor – încheiată de România pe 3 martie 1921
Articole online

Alianța inimilor – încheiată de România pe 3 martie 1921

La 3 martie 1921, a fost încheiată la Bucureşti Convenţia de alianţă defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, de către cei doi miniștri de externe, Take Ionescu şi Eustachy Sapieha, aceștia având deplinele puteri și susținerea fermă a șefilor lor de stat, Regele Ferdinand şi Mareşalul Józef Piłsudski.

„Timp de mulţi ani m-am considerat un mare prieten al Poloniei şi Polonia m-a considerat ca atare.

Nu pot uita colaborarea cordială pe care am avut-o, în calitate de delegat permanent al României la Geneva, cu ministrul Zaleski, căruia îi păstrez o adâncă consideraţiune.

Nu confund, însă, alţi oameni de stat cu poporul polonez în general, pentru care am sentimentele cele mai prieteneşti.

Consider alianţa dintre România şi Polonia ca fiind o necesitate.

Este pentru mine un prilej de profundă satisfacţie faptul că am fost membru în Cabinetul mareşalului Averescu – când Take Ionescu era ministru al Afacerilor Străine – în momentul în care s-a semnat primul Tratat de alianţă între România şi Polonia.

Totuşi, nu există prietenie fără o înţelegere clară.

Dar trebuie să mărturisesc că, în calitate de ministru al Afacerilor Străine, nu am fost prea norocos, la început, în relaţiile mele cu Polonia…

Ceea ce s-a semnat în 1926 nu putea fi schimbat. S-a hotărât totuşi atunci să se încheie convenţii militare cu Polonia numai pentru frontiera răsăriteană, nu şi pentru frontiera apuseană, interpretând caracterul general al Tratatului nostru cu Polonia ca o formă de politeţe faţă de Soviete care, în acest fel, nu mai erau indicate în mod expres drept agresorul posibil împotriva căruia formam noi alianţe.

La 15 ianuarie 1931, dl Mironescu a reînnoit Tratatul cu Polonia, îmbunătăţind redactarea şi făcându-l permanent, în măsura în care urma să fie reînnoit la fiecare cinci ani prin consimţământ tacit, dacă una sau alta dintre părţi nu-l va denunţa.

Tratatul semnat de dl Mironescu a intrat în vigoare la 26 martie 1931. La 20 octombrie 1932, eu am devenit ministru al Afacerilor Străine.

Mi s-a dat de înţeles că ar fi avantajos să încheiem convenţii militare şi pentru frontiera occidentală. Am răspuns că Tratatul leagă România şi Polonia numai în ceea ce priveşte frontiera răsăriteană. Mai mult, repet că, la 9 octombrie 1933, mareşalul Piłsudski mi-a spus că România este angajată faţă de Polonia numai împotriva Rusiei şi nu împotriva Germaniei.

La 26 martie 1936, în vreme ce eram ministru al Afacerilor Străine, Tratatul a fost reînnoit în mod tacit până în 1941, dar, desigur, cu interpretarea restrictivă care i s-a dat timp de zece ani, adică în sensul că el protejează numai frontierele noastre de Răsărit.

Ce convenţie nouă se mai putea încheia între România şi Polonia?”.

Cu toată această răcire accentuată a relațiilor diplomatice bilaterale, pentru că nici România, nici Polonia nu au denunțat Tratatul încheiat în 1931 până la data de 26 martie 1935, adică cu un preaviz de un an înainte de expirarea lui, acest Tratat a fost prelungit tacit, până la 26 martie 1941.

Anul 1937 s-a desfăşurat în plan bilateral sub necesitatea reînnoirii prieteniei tradiționale dintre Polonia şi România, admițându-se tacit raporturile politice și diplomatice s-au aflat în impas, fiind anul cel mai intens din istoria întâlnirilor bilaterale la nivel înalt.

La începutul lunii iunie 1937, preşedintele Poloniei Ignacy Mościcki a vizitat România, iar la sfârșitul lunii, Regele Carol al II-lea sosea la Varşovia.

Cei doi șefi de stat și-au afirmat astfel voința de a relansa și consolida alianța dintre România și Polonia, reconfirmând susţinerea reciprocă în caz de atac neprovocat venit dinspre est.

Aceste vizite au impulsionat cooperarea bilaterală, reflectat și prin ridicarea gradului de reprezentare diplomatică din cele două capitale la nivel de ambasadă, începând cu 1 mai 1938.

În anii 1938-1939, partea polonă a făcut o serie de propuneri de colaborare diplomaţiei române, în sensul susținerii inițiativelor revizioniste inițiate de Germania.

După ce a sprijinit poziția Germaniei la Munchen în 1938, Polonia a ocupat orașul Teschen din Cehoslovacia, cu circa 240.000 de locuitori, unii etnici polonezi.

România avea o poziție de apărare a ordinii instaurate prin sistemul de pace de la Versailles, dezavuând astfel de inițiative revizioniste.

Începând cu ianuarie 1939, Germania s-a întors împotriva Poloniei, Józef Beck încercând să  reziste acum presiunilor și pretențiilor lui Hitler, în acea primăvară având loc contactele la nivelul miniștrilor de externe ai celor două țări, cu prilejul turului european al  ministrului român al afacerilor externe, Grigore Gafencu.

În cadrul întâlnirii din 16-17 aprilie 1939, Beck i-a precizat omologului său român că articolul prim al Tratatului de garanţie româno-polon se referea doar la situaţia din est, precizată şi în acordul militar, fiind preocupat de agravarea relaţiilor polono-germane și nedorind să îl irite și mai mult pe Hitler.

Din punctul de vedere polon, orice extindere a alianţei reclama o pregătire temeinică deoarece exista riscul ca „o lărgire a tratatului n-ar servi decât să provoace supărarea Germaniei, care putea considera această acţiune de încercuire, drept o provocare de nesuferit”.

Ambii miniștri au fost de acord că în condițiile deteriorării climatului de securitate europen ar fi fost mai utilă interpretarea „erga omnes” a prevederilor tratatului bilateral („împotriva tutuor” în latină), urmând ca la prevederile existente să se poată adăuga oricând altele noi.

Pe parcursul întrevederii, ministrul român de externe a reiterat poziția rezervată a României, față de posibilitatea aderării la pactul de asistență britanico-franco-sovietic menit să contrabalanseze acțiunile naziste, îndelung negociat în 1939 și nefinalizat vreodată.

Ministrul de externe român va încerca să obțină și alte garanții concrete, economice și militare, pe lângă declarațiile britanice și franceze privind grantarea integrității teritoriale a României din 13 aprilie 1939.

Chiar dacă întâlnirile cu aliații au fost caracterizate de cordialitate și onestitate, demnitarul român, iar în țară prim-ministrul Armand Călinescu și Regele Carol al II-lea, cu care se afla permanent în contact, au realizat că țara era expusă și vulnerabilă.

Din acest motiv, Grigore Gafencu a arătat că România rămânea în continuare fidelă alianțelor tradiționale, dar era decisă să urmeze atât cât era posibil o politică de neutralitate în cazul unui conflict generalizat.

Ce a urmat, este binecunoscut, la 1 septembrie se declanșa al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, eveniment urmat de atacul Uniunii Sovietice, la 17 septembrie 1939. În pofida rezistenței eroice, Polonia a fost silită să înceteze temporar lupta, sub această presiune covârșitoare.

Chiar dacă România își declarase neutralitatea față de acest conflict, a avut totuși o poziție favorabilă Poloniei, în concordanță cu normele de drept internațional și umanitar, precum și în spiritul prieteniei tradiționale și alianței româno-polone.

Astfel, în ciuda presiunilor politico-diplomatice naziste și sovietice, diplomația română a reușit să asigure refugiul și tranzitul prin România pentru circa 100.000 de polonezi, printre care și înalți conducători ai statului polon, precum președintele Ignacy Mościcki și ministrul de externe Józef Beck.

Dintre aceștia, în jur de 60.000 erau militari, care au continuat mai târziu lupta în exil, contribuind pe diverse teatre de operațiuni la înfrângerea nazismului, iar apoi au organizat rezistența anticomunistă.

Majoritatea refugiaților polonezi au plecat din România până în toamna anului 1940, dar pentru câteva mii de polonezi țara noastră le-a fost o a doua casă până la sfârșitul războiului.

România a asigurat și tranzitul stocului de aur de 70 de tone al Băncii Naționale a Poloniei, precum și păstrarea pe tot parcursul conflictului mondial a 4 tone de aur, adăpostite în secret împreună cu rezerva de aur a Băncii Naționale a României, la Mănăstirea Tismana.

 

Foto: Mareșalul Piłsudski în mijlocul Familiei Regale a României

 

Text preluat de pe pagina de Facebook Arhivele Diplomatice al Ministerului Afacerilor Externe

Pagini: 1 2 3

Registration

Aici iti poti reseta parola