Alecsandri îl considera un La Fontaine al românilor

 

Vă mai amintiți fabula „Racul, broasca şi ştiuca”? Dacă nu, iat-o:

Racul, broasca şi o ştiucă

Într-o zi s-au apucat

De pe mal în iaz s-aducă

Un sac cu grâu încărcat.

Şi la el toţi se înhamă:

Trag, întind, dar iau de samă

Că sacul stă neclintit,

Căci se trăgea neunit.

Racul înapoi se da,

Broasca tot în sus sălta,

Ştiuca foarte se izbea

Şi nimic nu isprăvea.

Nu ştiu cine-i vinovat;

Însă, pe cât am aflat,

Sacul în iaz nu s-a tras,

Ci tot pe loc a rămas.

 

Aşa-i şi la omenire,

Când în obşte nu-i unire:

Nici o treabă nu se face

Cu izbânda şi cu pace.

Este opera lui Alexandru Donici, traducător şi fabulist, care s-a născut în anul 1806, în comuna Bezin (în prezent Donici-Orhei) din Basarabia.

A studiat la Petersburg, unde s-a familiarizat cu literatura rusă şi unde a absolvit şi Şcoala de Cadeţi, devenind pentru o scurtă perioadă (1825-1826) ofiţer în armata rusă.

În 1835 se stabileşte la Iaşi, apoi, în 1841, la Piatra Neamţ, intrând în magistratură.

A debutat cu traducerea poemului Ţiganii de A.S. Puşkin (1837). Consacrarea i-o aduc cele două volume de Fabule (1840 şi 1842). A mai tradus, în colaborare cu C. Negruzzi, Satire şi alte poetice compuneri de Antioh Cantemir (1844); a colaborat la mai multe publicaţii din acea vreme: Dacia literară, România literară, Albina românească, Zimbrul.

Alecsandri îl consideră ‘un veritabil La Fontaine’, Costache Negruzzi îi relevă însuşirile stilului – precizia, simplitatea, amonia – , Mihail Kogălniceanu îl vede superior celorlalţi creatori de fabule (…) Inferior ca artă lui Gr. Alexandrescu, dar cu o individualitate marcată, care-l impune ca fabulist, Donici aduce în creaţiile sale un umor discret, o mare concizie şi simplitate stilistică, o limbă română curată, impregnată cu zicale şi proverbe populare, şi o anumită sfătoşenie şi înţelepciune bătrânească”, scrie în Dicţionarul scriitorilor români.

A murit la Piatra Neamţ, în ziua de 20 octombrie 1865.