Racul, broasca şi o ştiucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Şi la el toţi se înhamă:
Trag, întind, dar iau de samă
Că sacul stă neclintit,
Căci se trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Ştiuca foarte se izbea
Şi nimic nu isprăvea.
Nu ştiu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
Sacul în iaz nu s-a tras,
Ci tot pe loc a rămas.
Aşa-i şi la omenire,
Când în obşte nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbânda şi cu pace.
Este opera lui Alexandru Donici, traducător şi fabulist, care s-a născut în anul 1806, în comuna Bezin (în prezent Donici-Orhei) din Basarabia.
A studiat la Petersburg, unde s-a familiarizat cu literatura rusă şi unde a absolvit şi Şcoala de Cadeţi, devenind pentru o scurtă perioadă (1825-1826) ofiţer în armata rusă.
În 1835 se stabileşte la Iaşi, apoi, în 1841, la Piatra Neamţ, intrând în magistratură.
A debutat cu traducerea poemului Ţiganii de A.S. Puşkin (1837). Consacrarea i-o aduc cele două volume de Fabule (1840 şi 1842). A mai tradus, în colaborare cu C. Negruzzi, Satire şi alte poetice compuneri de Antioh Cantemir (1844); a colaborat la mai multe publicaţii din acea vreme: Dacia literară, România literară, Albina românească, Zimbrul.
„Alecsandri îl consideră ‘un veritabil La Fontaine’, Costache Negruzzi îi relevă însuşirile stilului – precizia, simplitatea, amonia – , Mihail Kogălniceanu îl vede superior celorlalţi creatori de fabule (…) Inferior ca artă lui Gr. Alexandrescu, dar cu o individualitate marcată, care-l impune ca fabulist, Donici aduce în creaţiile sale un umor discret, o mare concizie şi simplitate stilistică, o limbă română curată, impregnată cu zicale şi proverbe populare, şi o anumită sfătoşenie şi înţelepciune bătrânească”, scrie în Dicţionarul scriitorilor români.
A murit la Piatra Neamţ, în ziua de 20 octombrie 1865.
