Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Agricultura: Motorul economiei României moderne
Articole online

Agricultura: Motorul economiei României moderne

agricultura

În genere, țăranii au trăit mai bine în perioada stăpânirii otomane în Balcani, modernitatea și statele naționale împovărând categoria socială majoritară a regiunii.

Agricultura: Motorul economiei României moderne

În statele naționale moderne balcanice rezultate în urma regresiunii militare otomane și a ascensiunii ideologiei naționalismului etnic balcanic susținut de țările creștine din Occident, țăranii s-au văzut confruntați cu o serie de probleme pe care independența economică le-a adus, producția nefiind suficientă pentru a satisface nevoile societății de consum, iar capitalul obținut în urma comercializării bunurilor nu era niciodată suficient, înglodându-se în datorii cu toții.

Agricultura a fost în fundamentul economiei României moderne, care devenea la începutul secolului XX unul dintre cei mai mari exportatori de cereale, mai ales după 1829, după încheierea Tratatului de la Adrianopol, care liberaliza comerțul pe Dunăre. Terenul agricol era excesiv de fragmentat, după câteva generații devenind neproductiv. În 1900, agricultura contribuia cu două treimi la produs intern brut, iar trei sferturi din exporturile românești se datorau acestei ramuri economice.

Întrucât populația creștea, iar resursa principală a țăranilor, pământul, se împuțina, creșterea producției s-a realizat prin noi defrișări, prin extinderea suprafeței, nu prin creșterea productivității, tipul de agricultură fiind unui extensiv, nu intensiv. În 1866, după reforma agrară din 1864, 30% din terenul arabil era deţinut de către ţărani, restul de către proprietari mari şi medii, dar şi de către Stat. După cum remarca istoricul britanic Marc Mazower, 1 % din proprietari dețineau 50% din suprafață totală arabilă, în vreme ce 85% din țărani trăiau la limita supraviețuirii. Conform istoricului Keith Hitchins, în 1906 424.000 de ţărani deţineau mai puţin de 3 ha, iar 300.000 de ţărani nu aveau pământ.

Reforma agrară din 1864, realizată în funcție de numărul de capete de vite, nu a avut consecințele economice așteptate, întrucât țăranii nu posedau nici atelaje, nici tehnica, nici alte mijloace funciare pentru a exploata pământul pe care îl dobândiseră, și pe care îl puteau munci liber. O soluţie viabilă ar fi fost crearea unor bănci de credit, așa-numitele „bănci rurale. Răscoala de la 1907, rezultatul acumulării tensiunilor dintre țăranii sărăciți și arendașii hulpavi și înrăutățirii condițiilor oferite satului, a fost înăbușită cu foarte multe victime, însă decidenții politici au înțeles mesajul, drept care în decembrie 1907 era promulgată Legea privind învoielile agricole prin care era fixată arenda maximă și prin care era fixat salariul minim pentru muncitorii agricoli.

O altă lege, adoptată în aprilie 1908, interzicea arendarea de către o persoană sau o societate a mai mult de 4.000 de ha. Cu toate acestea, țăranii nu au trăit fundamental mai bine înainte de izbucnirea Primul Război Mondial, dar nici după reforma agrară promisă de Ferdinand în 1917, căci, conform calculelor statistice realizate în interbelic, pământul pe care îl dețineau țăranii nu era suficiente pentru a asigura traiul unei familii românești.

Registration

Aici iti poti reseta parola