Agenta SOE care a reușit să furnizeze informații vitale despre câmpurile petroliere din România
Maria Krystyna Janina Skarbek a lucrat pentru Special Operations Executive (SOE) din Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Skarbek a fost, de asemenea, una dintre cele mai longevive femei agent SOE în timpul războiului. Ea a început să folosească numele Christina Granville în 1941, pe care l-a preluat în cele din urmă când a devenit cetățean britanic în 1946.
Când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, Skarbek și soțul ei au părăsit Polonia și au navigat spre Londra. Acolo, Skarbek a început să caute o poziție pentru a-și oferi serviciile împotriva inamicului. La început, autoritățile din Marea Britanie nu au fost interesate. Deși, în cele din urmă, jurnalistul Frederick Augustus Voigt și alți cunoscuți de-ai ei au reușit să-i convingă pe britanici de calitățile ei. Voigt a fost cel care a prezentat-o la SIS, sau Serviciul Secret de Informații.
În decembrie 1939, Skarbek a părăsit Londra pentru Ungaria și a reușit să-l convingă pe Jan Marusarz, un schior olimpic din Polonia, să o escorteze din Munții Tatra, care erau acoperiți de zăpadă, până în locul unde Polonia era ocupată de naziști. A mers la Varșovia pentru a încerca să o convingă pe mama sa să părăsească Polonia, dar aceasta a refuzat. În curând, mama lui Skarbek, Stefania, de origine evreiască, a murit în închisoarea din Varșovia.
Erau multe pericole de a lucra „de acasă” pentru SOE
Aflându-se într-o cafenea, la începutul anului 1940, o femeie cunoscută a început să o strige pe nume. Skarbek a trebuit să nege că acela era numele ei, deși doamna a jurat că era ea. Pentru a nu trezi suspiciuni, Skarbek a trebuit să fie atentă și să nu plece imediat după ce femeia o descoperise parțial.
A plecat imediat în Ungaria, unde l-a întâlnit pe Andrzej Kowerski, un ofițer din armata poloneză care strângea informații pentru Polonia. Cei doi se cunoscuseră de fapt în copilărie, pentru scurt timp. În ianuarie 1941, poliția secretă nazistă, Gestapo, i-a arestat pe cei doi. Prefăcându-se că are tuberculoză și mușcându-și buza până când aceasta a început să sângereze, Karbek a reușit să obțină eliberarea lor.
Skarbek a jucat, de asemenea, un rol important în organizarea unui sistem de „curieri” din Polonia, care adunau informații și raportau la Varșovia și Budapesta. Atunci când vărul lui Kowerski a introdus în mod clandestin o pușcă antitanc unică, Skarbek a reușit să o ascundă la Budapesta, în apartamentul său, dar nu a putut să o folosească niciodată. Ea și Kowerski au organizat supravegherea căilor ferate, a drumurilor și a traficului fluvial de la granițele cu România și Germania. Lui Skarbek i se atribuie meritul pentru sabotarea comunicațiilor de pe râul Dubane. În plus, ea a reușit să furnizeze informații vitale despre petrolul din România care era transportat în Germania.
Legăturile cu organizația „Mușchetarilor”
În cele din urmă, Skarbek a părăsit Europa și a ajuns la Cairo, la birourile SOE. Curând a aflat că era suspectată. Acest lucru se explica prin faptul că femeia avea contacte cu „Mușchetarii”, o organizație de informații din Polonia. Nu numai atât, dar era suspectată și pentru că reușea foarte ușor să facă rost de vize de tranzit.
Soțul ei, Jerzy Giżycki, și-a părăsit brusc cariera de agent de informații când a aflat despre soția sa și Kowerski. Skarbek l-a informat că îl iubea pe Kowerski, iar soțul ei a plecat în Canada, divorțând la 1 august 1946.
În 1944, a avut loc o răsturnare de situație care a schimbat foarte mult poziția lui Skarbek. În curând i s-a oferit un loc în echipele franceze ale SOE și a luat numele de Madame Pauline. Pe măsură ce războiul continua, SOE rămăsese fără agenți operativi suficient de bine pregătiți pentru a putea aplica la cerințele cerute, mai ales că Franța fusese invadată. Skarbek avea un palmares bun în ceea ce privește munca de teren în locurile din Europa ocupate de naziști.
La 6 iulie 1944, „Madame Pauline Armand” a fost parașutată în partea de sud-est a Franței. De acolo, Skarbek a făcut parte din rețeaua „Jockey” a lui Franic Cammaert. În luna august a anului următor, ea a petrecut două zile de drumeții prin munții din Polonia, apoi a continuat să convingă recruții polonezi că pot dezerta. Ea a reușit să convingă și celelalte trupe germane din zonă să se predea.
Munca grea din timpul război nu i-a fost recunoscută pe deplin
Războiul s-a încheiat în curând, iar Skarbek a fost lăsată să se întrețină singură, fără aproape niciun ban și fără a se putea întoarce acasă, în țara sa natală. A devenit cetățean britanic naturalizat în 1946, luându-și numele de Christine Granville, pe care l-a folosit și în timpul războiului.
La 15 iunie 1952, Krystyna Skarbek, acum Christine Granville, în vârstă de 44 de ani, a fost înjunghiată mortal la Londra, la Hotelul Shelbourne. Cu puțin timp înainte, ea era stewardesă de linie și se afla în hotel doar de o zi. Vărul ei a trebuit să îi identifice cadavrul. Dennis George Muldowney era cel care o omorâse, deoarece ea îi respinsese anterior avansurile pe care acesta i le făcuse.
A fost condamnat pentru uciderea ei și a fost spânzurat la 30 septembrie 1952. Skarbek a fost înmormântată la Londra, la cimitirul romano-catolic St. Mary’s Roman Catholic Cemetery. Kowerski a murit de cancer în 1988, iar cenușa lui a fost pusă la picioarele ei.
