Adoptarea celui de-al 14-lea amendament
La doi ani după Războiul Civil, legile de reconstrucție din 1867 au împărțit Sudul în cinci districte militare, unde urmau să fie înființate noi guverne de stat, bazate pe votul universal al bărbaților. Astfel a început perioada cunoscută sub numele de Reconstrucția Radicală, în cadrul căreia cel de-al 14-lea Amendament, care fusese adoptat de Congres în 1866, a fost ratificat în iulie 1868. Amendamentul a rezolvat chestiunile de dinaintea Războiului Civil cu privire la cetățenia afro-americană, declarând că „toate persoanele născute sau naturalizate în Statele Unite… sunt cetățeni ai Statelor Unite și ai statului în care își au reședința”. Amendamentul a reafirmat apoi privilegiile și drepturile tuturor cetățenilor și a acordat tuturor acestor cetățeni „protecția egală a legilor”.
În deceniile care au urmat adoptării sale, clauza protecției egale a fost citată de o serie de activiști afro-americani care susțineau că segregarea rasială le refuza protecția egală a legii. Cu toate acestea, în 1896, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis în cauza Plessy vs. Ferguson că statele pot oferi în mod constituțional facilități segregate pentru afro-americani, atât timp cât acestea sunt egale cu cele oferite persoanelor albe. Decizia Plessy vs. Ferguson, care a anunțat toleranța federală a așa-numitei doctrine „separate, dar egale”, a fost folosită în cele din urmă pentru a justifica segregarea tuturor facilităților publice, inclusiv a vagoanelor de tren, a restaurantelor, a spitalelor și a școlilor. Cu toate acestea, facilitățile „de culoare” nu au fost niciodată egale cu cele ale omologilor lor albi, iar afro-americanii au suferit decenii de discriminare în Sud și în alte părți.
În 1954, Plessy vs. Ferguson a fost în cele din urmă anulată de Curtea Supremă prin hotărârea pronunțată în cauza Brown vs. Board of Education of Topeka.
