Primele internări administrative aveau să se producă după adoptarea Decretului nr. 6 din 14 ianuarie 1950, de către Prezidul Marii Adunări Naționale a RPR, în urma Hotărârii Consiliului de Miniștri din 13 ianuarie 1950, prin care s-au pus bazele legislației cu caracter represiv, concret fiind create unități de muncă „pentru reeducarea elementelor dușmănoase RPR și în vederea pregătirii și încadrării lor în viața social în condițiile democrației populare și construirii socialismului”.
Semnat de Gheorghe Pintilie
Pe 3 aprile 1950, decretul a fost completat prin Ordinul nr. 100 privind lupta „împotriva duşmanului de clasă”, semnat de ministrul adjunct de interne, Gheorghe Pintilie (foto), prin care se defineau categoriile de cetăţeni ce vor intra în obiectivele securităţii cu propuneri de a fi trimişi unităţilor de muncă:
1) Toţi cei care lansează sau răspândesc zvonuri alarmiste, tendenţioase, duşmănoase; ascultă şi difuzează propaganda deşănţată a posturilor de radio imperialiste;
2) Toţi cei ce aduc injurii P.M.R., conducătorilor săi, Guvernului, Uniunii Sovietice şi conducătorilor săi şi ţărilor de democraţie populară;
3) Toţi acei cetăţeni români care întreţin legături de prietenie cu legaţiile imperialiste, care au frecventat sau frecventează bibliotecile, concertele şi în general manifestările propagandistice ale legaţiilor imperialiste, precum şi toţi cei care sunt în relaţii cu familiile funcţionarilor ambasadelor imperialiste.
După emiterea acestui document au fost exterminate, de comuniști, elitele politice și intelectuale ale României, la Canal și în temnițele comuniste.
Vezi Ordinul nr.100 AICI
