Acordurile comerciale între statele creștine și Țările Române
În 1358 Ludovic de Anjou le acorda brașovenilor dreptul de a circula liber cu mărfurile între Carpați și Dunăre, decizie căreia i se opus Nicolae Alexandru, motiv pentru care un an mai târziu izbucnea un conflict, încheiat un deceniu mai târziu. Pacea conținea și un acordul comercial, care îmbrăca forma unui privilegiu acordat de Vladislav brașovenilor. Acordul din 1368 a însemnat de fapt prima manifestare a politicii comerciale și vamale a Țării Românești. Începând de acum, domnii reînnoiau fie textual, fie prin amintirea vechilor privilegii acordul încheiat în 1368.
Acordul din 1451 încheiat între Iancu de Hunedoara și Mehmet al II – lea Fatih a dus la lărgirea autonomiei Țării Românești prin crearea dublei dependențe, întrucât tatăl lui Matia Corvin își lua angajamentului de a nu mai interveni în viața politică a Valahiei. Astfel, între 1451 și 1521 Țară Românescă s-a dezvoltat acumulând bogății materiale. Prin acordul din 1451 Valahia nu mai trebuia să respecte statutul privilegiat al brașovenilor care dăinuia încă din 1368. Odată cu acest acord, a existat libertatea de negoț între cele două țări, între comercianții de
ambele părți.
Privilegiile acordate de domnii munteni și moldoveni brașovenilor (1368, 1413-37) și liovenilor (1408) reprezintă o parte constitutivă esențială a raporturilor lor cu cele doua regate creștine. Aceste privilegii au fost stabilite în vremea lui Ludovic de Anjou, Vladislav și Vladislav Iagello. Prin aceste privilegii Ungaria și Polonia au obținut un drum direct și liber către Marea Neagră și gurile Dunării. Negustorii români nu aveau dreptul să depășească Brașovul și Țara Bârsei, pe de o parte, și Liovul, pe de altă parte, din cauze dreptului de etapă.
Regimul privilegiat al brașovenilor și liovenilor a încetat odată cu supremația politică a Ungariei și a Poloniei asupra Țărilor Române în 1451.
Între hegemonia statelor creștine central-europene, tradusă în plan comercial prin regimul de privilegii acordate brașovenilor și liovenilor, și sistemul economic otoman care asigura agenților comerciali libertatea comerțului până în centrul Europei, a existat un scurt interludiu în care cele Moldova și Valahiaau încercat sa obțină aceleași privilegii pentru negustorii proprii. Este vorba despre perioada domniilor lui Radu cel Frumos, Radu cel Mare șo Neagoe Basarab, în Muntenia, și domnia lui Ștefan cel Mare și cele mai scurte ale succesorilor săi, în Moldova.
