Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > A scris doar cinci poezii și a intrat în Istoria literaturii române
Articole online

A scris doar cinci poezii și a intrat în Istoria literaturii române

Pe 6 iulie 1830 a fost al treizeci și treilea dintre voluntarii angajați în abia înființata oştirea naţională ca sublocotenent de cavalerie, dar, după numai un an, la 18 septembrie 1831, a murit răpus de o boală infecţioasă, în tabăra militară de la Craiova.

A scris doar cinci poezii dar a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu și a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european.

Poetul Vasile Cârlova s-a născut la 4 februarie 1809, la Buzău, ca fiu al medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al familiei de boiernași Cârlomanii/Cârlovanii având între înaintași pe Luca, episcop de Buzău, trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul, mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei.

După mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj.

După moartea părinţilor în 1816, a fost crescut de o soră a mamei, petrecându-şi copilăria la Târgovişte şi la Bucureşti, unde locuiau tutorii săi.

Aici a învăţat limbile franceză şi greacă cu un dascăl de familie, avându-l coleg şi prieten pe Grigore Alexandrescu.

A debutat, în 1827, cu o traducere după Hero și Leandru a lui Musaios și a poemului Zaïre a lui Voltaire.

A fost remarcat şi susţinut de I. Heliade-Rădulescu, care a publicat în „Curierul românesc” toate cele cinci poezii păstrate de la V. Cârlova: Ruinurile Târgoviştii, Păstorul întristat, Înserarea, Rugăciune şi Marşul.

„Marşul”, scris cu entuziasm patriotic la înfiinţarea oştirii naţionale, vesteşte, în tonul său avântat, poezia paşoptistă:

Dragii mei copii războinici, ascultare mumii dați,

Iată vreme, mic și mare armele s-înbrățișați,

Strigînd toți c-o glăsuire,

Spre a mumii fericire

S-alergăm de obște frați.

 

Cerul vouă vă deschide un drum foarte lăudat,

Ca să mergeți cu pas mare către slavă nencetat.

Vie-vă, copii, aminte

Că Europa însuși simte

În ce cale ați intrat.

 

Glasul patriii să sune în auzul tutulor,

Strigînd vouă : „Lenevirea rușinată subt picior”,

Toți acuma c-o mișcare,

Spre a voastră înălțare

Să dați mînă de-ajutor.

 

Acea armă ruginită și ascunsă în mormînt

Brațurile să-nfierbinte ; iasă iarăși pe pămînt.

Tinerimea s-o-ncunune

Cu izbînde foarte bune ;

Pe ea facă jurămînt.

 

Înaintea fieșcărui îndestul v-ați umilit,

Îndestul și lenevirea în somn greu v-a stăpînit.

Acea soartă fără milă,

Sau de voie, sau de silă,

În sfîrșit v-a slobozit.

 

Priviți slava de aproape ; voi în urmă-i ați călcat

Și pe fruntea fieșcărui raza ei a luminat.

Deci la arme dați năvală

Și la rînd ieșiți cu fală,

Corbul iată s-a-nălțat.

 

El subt aripă-i vă cheamă și vestește ca să știți,

Că d-acuma înainte nație să vă numiți.

Deci cu dînsul înainte

Alergați cît mai fierbinte,

Laudă să dobîndiți.

 

Pe această sfîntă cale înfruntați orice nevoi.

Biruința pretutindini să se ție dupe voi,

Și strigați c-o glăsuire :

„Slavă, dragoste, unire

În veci fie lîngă noi !”

 

Înainte-vă vrăjmașii să aplece fruntea lor,

Să-și cunoască neputința, ca să scape de omor ;

Dar atunci a voastră mînă

Pe ei fie mai blajină,

Dîndu-le și ajutor.

 

Vitejia și răbdarea aici încă moștenesc,

Încă curge pîntre vine acel sînge strămoșesc,

Ce la vreme se arată,

De nu piere niciodată,

Ca un dar dumnezeiesc.

 

Pe cîmpia rumânească o tăcere pînă cînd,

Pînă cînd de arme pline să nu sune cînd și cînd,

Și p-a căria lungime

Să nu iasă cu iuțime

Cetile mereu la rînd?

 

Aici școala biruinții într-o vreme a stătut,

Ale căria ruinuri să văd încă vechi de mult.

Dar acum fără zăbavă

Acea strămoșească slavă

E să vie în minut.

 

Glasul vostru strigînd „slavă” pe strămoși a deșteptat,

Ale cărora țărînă în mormînturi s-a mișcat,

Ș-umbrile în veci tăcute

Stau cît colo nevăzute,

Privind corbul înălțat.

 

Ce privire dulce mie ! Steagul fîlfîie în vînt,

Armele lucesc veriunde, slava iese din mormînt,

Tinerimea îndrăzneață,

Mîndră, falnică, măreață,

Ușor calcă pre pămînt.

 

Lacrămă de bucurie, curge, curge ne-ncetat !

Veacuri sînt de cînd ascunsă p-al meu sînt tu n-ai picat !

Arma iată că lucește,

Slava iată că zîmbește,

Corbul iată s-a-nălțat !

„Marșul românilor” sau „Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național” au circulat tipărite pe foi volante, deoarece cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în Curierul Românesc.

 

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola