Potrivit ziarului Trompeta Carpaților la înmormântarea „fericitului Heliade” în curtea bisericii Mavrogheni de pe șoseaua Kiseleff ar fi luat parte 10.000 de persoane.
Discursurile funebre au fost rostite de Petrache Poenaru, Constantin Esarcu și B. P. Hasdeu, care a vorbit în numele presei române.
Mihai Eminescu a scris oda La Heliade, iar după decesul scriitorului: La moartea lui Eliade.
Scriitorul, filologul şi omul politic Ion Heliade-Rădulescu, membru fondator şi primul preşedinte al Societăţii Academice Române, s-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgovişte.
A urmat cursurile Academiei Domneşti de la Schitu Măgureanu şi ale şcolii româneşti de la „Sf. Sava”.
A fost profesor şi conducător al Colegiului Sf. Sava din Bucureşti (1822-1827), predând Română şi Matematică.
A participat la pregătirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, fiind primul autor al manifestului-program Proclamaţia de la Islaz. A făcut parte din guvernul provizoriu, după care a plecat din ţară, întorcându-se din exil de-abia în anul 1859.
S-a numărat printre membri activi ai Societăţii literare, începând cu anul 1827, şi cei ai Societăţii filarmonice, din 1833.
A condus „Societatea de literatură, declamaţiune şi muzică vocală”, a pus bazele unui aşezământ tipografic şi editorial, a editat primul ziar apărut în Ţara Românească, intitulat Curierul Românesc, 1829.
Totodată, a înfiinţat şi condus Gazeta Teatrului Naţional (1835-1836, continuată de Curier de ambe sexe, 1836-1848), Muzeul Naţional, Conservatorul, Legalitatea.
A fost primul director al Monitorului Oficial al României, publicaţie care a apărut la 8/20 decembrie 1832, sub titlul Buletin. Gazetă administrativă.
Ion Heliade-Rădulescu a scris numeroase lucrări referitoare la reforma limbii, printre care „Gramatica românească”, 1823; „Repede aruncătură de ochi asupra limbei şi începutului românilor”, 1832; „Paralelism între limba română şi italiană”, 1840.
Primele creaţii literare le-a adunat în volumul „Culegere din scrierile lui I. Eliade de proze şi de poezie” (1836).
A evoluat sub influenţa romantismului, oferind literaturii române capodopera Zburătorul (scrisă în 1843), a cultivat epopeea (Michaida, Anatolida sau omul şi forţele), poezia preromantică (O noapte pe ruinele Târgoviştei), elegia (Dragele mele umbre), poemul de sugestie autobiografică (Visul, Serafimul şi heruvimul), satira şi fabula politică (Muştele şi albinele).
A scris şi proză satirică (Cuconiţa Drăgana, Domnul Sarsailă autorul).
Preocupările sale filosofice şi religioase s-au concretizat în lucrările „Biblicele sau Notiţe istorice, filosofice, religioase şi politice asupra Bibliei” (1858), „Echilibru între antitezi sau Spiritul şi materia” (1869).
A tradus din Byron, Dante, Goethe, Lamartine.
La 22 iunie 1867, a devenit membru fondator al Societăţii Academice Române.
În intervalul 31 august 1867 şi 1 august 1870, a fost preşedinte al Societăţii Academice Române.
Citește și Heliade-Rădulescu îl făce cum îi venea la gură pe țarul Rusiei
