Principiile filosofiei existenţialiste a lui Jean-Paul Sartre sunt expuse în monumentala operă „L’Etre et le neant” (Fiinţa şi neantul, 1943).
Filozofia
Cheia de boltă a filosofiei sale este că existenţa precede esenţa. Fiecare om mai întâi există şi de abia apoi îşi conturează o identitate definitorie, în funcţie de acţiunile sale.
Ceea ce sunt este permanent remodelat prin acţiunile mele: numai după moarte sunt posibile judecăţi finale referitoare la felul de om care am fost.
După Sartre, obiectele posedă fiinţă, omul posedă existenţă. Lucrul este ceea ce este; omul este rezultatul alegerii sale şi, ca atare, un neîncheiat, cel puţin până la momentul morţii sale.
Astfel, Sartre se opune convingerilor teiste, potrivit cărora omul a fost creat de divinitate cu un anumit scop, dar şi celor deterministe, care susţin că omul este definit de genetică şi mediul înconjurător, factori pe care nu îi poate controla.
Într-un fragment celebru din „Fiinţa şi neantul”, Sartre scrie că „un eveniment social care se produce deodată şi care mă poartă cu el nu vine din afară: dacă sunt mobilizat într-un război, acest război este războiul meu, seamănă cu mine şi îl merit.
Îl merit mai întâi pentru că aş putea să mă sustrag de la el, prin sinucidere sau dezertare; aceste ultime posibilităţi sunt acelea care trebuie întotdeauna să ne fie prezentate când este vorba de a judeca o situaţie”.
Altfel spus, dacă nu m-am sustras războiului, înseamnă că l-am ales. De aceea, „în război nu există victime inocente”, consideră Sartre.
Sursa: Agerpres
