A murit curentat de veioză după ce ridicase chirurgia românească la nivel european

 

A imprimat chirurgiei româneşti o paternitate franceză, iar, astfel, chirurgia românească din primele decenii ale secolului XX s-a dezvoltat la un nivel comparabil cu cel al chirurgiei europene.

Medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg, s-a născut la 14 mai 1870 la Bârlad. A urmat clasele primare la Institutul „Urechia” din Bucureşti, apoi a absolvit Colegiul „Sfântul Sava” în 1888. În acelaşi an, a plecat la Paris şi s-a înscris la Facultatea de Medicină.

În perioada 1890-1893, a lucrat în clinici renumite din Paris. În paralel, a lucrat în laboratorul de anatomie condus de Paul Poirier, care i-a apreciat talentul de desenator.

Aici l-a întâlnit pe reputatul medic Thoma Ionescu. În 1894, când profesorul Poirier s-a hotărât să editeze un tratat de anatomie umană, i-a încredinţat lui Thoma Ionescu un capitol, iar Ernest Juvara a fost însărcinat cu executarea disecţiilor şi a desenelor.

Atunci a desenat aproape 100 de planşe murale, pe care le-au folosit mulţi ani studenţii medicinişti.

Anatomist şi desenator ştiinţific

Tot la Paris, a legat o strânsă prietenie cu Theodor Pallady şi a început să frecventeze atelierele de pictură ale lui Gustave Moreau şi Jean Aman, unde şi-a desăvârşit tehnica desenului, a perspectivei grafice şi a culorii. În atelierele de pictură l-a cunoscut şi pe Ştefan Luchian.

În 1892, Ernest Juvara a publicat, împreună cu H. Friteau, „Quinze leçons d’anatomie pratique”, lucrare ilustrată cu 84 de desene şi scheme originale realizate de el.

Cartea a avut un succes mare şi l-a consacrat ca anatomist şi desenator ştiinţific. A publicat apoi, împreună cu F. Legueu, cartea „Des aponevroses de la paume de la main”.

În 1895, după ce şi-a susţinut teza de doctorat în medicină şi chirurgie intitulată „Anatomie de la région pterygo-maxilaire”, laureată de Facultatea de Medicină din Paris, a revenit în ţară, chemat de medicul Thoma Ionescu, devenind asistent în Clinica Chirugicală de la Spitalul Colţea din Bucureşti şi şef al Laboratorului de Anatomie Topografică la Institutul de Anatomie Topografică şi Chirurgie Experimentală, unde ulterior a devenit subdirector.

Lucrările

A urmat publicarea altor lucrări – „Lecţiuni de anatomie practică” (1897), „Leitfaden für die Chirurghische Anatomie” (1899), ambele bogat ilustrate de el. Este considerat iniţiatorul fotografiei medicale la noi în ţară.

În perioada 1897-1899, a publicat numeroase articole în „Revista de Chirurgie” – prima publicaţie medicală românească axată pe problemele unei singure specialităţi, unde devine secretar de redacţie. Este unul dintre membrii fondatori ai Societăţii de Chirurgie, fiind numit apoi secretar general al societăţii.

La Iași

La 1 noiembrie 1899 devine profesor la Catedra de anatomie topografică de la Facultatea de Medicină din Iaşi.

În 1900, a fost numit la conducerea serviciului de chirurgie al Spitalului Israelit din Iaşi, iar în 1906 a fost înfiinţat pentru el, la Spitalul „Sfântul Spiridon”, un serviciu chirurgical.

La 26 noiembrie 1904 a fost înaintat la gradul de profesor definitiv. A creat şi la Iaşi un muzeu cu piese anatomice după modelul celui realizat anterior la Bucureşti.

A fost primul medic care a introdus, la Iaşi, rahianestezia, fără a exclude celelalte tipuri de analgezie. Tot la Iaşi, a impus metoda asepsiei în chirurgie.

Datorită intensei activităţi clinice, operatorii, didactice, ştiinţifice şi publicistice, în 1910 a fost ales preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi. Un an mai târziu, a fost ales membru corespondent al Societăţii Chirurgilor din Paris.

În războaie

În 1912, Ernest Juvara a fost transferat de la Iaşi la Bucureşti, ca şef al Clinicii Chirugicale de la Spitalul Filantropia. În anul următor, a fost mobilizat să ia parte ca medic militar în Războiul Balcanic.

După terminarea războiului, şi-a reluat activitatea la Spitalul Filantropia, fiind preocupat de perfecţionarea rahianesteziei şi de ameliorarea tratamentului chirurgical al fracturilor.

În timpul Primului Război Mondial a operat răniţi la spitalele din Piatra Neamţ şi Botoşani. A fost avansat la gradul de colonel şi transferat la Spitalul IX de evacuare, care a urmat trupele armate de la Mărăşeşti.

La București

În 1923, a fost transferat la Spitalul Brâncovenesc, unde a organizat cea mai mare şi modernă clinică de chirurgie din ţară. Şi-a continuat activitatea şi în laboratorul de anatomie topografică al Facultăţii de Medicină, continuând disecţiile şi executarea planşelor.

A editat un „Manual de anatomie chirurgicală”, pentru care a efectuat peste 250 de planşe în culori, care au ilustrat tratatul.

În 1931, profesorul Jean Louis Faure, care i-a vizitat clinica, impresionat de valoarea planşelor, i-a propus să le doneze Academiei de Medicină din Paris.

A fost preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie în perioada 1929-1930. S-a bucurat de o stimă şi de un renume care au depăşit graniţele ţării. Dintre cele peste 230 de lucrări elaborate, mai mult de o treime se referă la patologia osteoarticulară, ceea ce i-a creat un renume în domeniu.

A murit la 5 mai 1933, în urma unui accident casnic, după ce a fost electrocutat de lampa pe care o folosea la citit.

 

Sursa: Agerpres