A început ca parporgic și a ajuns să proclame Independenţa României în numele Adunării Naţionale

 

A urmat cursurile Colegiului "Sfântul Sava" din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Eftimie Murgu şi pe C. Aristia, cu care s-a iniţiat în meşteşugul actoricesc, fiindu-i prevăzută o bună carieră de actor.

Fără prea multă tragere de inimă faţă de învăţătură a învăţat totuşi greaca veche şi latina, mai târziu engleza şi germana, notează lucrarea ”Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900”.

Constantin A. Rosetti, om politic liberal, ziarist, fruntaş al Revoluţiei române de la 1848 din Muntenia, membru fondator al Societăţii Academice Române, s-a născut la 2 iunie 1816, la Bucureşti.

A intrat în armata naţională cu gradul de praporgic (sublocotenent), fiind numit apoi aghiotant domnesc, funcţie din care şi-a dat demisia în 1836.

În 1842 era şef al poliţiei la Piteşti, iar la Bucureşti a obţinut preşedinţia Tribunalului comercial.

La începutul lui 1844 şi mai târziu, în 1845, s-a aflat în Franţa.

La Paris, a urmărit cursurile istoricului Jules Michelet şi scriitorului Adam Mickiewicz de la College de France din Paris.

O importantă realizare a lui C.A. Rosetti a fost iniţierea Societăţii studenţilor români, al cărei Apel l-a redactat. A contribuit la înfiinţarea Asociaţiei literare (1845), precum şi a publicaţiei „Les Ecoles” (1845).

Opt copii

În 1847 s-a căsătorit cu Maria Grant. Au avut opt copii, dintre care au supravieţuit doar patru: o fată, Liberty, născută în 6 iunie 1848, şi băieţii Vintilă, Mircea şi Horia.

C.A. Rosetti a desfăşurat o intensă activitate politică, în mişcarea revoluţionară de la 1848, având un rol de frunte.

A avut misiunea de a răscula Bucureştii, a făcut parte din Comitetul revoluţionar, din Comisia executivă, unde l-a suplinit pe Ion Ghica, fiind numit prefect al poliţiei şi apoi, avansat, în noul guvern, secretar de stat. A deschis, împreună cu E. Winterhalder, o tipografie şi o librărie (1845), precum şi o sală de lectură, devenite adevărate centre de propagandă revoluţionară.

„Pruncul român”

În 1848, împreună cu E. Winterhalder, a scos ziarul „Pruncul român”, iar în 1851, împreună cu I.C. Brătianu, „Republica română”.

Ion Ghica, într-o scrisoare către Vasile Alecsandri, arăta: „Librăria lui C.A. Rosetti şi Winterhalder de peste drum de Oteteleşianu devenise un punct de întâlnire al tinerimii, de unde se împrăştiau în oraş şi în toată ţara ştirile politice ce soseau din Europa”, consemnează lucrarea „‘Maria Rosetti” (Elisabeta Ioniţă, Ed. Militară, 1979).

A redactat decrete, apeluri, proclamaţii ale Guvernului provizoriu, pronunţându-se ca şi Nicolae Bălcescu pentru împroprietărirea ţăranilor. În timpul Locotenenţei domneşti a fost director în Ministerul din Năuntru.

În exil

A fost unul dintre oamenii politici cei mai înaintaţi ai vremii sale, cu o atitudine radical revoluţionară.

În exil, la Paris, a făcut parte din conducerea emigraţiei, el stabilind mereu pentru cauza în care credea neabătut, o reţea întreagă de legături (Paul Bataillard, Ledru Rollin, J. Michelet, L. Blanc, P.J. Proudhon ş.a.), a audiat din nou cursurile lui Jules Michelet, pentru care împreună cu Maria Rosetti, a tradus doine româneşti şi pagini din istoriografia naţională, potrivit aceleiaşi surse.

A semnat cu N. Bălcescu şi Nicolae Golescu un Apel către români, iar împreună cu Ion C. Brătianu un catehism pentru săteni (Catehismul săteanului sau Sfaturi la vatra focului între un revoluţionar şi un sătean, Bruxelles, 1852).

Staroste

După o misiune politică la Istanbul eşuată, într-o delegaţie a emigranţilor români, la 1857, Rosetti a revenit în ţară. A fost ales deputat în Adunarea ad-hoc (1857) şi în Adunarea electivă a Ţării Româneşti (1859), participând la toate legislaturile de după 1857, fiind susţinut de către negustori şi meseriaşi.

De altfel, a fost staroste al corporaţiei de negustori marchitani şi prim staroste al comercianţilor.

Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (mai-iulie 1860; febr.-iul. 1866), C.A. Rosetti a prezentat o schiţă de proiect pentru reorganizarea şcolilor.

A fost un adept entuziast al Unirii, salutând cu emoţie în „Românul”, dubla alegere a domnitorului Al. I. Cuza, ale cărui iniţiative le şi susţine pentru un timp.

Organizator al actului de la 11 februarie 1866

Treptat, relaţiile au devenit mai încordate (a fost arestat, iar publicaţiile sale au fost suspendate), fiind unul dintre principalii organizatori ai actului de la 11 februarie 1866.

Primar al Capitalei, apoi la 1876, preşedinte al Camerei, Rosetti a avut enorma satisfacţie de a proclama el, în 1877, Independenţa în numele Adunării Naţionale.

Din mai 1878 a fost, câteva luni, ministru de Interne.

Propunerile sale (o nouă lege a tocmelilor agricole, revizuirea Constituţiei din 1866, o nouă lege electorală, libertatea presei) nefiind acceptate, cu unele excepţii, de către prim-ministrul I.C. Brătianu, Rosetti a demisionat.

A mai fost ministru de Interne (iun. 1881-ian. 1882).

A girat chiar conducerea Consiliului de Miniştri, în perioada în care I.C. Brătianu s-a aflat în străinătate.

A fost în mai multe rânduri preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Gazeta politică şi literară „Românul” (1857), în care a publicat articole de fond, economice, artistice, literare, comentarii despre evenimentele politice interne şi externe, l-a consacrat printre promotorii ziaristicii române moderne. A întemeiat şi alte publicaţii: „Apărătorul dreptăţii”, „Libertatea”, „Constituţiunea”, „Românul de duminică”, „Conştiinţa naţională”. De asemenea, s-a remarcat şi ca poet („Ceasurile de mulţumire”), dramaturg („Femeia fără zestre”), memorialist („Jurnalul meu”, „De la Paris la Stanbul”, „Călătorie făcută în 1853”), traducător din Beranger, Byron, Hugo, Lamartine ş.a.

Membru fondator al Societăţii Academice Române (2 iun. 1867).

A murit la 8 aprilie 1885, la Bucureşti.

 

Sursa: Agerpres

Parteneri