Alte surse susțin că, deși avut și o atitudine de opoziție discretă față de regimul fascist al lui Mussolini, a participat la numeroase activități anti-fasciste în timpul celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la încarcerarea lui.
În 1945 a devenit membru al Partidului Comunist Italian.
În 1946 a publicat o altă colecție, Giorno dopo giorno (Zi după zi), care a arătat clar angajamentul moral în creștere și tonul epic al criticii sociale a autorului.
Aceeași temă a caracterizat lucrările sale următoare, La vita non è sogno (Viața nu este un vis), Il falso e il vero verde (Falsul și adevăratul verde) și La terra impareggiabile (Țara incomparabilă).
În toată această perioadă, Quasimodo nu a încetat să producă traduceri ale autorilor clasici și să colaboreze ca jurnalist pentru unele dintre cele mai prestigioase publicații italiene (mai ales cu articole despre teatru).
În anii 1950, Quasimodo a câștigat următoarele premii literare: Premio San Babila (1950), Premio Etna-Taormina (1953), Premio Viareggio (1958) și, în 1959, Premiul Nobel pentru literature, ceea ce a iscat un val de controverse, mai ales În Italia.
În 1960 și 1967 a primit diplome honoris causa de la Universitățile Messina și Oxford.
În ultimii ani, a făcut numeroase călătorii în Europa și America, susținând discursuri publice și prelegeri publice despre poeziile sale, care au fost traduse în mai multe limbi străine.
În iunie 1968, când se afla la Amalfi pentru un discurs, a fost lovit de o hemoragie cerebrală.
A murit câteva zile mai târziu, pe 14 iunie, în spitalul din Napoli. A fost înmormântat în Cimitero Monumentale din Milano.
Inginerul-poet
Poetul Salvadore Quasimodo, unul dintre principalii reprezentanţi ai şcolii ermetice italiene, s-a născut în Sicilia, la 20 august 1901.
Dorind să devină inginer, a urmat şcolile tehnice din Palermo şi ulterior s-a înscris la Politecnico din Roma.
În plus, a studiat latina şi greaca la universitatea de acolo.
În 1927, a început să colaboreze la revista Solaria. Din lipsă de bani, nu a putut să-şi finalizeze studiile.
S-a stabilit la Florenţa. A obţinut o funcţie la corpul de inginerie civilă al guvernului italian şi a fost trimis în diferite părţi ale Italiei.
În 1930, a publicat trei poezii în Solaria, iar mai târziu în acelaşi an a apărut prima sa carte de versuri „Ape şi pământuri”.
Între 1930 şi 1938, anul în care şi-a părăsit funcţia guvernamentală, a făcut cunoştinţă cu mulţi autori şi pictori italieni proeminenţi.
În 1938, a devenit redactor al revistei săptămânale Tempo, iar trei ani mai târziu a fost numit şef la catedra literaturii italiene la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano.
Pentru Quasimondo, rolul poetului în societate este unul neapărat activ, acesta trebuie să se angajeze pe sine şi talentele sale în luptele contemporane.
