Personaj în mare vogă la începutul anilor 1940 şi vorbitor a şapte limbi, George Sbârcea era un jurnalist foarte apreciat în cancelariile europene.
A solicitat un interviu cu Benito Mussolini. După ce a primit aprobarea, în 1942, împreună cu Liviu Rebreanu şi Ion Marin Sadoveanu, a fost primit la Palatul Rezidenza de dictator italian.
Inspirat din străvechii tribuni romani
„Era un bărbat impunător, care impresiona pe oricine prin cultură, prin privirea dominantă şi stăpânitoare, dar mai ales prin spontaneitatea gândirii şi a exprimării.
Am vorbit despre politica pe care o ducea şi mi-a mărturisit că se inspiră din străvechii tribuni romani, ale căror discursuri le ştia pe de rost.
Politica lui era axată pe scoaterea în evidenţă a calităţilor şi geniului latin“, povestea Sbârcea.
Îşi amintea că au fost serviţi cu tot felul de bunătăţi, dar din cauza emoţiilor nu s-au putut atinge de nimic.
Mussolini era îmbrăcat în uniformă, cu pantaloni negri, veston bej, iar pe braţul stâng trona celebra svastică.
Discuţia s-a întins pe parcursul a două ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situaţia economică a românilor pe care voia să îi sprijine.
Interviul a apărut în ziarul „Curentul” condus de Pamfil Şeicaru, după care a fost preluat de cele mai mariziare din Europa.
La moartea acestuia, George Sbârcea a plâns şi i-a descris în ziare toate calităţile sale.
În cabinetul lui Hitler
În 1942, George Sbârcea a reuşit să-l intervieveze şi pe Hitler.
A fost primit la reşedinţa fuhrerului de la Berschergarden.
În cabinetul lui Hitler, pe parcursul interviului nu a fost prezent decât secretarul personal al dictatorului.
„Hitler stătea la birou, iar eu pe un fotoliu.
A dovedit o amabilitate ieşită din comun.
Am fost servit cu ţigări, cafea şi dulceaţă.
Avea un ton care te captiva şi se simţea capacitatea unui mare conducător, care te prindea în mrejele ideilor sale.
Îmi era clar că Hitler s-a născut pentru a conduce.
Interviul s-a axat pe ideile sale despre război şi viitorul Germaniei.
Teoria lui, un pic exagerată, se referea la acuzaţiile ce le aducea evreilor, din cauza păcatelor originilor acestui popor.
Voia o dezvoltare sănătoasă a spiritului germanic.
L-am reîntâlnit pe Hitler după un an, când am fost invitat la o aniversare a Partidului Nazist.
I-am cunoscut atunci pe conducătorii lui militari, cum ar fi Gobbels şi Himmler.
În opinia mea, Hitler se înscria în categoria unor mari oameni militari, cum ar fi Alexandru cel Mare, Cezar şi Napoleon“, povestea, într-un interviu, George Sbârcea.
Compozitor, muzician şi muzicolog, jurist neprofesant, jurnalist, funcţionar public, editor de carte, scriitor şi traducător, promotor al tangoului clasic argentinian, foarte cunoscut şi apreciat în România interbelică, a folosit pseudonimul Claude Romano, în perioada sa de compozitor şi de lider de orchestră itinerantă.
Ionel, Ionelule
Pe când era directorul Teatrului Alhambra, George Sbârcea a fost ameninţat de patroni că va fi concediat dacă nu compune o melodie de succes.
Rezultatul a fost cântecul nemuritor Ionel, Ionelule, lansat în 1937.
Primele interprete ale melodiei au fost Lulu Nicolau şi Lisette Verea, un duet de succes al epocii.
Comuniştii l-au condamnat la 15 ani de muncă silnică, fiind eliberat după opt ani, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine.
În temniţe i se spunea Boierul.
După 1989 a colaborat la revista România Mare.
Pe 28 iulie 2005, George Sbârcea a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.
