Octavian Paler a frecventat cursurile şcolii primare în satul natal, apoi pe cele ale Liceului Spiru Haret din Bucureşti (1937-1944), finalizate cu examenul de bacalaureat la Sibiu (1945).
A urmat simultan, Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept la Universitatea din Bucureşti (1945-1949).
Funcțiile din perioada comunistă
Redactor, şef de secţie, redactor-şef adjunct în cadrul redacţiei culturale a Radiodifuziunii Române (1949-1964), a fost corespondent AGERPRES la Roma (sept.-dec. 1964); director general al Televiziunii Române (1965-1968); director general adjunct al Radiodifuziunii Române (1968-1970); redactor-şef al cotidianului „România liberă” (1970-1983).
A debutat în anul 1958 în revista Luceafărul cu poemul Ulciorul, urmat de o schiţă şi un reportaj literar.
Editorial a debutat mult mai târziu, în 1970, cu poemele din „Umbra cuvintelor. Definiţii lirice”, după care s-a consacrat în exclusivitate prozei de idei, eseistice.
Memoriile interioare
Toate scrierile sale, note de călătorie, eseuri, romane, adunate în peste 17 volume, sunt „memorii interioare”, confesiuni, meditaţii: Drumuri prin memorie. Egipt-Grecia (1972, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Apărarea lui Galilei. Dialog despre prudenţă şi iubire (1978, Premiul Academiei Române), Caminante. Jurnal (şi contrajurnal) Mexican (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor), Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului (1986), Viaţa ca o coridă (1987), Don Quijote în Est (1994), Vremea întrebărilor. Cronică morală a unui timp plictisit de morală (1995), Rugaţi-vă să nu vă crească aripi (1995), Aventuri solitare. Două jurnale şi un contrajurnal (1996), Poezii/Poems (1998), Deşertul pentru totdeauna (roman, 2001), Autoportret într-o oglindă spartă (2003), Eul detestabil (2005).
Viața pe un peron… anti-comunist
Ca prozator, a publicat romanele „Viaţa pe un peron” (1981) şi „Un om norocos” (1984).
După anul 1989, părăsind poezia, a optat pentru eseul moralistic, devenind un important creator de opinie, analizând în articolele sale din ziare şi reviste fenomenul românesc socio-politic postrevoluţionar. Modele sale au fost eseiştii spanioli Unamuno, Ortega y Gasset, dar şi francezii Albert Camus sau Andre Malraux.
După cum singur spunea, Revoluţia l-a găsit „interzis ca scriitor, şomer ca salariat şi suspect ca individ în societate”, astfel că şi-a regândit majoritatea cărţilor, publicând noi versiuni: Scrisori imaginare (1992, 1998), Apărarea lui Galilei (1997), Drumuri prin memorie (1999).
Multe dintre volumele sale au fost traduse în limbile franceză şi germană.
Steaua României
A devenit director onorific al cotidianului România liberă (1990-febr. 2001), iar apoi, din martie 2001, al ziarului Cotidianul.
Octavian Paler a fost distins cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler (2003), pentru „întreaga operă literară pusă în slujba culturii şi spiritualităţii româneşti, pentru impresionanta activitate publicistică, cu înaltă încărcătură intelectuală, angajată cu devoţiune şi consecvenţă întru apărarea valorilor fundamentale ale libertăţii umane şi ale democraţiei, pentru propăşirea societăţii româneşti”.
Aprimit premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 2004.
A murit la 7 mai 2007, la vârsta de 81 de ani, şi a fost înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală.
