Anul acesta, 1 august a însemnat pentru Polonia marcarea trecerii a 75 de ani de la insurecția de la Varșovia.
Din 28 septembrie 1939, orașul era ocupat. Dar în 1944, sfârșitul războiului era aproape, iar Armata Roșie, la ușă. În același an, Armia Krajowa (Armata Teritorială), cea mai mare mișcare de rezistență din Polonia, pune la cale operațiunea Burza, al cărei scop este recuperarea teritoriilor ocupate, înaintea venirii Armatei Roșii.
La 1 august 1944, ora 17:00, s-a declanșat. Timp de două luni, mai exact 63 de zile, 50.000 de insurgenți polonezi s-au ridicat împotriva ocupantului nazist.
Rezistența lor a fost zdrobită de Cel de-al Treilea Reich, care s-a răzbunat, bombardând și distrugând Varșovia aproape în totalitate.
Revolta a fost cea mai mare acțiune armată organizată de rezistența antihitleristă din timpul celei de-a doua deflagraţii mondiale pe teritoriile ocupate de Cel de-al Treilea Reich.
”Niciun alt eveniment nu este atât de adânc înrădăcinat în mentalul colectiv al locuitorilor Varşoviei precum Insurecţia care a izbucnit la 1 august 1944. Faptul se datorează mai ales numărului foarte mare de victime în rândul insurgenţilor polonezi, fiindcă trupele germane i-au combătut cu o brutalitate extremă, înăbuşind tentativa lor de a elibera Varşovia de ocupantul german înainte de sosirea armatei sovietice”, comentează jurnaliștii de la Deutsche Welle, la 75 de ani de la dramaticele evenimente.
Deși numărul exact al victimelor rămâne necunoscut, aproximativ 16.000 de membri ai rezistenței poloneze au fost uciși și aproape 6.000 au fost răniți.
În plus, între 150.000 și 200.000 de civili au murit, majoritatea fiind victimele crimelor în masă săvârșite de forțele Axei. Aproape o treime dintre aceştia au fost omorâţi încă din primele zile ale insurecţiei.
În timpul luptelor din oraș, aproximativ 25% dintre clădirile Varșoviei au fost distruse. După predarea forțelor poloneze, trupele germane au demolat sistematic 35% din oraș, clădire cu clădire. Din ordinul direct al lui Adolf Hitler.
Alte sute de mii de oameni au fost deportaţi şi trimiși, majoritatea, în lagăre de concentrare. În toamna anului 1944, în ruinele din centrul Varşoviei mai trăiau doar câteva mii de supravieţuitori.
Până astăzi, Insurecţia de la Varşovia aruncă o umbră asupra raporturilor polono-germane. În 2019, la comemorări a participat și ministrul german de Externe, Heiko Maas, care a cerut din nou iertare polonezilor, relatează cotidianul francez Le Figaro.
”Aș vrea să cer iertare familiilor persoanelor ucise și rănite. Îmi este rușine de faptul că niște germani, acționând în numele Germaniei, au făcut ce au făcut Poloniei”, a spus el, cu ocazia comemorărilor de la Muzeul Insurecției.
”Îmi mai este rușine și pentru faptul că această vinovăție a fost trecută prea mult sub tăcere după război”, a mai spus el.
Acțiune militară îndreptată contra germanilor, insurecția a fost declanșată în momentul în care armata sovietică era la porțile Varșoviei.
Eliberarea se apropia și insurecția din Varșovia era mai mult politică decât militară. Era mai degrabă un mesaj transmis rușilor. Unul puternic: polonezii doreau să le arate independența țării lor și capacitatea de a alege regimul politic după război.
”Am vrut să fim liberi și să datorăm libertatea doar nouă înșine”, declara, la 1 septembrie 1944, delegatul guvernului Republicii Polonia și vicepremier, Jan Stanislaw Jankowski.
Dar Iosif Visarionovici Stalin a decis să oprească înaintarea trupelor Armatei Roșii și să aștepte ca germanii să zdrobească rezistența poloneză din Varșovia. Acest lucru urma să ușureze preluarea controlului asupra Poloniei de către URSS, ulterior, comentează Le Figaro.
Stalin nu avea interes să ajute Armia Krajowa, condusă de guvernul polonez anticomunist, aflat în exil la Londra. După 63 de zile, insurgenţii s-au văzut nevoiţi să capituleze.
Varșovia ar fi putut fi prima capitală europeană eliberată. Totuși, calcule politico-militare diverse, precum și un joc politic implicându-i pe Iosif Visarionovici Stalin, Winston Churchill și Franklin D. Roosevelt i-au pregătit o altă soartă.
Insurgenții, circa 50.000 de soldați, dintre care 4.000 femei, aproape neînarmați, au reușit să reziste în fața inamicului, cu forțe mult mai bine echipate cu artilerie, tancuri și avioane.
Varșovia, lăsată pe cont propriu, a plătit un preț foarte mare. Dar, în ciuda superiorității lor militare, germanii au suferit și ei pierderi enorme: 10.000 de persoane ucise, 9.000 rănite.
Varșovia a fost aproape complet distrusă. Populația civilă a fost forțată să părăsească orașul, iar circa 50.000 de persoane, considerate ”elemente periculoase”, au fost trimise în lagăre de concentrare, în timp ce alte 150.000 au fost transportate în lagăre de muncă silnică.
Ce s-a întâmplat în 1944 la Varşovia a fost trecut sub tăcere, vreme de decenii, de către regimul comunist. Abia în 1989 a început o dezbatere publică pe acest subiect. Chiar dacă, la fel ca în trecut, accentul se pune în continuare pe eroismul insurgenţilor, între timp se discută şi despre uriaşa lor jertfă, scrie Deutsche Welle.
Astăzi sute de plăci comemorative amintesc la Varşovia de luptele din 1944. În zidul catedralei Sf. Ioan din centrul vechi, unde se afla un post de comandă al insurgenţilor, este zidită o şenilă de tanc. Naziştii aruncaseră în aer lăcaşul de cult cu ajutorul unui tanc teleghidat, încărcat cu explozivi.
Un alt loc special de comemorare este Muzeul Insurecţiei de la Varşovia, deschis în 2004. Acolo a susţinut ministrul german de Externe, Heiko Maas, un discurs. Ca în fiecare an, la orele 17.00 fix, la Varşovia răsună sirenele şi oamenii se opresc din activitate şi din mers pentru a păstra un minut de reculegere, mai scrie sursa citată.
