Considerat unul dintre cei mai importanţi filosofi ai secolului XX, cunoscut pentru contribuţiile sale aduse fenomenologiei, hermeneuticii şi existenţialismului, a urmat studii de teologie la Freiburg, din dorinţa de a deveni preot.
În 1911, a început studiul matematicii, ştiinţelor naturii şi filosofiei.
A obţinut doctoratul în filosofie în 1916.
Între 1916-1917, a fost conferenţiar la Universitatea din Freiburg, apoi asistentul filosofului Edmund Husserl (1859-1938), cel care avea să-i marcheze profund gândirea filosofică.
Între 1923-1928, a fost profesor de filosofie la Marburg, perioadă în care a publicat cea mai importantă lucrare a sa, „Fiinţă şi timp” (Sein und Zeit”, 1927).
În 1933, a devenit rector al Universităţii din Freiburg.
Convertirea la nazism
Discursul ţinut de el cu prilejul preluării funcţiei proclama convertirea sa la ideologia naţional-socialistă.
Astfel se explică şi distanţarea de profesorul său evreu, Edmund Husserl, pe care îl admirase până atunci şi căruia îi dedicase cartea „Fiinţă şi timp”.
După cel de-al Doilea Război Mondial, a ţinut prelegeri doar în faţa unui cerc restrâns de studenţi.
Monumentala lucrare „Fiinţă şi timp” este considerată una dintre cele mai ambiţioase cărţi din istoria filosofiei, prin efortul ei de a înţelege şi de a explica „totul”.
Este deseori comparată, ca măreţie şi importanţă, cu „Critica raţiunii pure” a lui Kant şi „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel.
Principala preocupare filosofică a lui Heidegger a fost ontologia, studiul fiinţei şi a trăsăturilor generale ale existenţei.
În acest sens, a urmărit să acceseze fiinţa (Sein) prin analiza fenomenologică a existenţei umane.
În investigarea existenţei umane, Heidegger foloseşte termenul german „Dasein”, tradus ca „fiinţa în deschis” sau „a-fi-aici”.
Deslușirea lui Liiceanu
După cum explică filosoful Gabriel Liiceanu, în concepţia lui Heidegger, „…nu vom putea afla sensul lui ‘a fi’ decât traversând ‘a fi’-ul celui care rosteşte ‘a fi’ şi se întreabă în privinţa lui. Ontologia devine în mod fatal o analitică a Dasein-ului.
Şi ce aflăm noi despre Dasein la capătul acestei analitici? Că Dasein, omul, este sediul timpului, că el este suma orizonturilor (‘ec-stazelor’) sale temporale, că omul este timp.
Orice întrebare privitoare la fiinţă devine o întrebare privitoare la om, care devine o întrebare privitoare la timp.
Timpul, ca problemă fundamentală a problemei fiinţei, aparţine omului. Cercul se închide: orice întrebare privitoare la fiinţă şi timp devine una privitoare la om”.
Printre alte scrieri semnate de Heidegger pot fi menţionate: Căi ce nu duc nicăieri (1950), Introducere în metafizică (1953), Ce înseamnă a gândi? (1954), Ce este filosofia (1956), Calea mea spre fenomenologie (1965).
Opera sa a influenţat gânditori precum Hans-Georg Gadamer, Maurice Merleau-Ponty sau Jean-Paul Sartre.
Sursa: Agerpres
