27 iulie 1794: Robespierre este înlăturat în Franța
Maximilien Robespierre s-a născut în Arras, Franța, în 1758. A studiat dreptul cu o bursă de studii, iar în 1789 a fost ales ca reprezentant al oamenilor de rând din Arras în Statele Generale. După ce Al Treilea Stat, care reprezenta plebeii și clerul inferior, s-a autoproclamat Adunarea Națională, Robespierre a devenit un membru proeminent al organismului revoluționar. A adoptat o poziție radicală, democratică și era cunoscut sub numele de „Incoruptibilul” pentru devotamentul său față de moralitatea civică. În aprilie 1790, a prezidat Iacobinii, un club politic puternic care promova ideile Revoluției Franceze.
A cerut ca regele Ludovic al XVI-lea să fie judecat pentru trădare și și-a câștigat mulți dușmani, dar locuitorii Parisului i-au luat mereu apărarea. În 1791, s-a autoexclus din noua Adunare Legislativă, dar a continuat să fie activ politic ca membru al Clubului Iacobinilor. În 1792, s-a opus propunerii de război a Girondinilor – liderii moderați din Adunarea Legislativă – și a pierdut din popularitate. Cu toate acestea, după ce populația Parisului s-a revoltat împotriva regelui în august 1792, Robespierre a fost ales în Comuna insurecțională a Parisului. Apoi a fost ales să conducă delegația Parisului la noua Convenție Națională.
Revolta i-a oferit ocazia de a-i epura în sfârșit pe girondini
În cadrul Convenției Naționale, el s-a impus ca lider al Muntelui, așa cum era cunoscută facțiunea iacobinilor, și s-a opus girondinilor. În decembrie 1792, a pledat cu succes în favoarea execuției lui Ludovic al XVI-lea, iar în mai 1793 a încurajat poporul să se ridice în insurecție din cauza înfrângerilor militare și a penuriei de alimente.
La 27 iulie 1793, Robespierre a fost ales în Comitetul de Siguranță Publică, care a fost format în aprilie pentru a proteja Franța împotriva dușmanilor săi, străini și interni, și pentru a supraveghea guvernul. Sub conducerea sa, comitetul a ajuns să exercite un control dictatorial asupra guvernului francez. Confruntat cu amenințarea unui război civil și a unei invazii străine, guvernul revoluționar a inaugurat Domnia Terorii în septembrie. În mai puțin de un an, au fost arestați 300.000 de presupuși dușmani ai Revoluției; cel puțin 10.000 au murit în închisoare, iar 17.000 au fost executați oficial, mulți dintre ei prin ghilotinare în Place de la Revolution. În această vărsare de sânge, Robespierre a reușit să îi epureze pe mulți dintre adversarii săi politici.
La 4 iunie 1794, Robespierre a fost ales aproape în unanimitate președinte al Convenției Naționale. Șase zile mai târziu, a fost adoptată o lege care a suspendat dreptul unui suspect la un proces public și la asistență juridică. În doar o lună, 1.400 de dușmani ai Revoluției au fost ghilotinați. Teroarea se intensifica tocmai când invazia străină nu mai amenința republica, iar o coaliție ciudată de dreapta și de stânga s-a format pentru a se opune lui Robespierre și adepților săi.
La 27 iulie 1794, Robespierre și aliații săi au fost plasați sub arest de către Adunarea Națională. Robespierre a fost dus la închisoarea Luxembourg din Paris, dar gardianul a refuzat să îl încarcereze, iar el a fugit la Hotel de Ville. Au sosit susținători înarmați pentru a-l ajuta, dar a refuzat să conducă o nouă insurecție. Când a primit vestea că, Convenția Națională l-a declarat proscris, s-a împușcat în cap, dar nu a reușit decât să se rănească la maxilar. La scurt timp după aceea, trupele Convenției Naționale au atacat Hotelul de Ville și i-au capturat pe Robespierre și pe aliații săi. În seara următoare – 28 iulie – Robespierre și alte 21 de persoane au fost ghilotinați fără proces în Place de la Revolution. În zilele următoare, alți 82 de adepți ai lui Robespierre au fost executați. Domnia Terorii era pe sfârșite.
În urma loviturii de stat, Comitetul de Siguranță Publică și-a pierdut autoritatea, închisorile au fost golite, iar Revoluția Franceză a devenit mai puțin radicală. Directoratul care a urmat a cunoscut o întoarcere la valorile burgheze, corupție și eșecuri militare. În 1799, Directoratul a fost răsturnat printr-o lovitură de stat militară condusă de Napoleon Bonaparte, care a exercitat puteri dictatoriale în Franța în calitate de prim consul și, după 1804, de împărat francez.
