26 noiembrie 1941: Forța operativă japoneză pleacă spre Pearl Harbor
Negocierile erau în curs de desfășurare de luni de zile. Japonia dorea să pună capăt sancțiunilor economice americane. Americanii doreau ca Japonia să iasă din China și din Asia de Sud-Est – și să renege Pactul Tripartit al „Axei” cu Germania și Italia ca și condiții care trebuiau îndeplinite înainte ca aceste sancțiuni să fie ridicate. Niciuna dintre părți nu ceda.
Președintele Roosevelt și secretarul de stat Cordell Hull anticipau un atac japonez ca represalii – doar că nu știau unde. Filipine, Insula Wake, Midway – toate erau posibilități. Rapoartele serviciilor secrete americane au observat mișcarea flotei japoneze din Formosa (Taiwan), care se pare că se îndrepta spre Indochina. Ca urmare a acestei acțiuni de „rea credință”, președintele Roosevelt a ordonat anularea gestului de conciliere de reluare a livrărilor lunare de petrol pentru nevoile civile japoneze. Hull a respins, de asemenea, „Planul B” al Tokyo, o relaxare temporară a crizei și a sancțiunilor, dar fără nicio concesie din partea Japoniei. Prim-ministrul Tojo a considerat acest lucru un ultimatum și a renunțat mai mult sau mai puțin la canalele diplomatice ca mijloc de rezolvare a impasului.
Nagumo nu avea nicio experiență în domeniul aviației navale, neavând comanda unei flote de portavioane. Acest rol a fost o recompensă pentru o viață întreagă de servicii credincioase. Nagumo, deși era un om de acțiune, nu-i plăcea să își asume riscuri inutile – ceea ce el considera că era un atac asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor. Dar șeful de stat major, contraamiralul Isoruku Yamamoto, gândea diferit; deși se opunea, de asemenea, războiului cu Statele Unite, el credea că singura speranță pentru o victorie japoneză era un atac surpriză rapid, prin intermediul războiului cu portavioane, împotriva flotei americane. Iar în ceea ce privește Departamentul de Război al lui Roosevelt, dacă războiul era inevitabil, acesta dorea „ca Japonia să comită primul act deschis”.
