„Un răsunet“, cunoscut mai bine sub denumirea „Deşteaptă-te române“, este un imn inspirat de Revoluţia de la 1848 şi a fost compus de Anton Pann, pe versurile poetului transilvănean Andrei Mureşanu, unul dintre conducătorii revoluţiei.
21 iunie 1848: publicarea poeziei „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu. Istoria imnului național al României
În revista „Foaie pentru minte, inima și literatură” a apărut poezia „Un răsunet„, de Andrei Mureșanu, iar din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te, române!”
Patriotismul insuflat de versurile poeziei a fost necesar în timpul numeroaselor adunări ale revoluționarilor paşoptişti, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.
Imediat după instaurarea dictaturii comuniste, la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a abdicat, „Deşteaptă-te române!” şi alte cântece patriotice au fost interzise pentru aproape o jumătate de secol. Intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.
Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
Chiar dacă istoria acestui imn nu este lipsită de controverse, mai ales cu privire la autorul muzicii şi la locul unde a fost cântat pentru prima oară, cert este că versurile îi aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), un poet de factură romantică, ziarist, și un adevărat luptător pentru drepturile românilor. Pentru publicarea acestor versuri s-a dat o adevărată luptă pentru a se evita cenzura. Astfel, la 21 iunie 1848, se reuşea publicarea poeziei în numărul 25 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură”.
„După munca zilei ieşeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eşim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deşteaptă-te, române! – Oare cenzura ceva zice? – Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să aşteptăm. – Până atunci doară îi voi afla şi o arie,” după cum avea să mărturisească publicistul George Bariţiu.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998.
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!
