16-17 iunie 1462, atacul de noapte a lui Vlad Țepeș. O victorie parțială împotriva otomanilor
Vlad al III-lea Drăculea sau ”Ţepeş” este cunoscut în istoriografia românească drept unul dintre cei mai importanți domnitori.
În iarna anului 1436, Vlad Dracul a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad Drăculea și-a urmat tatăl și a trăit acolo șase ani. În 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat, în 1447, după moartea tatălui său – asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Țării Românești. Tot atunci, Vlad a aflat și de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat și îngropat de viu de boierii din Târgoviște.
După o lungă perioadă petrecută în Moldova și Transilvania, așteptând un moment favorabil pentru a prelua tronul, oportunitatea apare după ce Vladislav al II-lea a început să devină supus turcilor. În acest context, Iancu de Hunedoara îşi schimbă atitudinea faţă de Vlad Ţepeş şi îl ajută să obţină tronul Ţării Româneşti în 1456. De altfel, Iancu de Hunedoara dorea să-şi asigure şi susţinerea Ţării Româneşti pentru campania contra Belgradului. În anul 1459, Vlad Ţepeş refuză să mai plătească tribut turcilor şi mai mult decât atât îşi orientează politica către Ungaria lui Matei Corvin şi către planurile acestuia de cruciadă anti-otomană.
Primul act important de răzbunare a fost îndreptat împotriva boierilor din Târgoviște, vinovați de moartea tatălui și a fratelui său. În duminica de Paști a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost trași în țeapă, iar ceilalți au fost forțați să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puși să construiască o fortăreață pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeș.
Vlad Țepeș a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire.
Atacul de noapte din 1462, o reușită parțială a lui Vlad Țepeș care nu a reușit însă să îi asigure continuitate pe tronul Țării Românești
Considerată o importantă victorie valahă împotriva otomanilor, atacul de noapte sau Bătălia de la Târgoviște condus de Vlad Țepeș nu și-a atins obiectivul principal, respectiv cel de asasinare a sultanului. Războiul avea să fie pierdut în cele din urmă.
La începutul anului 1460, Vlad încheie o alianţă cu Matei Corvin iar în perioada 1461-1462 a organizat o campanie de pustiire la sud de Dunăre în teritoriile otomane. Pe o regiune întinsă armata valahă atacă şi devastează aşezările otomane. Cetatea Nicopole a fost ocupată de trupele munteneşti. Vlad Ţepeş îi scrie lui Matei Corvin şi îi spune că în campania sa sud-dunăreană a ucis aproximativ 30.000 de turci. Cu ocazia acestei scrisori, Vlad Ţepeş îi cerea ajutor regelui Ungariei, ştiind de altfel că va trebuie să îndure represaliile otomane. Din păcate ajutorul nu a ajuns la timp.
Deranjat de acțiunile lui Țepeș, sultanul Mahomed al II-lea a decis să acționeze. Astfel, o puternică acțiune a fost inițiată pe 26 aprilie împotriva valahilor la nordul Dunării, cu o armată estimată între 60.000 și 80.000 de ostași, comparativ cu cei 25.000 de oameni pe care a reușit să îi adune domnul Țării Românești. Fără ajutorul armatelor promise de regele Ungariei, Vlad Ţepeş, în faţa unei armate mult superioare numeric a aplicat tactici de hărțuire a inamicului.
Deşi a produs efectele scontate în materie de sabotare a armatei otomane şi de împuţinare a numărului adversarilor, „atacul de noapte” nu şi-a atins obiectivul final, acela de ucidere a sultanului şi implicit înlăturarea ameninţării otomane pentru o perioadă îndelungată. Deşi Vlad Ţepeş a stabilit clar tactica şi ceea ce era de făcut, se pare că o parte a boierimii şi comandanţilor nu au respectat întocmai ordinele.
Armata otomană, cu tot cu pierderile suferite a rămas încă destul de puternică. În plus, sultanul l-a lăsat în ţară pe Radu cel Frumos, cu contingente importante de armată pentru a-i lua tronul lui Vlad.
În plus, în timp ce Vlad era ocupat cu turcii, la graniţa de nord, armatele moldoveneşti râvneau la cetatea Chilia.
Fără ajutorul ungar și cu puțini oameni de încredere rămași, Vlad Țepeș se refugiază în cetatea Poenari.
