10 august 1945: Japonia acceptă termenii de la Potsdam și este de acord cu capitularea necondiționată
Împăratul Hirohito, care rămăsese distanțat de deciziile zilnice de continuare a războiului, aprobând deciziile Consiliului său de război, inclusiv decizia de a bombarda Pearl Harbor, s-a simțit în cele din urmă obligat să facă mai mult. La îndemnul a doi membri ai cabinetului, împăratul a convocat și a prezidat o ședință specială a Consiliului și i-a implorat să ia în considerare acceptarea termenilor Conferinței de la Potsdam, ceea ce însemna capitulare necondiționată.
„Pare evident că națiunea nu mai este capabilă să poarte un război, iar capacitatea sa de a-și apăra propriile țărmuri este îndoielnică.”
Consiliul fusese divizat în privința termenilor capitulării; jumătate dintre membri doreau asigurări că împăratul își va păstra rolul ereditar și tradițional într-o Japonie postbelică înainte de a se lua în considerare capitularea. Dar, în lumina bombardamentelor de la Hiroshima, la 6 august, Nagasaki, la 9 august, și a invaziei sovietice din Manciuria, precum și a cererii împăratului ca Consiliul „să suporte insuportabilul”, s-a ajuns la un acord: Japonia se va preda.
Tokyo a transmis un mesaj ambasadorilor săi din Elveția și Suedia, care a fost apoi transmis aliaților. Mesajul a acceptat oficial Declarația de la Potsdam, dar a inclus condiția că „declarația respectivă nu cuprinde nicio cerere care să aducă atingere prerogativelor Majestății Sale ca suveran conducător”. Când mesajul a ajuns la Washington, președintele Truman, care nu dorea să mai provoace suferințe poporului japonez, în special „tuturor acelor copii”, a ordonat oprirea bombardamentelor atomice, De asemenea, a vrut să știe dacă stipulația referitoare la „Majestatea Sa” era un impediment. Au urmat negocieri între Washington și Tokyo. Între timp, luptele sălbatice au continuat între Japonia și Uniunea Sovietică în Manciuria.
