10 august 1940: Răspunsul guvernului român la propunerile inacceptabile ale guvernului ungar
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla România în vara anului 1940. Redăm mai jos notele istoricului militar:
,,Schimbul de populaţie… domină chiar şi chestiunile teritoriale”
,,Credem că deplasarea de frontieră nu poate fi oportună decât în măsura în care poate mări spaţiul vital al statelor care au de repatriat în cadrul lor teritorial conaţionali care s-ar afla în cadrul teritorial al unui alt stat”.
La 7 august 1940, guvernul ungar făcea cunoscut guvernului român (printr-un Aide-mémoire) că:
• ,,Ungaria nu a renunțat niciodată la recuperarea părților sale pe care România a pus mâna”;
• ,,Orice palmă de teritoriu pe care guvernul ungar nu o revendică este un greu sacrificiu, dificil de justificat înaintea opiniei publice a ţării”;
• ,,România ştie prea bine că starea de lucruri creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca provizorie și că nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale”;
• ,,Consimte a încheia un compromis pentru teritoriile pe care dictatul unilateral de la Trianon le-a atribuit României”;
• ,,Acceptă ideea schimbului de populaţie”;
• ,,Îi va aduce la cunoştinţă noua linie de frontieră”;
• ,,Nici nu vrea, nici nu se poate târgui”;I
Ignorând conţinutul revizionist al documentului emis de guvernul ungar, guvernul român răspunde, tot prin Aide-mémoire, admiţând că ,,schimbul de populaţie… domină chiar şi chestiunile teritoriale”, că ,,deplasarea de frontieră nu poate fi oportună decât în măsura în care poate mări spaţiul vital al statelor care au de repatriat în cadrul lor teritorial conaţionali care s-ar afla în cadrul teritorial al unui alt stat”:
• ,,Guvernul român ar fi foarte fericit să ajungă la o înţelegere amicală cu guvernul ungar, care ar putea fi punctul de plecare pentru o colaborare infinit salutară pentru cele două naţii a căror soartă este strâns legată prin poziţia lor geopolitică”;
• ,,Guvernul român împărtăşeşte părerea că problema existentă între cele două state trebuie reglementată în mod amical, fără tergiversări şi în cel mai scurt timp pentru că crede că starea de nervozitate de cele două părţi ale frontierei nu trebuie să continue la infinit”;
• ,,Ar fi de dorit, pentru bunul mers al negocierilor, să nu se fixeze de la început un cadru de procedură sau o metodă prea rigidă, ci să se găsească în drum calea şi mijloacele cele mai potrivite pentru a se ajunge la ţelul comun, care este conciliaţiunea şi înţelegerea definitivă între cele două state;
• ,,Noi credem că scopul care este natural să fie urmărit de cele două părţi este de a rezolva în mod radical chestiunea minorităţilor naţionale şi de a pune cele două state ale noastre în situaţiunea de a fi cât mai omogene din punct de vedere etnic, cuprinzând în limitele frontierelor lor cel mai mare număr posibil de conaţionali;
• ,,În acest scop, schimbul de populaţie – guvernul ungar are în vedere el însuşi aceasta în Aide-mémoire-ul său – pare a fi nu numai o măsură eficace, ci atât de importantă că domină chiar şi chestiunile teritoriale, în sensul că acestea din urmă trebuie să se pună în mod logic numai în funcţie de chestiunile schimbului de populaţie”.
• ,,Cu alte cuvinte, noi credem că deplasarea de frontieră nu poate fi oportună decât în măsura în care poate mări spaţiul vital al statelor care au de repatriat în cadrul lor teritorial conaţionali care s-ar afla în cadrul teritorial al unui alt stat”.
♦ Analizând cele două documente, Valer Pop, concluziona:
,, 1. Guvernul ungr, întemeindu-se pe un litigiu teritorial s-a pronunţat pentru un compromis teritorial, urmând a propune o nouă linie de frontieră – reprezentând ultima limită a concesiunilor din partea Ungariei – asupra căreia nu înţelegea să mai discute sau să se târguiască. O dată cu această frontieră acceptată de România se puteau discuta şi reglementarea schimbului de populaţie şi toate celelalte consecinţe rezultând din acest compromis teritorial.
2. Guvernul român, lăsând să se subânţeleagă că nu recunoaşte existenţa unui litigiu teritorial, s-a fixat asupra unei soluţii cu caractaer etnic, adică omogenizarea naţională a celor două state prin schimb de populaţie, admiţând oportunitatea deplasării de frontieră numai în funcţie şi drept consecinţă logică a schimbului de populaţie”.
♦ Se repeta, astfel, reacţia guvernului român în cazul ultimatumurilor sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, caracterizată astfel de Grigore Gafencu, fost ministru al Afacerilor Străine: ,,Notele ruseşti sunt amabile ca fond, moderate ca ton şi de o perfidie foarte bine socotită. Notele noastre sunt greşit concepute şi foarte prost formulate. La pretenţiile ruseşti referitoare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei asupra Basarabiei nu am răspuns nimic; nici punere la punct, nici un contraargument, nici un protest. Ne-am mulţumit să răspundem – «pentru a câştiga timp», pretinde Ministerul de Externe – că suntem gata să stăm de vorbă… Fapt e că ne-am plecat în faţa forţei, fără s-o spunem şi fără să stăruim asupra bunului nostru drept. Nu am răspuns la argumentarea sovietică, ci ne-am declarat gata, după ce am luat cunoştinţă de ea să stăm de vorbă. Ruşii au înlăturat cu multă îndemânare intenţiile dilatorii cuprinse în nota de răspuns, aducându-ne la cunoştinţă «programul de evacuare»”.
