Iată ce spunea Elena Lupescu despre Zizi Lambrino:
Când pentru prima dată s-au înodat între noi legături de draoste, primul său gând a fost pentru mine și prețul pe care voi avea să-l plătesc.
În mod sincer însă, declar că nu doresc o căsătorie morganatică.
Și eu îmi iubesc țara.
Îl iubesc pe Carol, dar recunosc obligațiile sale față de poporul său.
Căsătoria lui Carol cu Zizi Lambrino a fost o greșeală a tinereții.
Să fie eu oare a doua femeie care să-l ducă la o greșeală identică?
Nici nu mă pot gândi la așa ceva.
Niciun moment nu mi-a trecut prin gând idea unei căsătorii între noi.
D-na Lambrino, până mai deunăzi, a trait în apropiere de noi, la Paris.
N-am discutat cu Carol niciodată această dragoste de tinerețe și nici despre căsătoria lor, deși pentru dânsul această întâmplare a fost un izvor nesecat de necaz și nedumeriri.
Nu am niciun drept să mă amestec în această chestiune și, în niciun caz, nu se cuvine s-o discut în public.
Oricine poate să-și dezvăluie în fața lumii sufletul său propriu, dar sufletul altuia este sfânt și trebuie să rămână acoperit.
Spionii lui Zizi
Nicio femeie nu ar trebui s-o judece pe alta, deoarece nimeni nu poate ști sau cunoaște ceea ce se găsește sub stratul de deasupra.
Oare n-am suferit eu însumi condamnarea societății, care poate n-ar fi așa severă și îndârjită împotriva mea, dacă ar cunoaște toate faptele și toate intrigile, care există îndărătul acestei afaceri?
Mai deunăzi am fost siliți să concediem pe camerier și pe soția lui, descoperind că amândoi făceau spionaj pentru d-na Lambrino, căria îi raportau zilnic tot ceea ce făceam.
În urmă am aflat că s-au depus stăruințe mari, pe lână acești servitor, spre a-i ademeni să ne otrăvească mâncarea.
Ei, însă, au refuzat să comită o crimă.
N-avem dovezi concrete despre acest complot, dar sunt multe altele care au fost dezvăluite pe deplin și de care omul rămâne înmărmurit.
Primul gând de renunțare la tron
Încă din timpul când la Paris Carol și cu mine nu eram decât prieteni, au început să circule zvonurile cele mai fantastice.
S-au făcut rapoarte și s-au trimis în România, în care se arăta că eu și Carol trăiam o viață degradatoare.
De la București soseau mustrări atât de aspre, de o nedreptate atât de evidentă, încât Carol s-a înfuriat și s-a gândit că poate ar fi mai bine să renunțe la drepturile pe care le avea prin nașterea sa.
