Erau primele alegeri libere după aproape 50 de ani de dictatură comunistă.
A fost un scrutin marcat în mod decisiv de contextul istoric şi de frământările sociale din acea perioadă.
Revoluţia din decembrie 1989 marcase căderea regimului ceauşist, dar lăsase țara suspendată într-o confuzie generală.
Era și normal ca primele alegeri să fie și cele mai încărcate de emoție.
Organizarea
Scrutinul prezidențial s-a desfăşurat în baza Decretului-Lege 92/1990, potrivit www.roaep.ro.
Decretul-Lege 92/1990 a fost emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), organism nou creat cu autoritate de parlament provizoriu, care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat şi în care au fost incluşi reprezentanţii tuturor partidelor politice apărute imediat după revoluţie, precum şi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale.
Preşedintele CPUN a fost Ion Iliescu (9 februarie-20 iunie 1990).
La 14 martie 1990, cu un singur vot împotrivă şi două abţineri, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională a adoptat Legea privind alegerea Parlamentului şi a preşedintelui României, primele alegeri libere parlamentare şi prezidenţiale fiind stabilite pentru ziua de 20 mai 1990.
Potrivit legii, preşedintele României era ales în mod direct, prin scrutin universal, notează www.cdep.ro.
Legea prevedea alegerea sa ''de către cetăţenii cu drept de vot din întreaga ţară''.
Era declarat preşedinte acel candidat care întrunea jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale.
Dacă niciun candidat nu întrunea această majoritate, se organizau, în a doua duminică, noi alegeri.
La acest al doilea tur de scrutin participau numai doi candidaţi, clasificaţi în ordinea voturilor obţinute.
Candidatul care obţinea cel mai mare număr de voturi era declarat preşedintele României.
Cine putea candida
La preşedinţia ţării putea candida orice persoană care nu era decăzută din drepturile electorale şi care avea suportul a cel puţin 100.000 de alegători. Validarea alegerii preşedintelui era făcută de Curtea Supremă de Justiţie, hotărârea adoptată fiind prezentată în şedinţa comună a Adunării Deputaţilor şi Senatului.
În acel moment, cel ales devenea preşedintele României.
Din momentul alegerii sale, preşedintele nu putea să mai fie membru al vreunui partid sau al vreunei formaţiuni politice.
El urma să-şi îndeplinească prerogativele fiind angajat numai şi numai în faţa poporului român.
Candidaţii
În faţa unei ţări fără un conducător ales prin vot liber exprimat, românii au avut trei opţiuni – trei candidaţi proveniţi din culturi fundamental diferite.
În primul scrutin postdecembrist pentru funcţia de preşedinte doar Frontul Salvării Naţionale, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat au promovat candidaţi la preşedinţie: Ion Iliescu, din partea FSN, contestat întrucât era perceput ca un activist al PCR şi continuator al aceluiaşi sistem, Ion Raţiu din partea PNŢCD, reîntors în ţară din Marea Britanie, unde locuise timp de 50 de ani, şi Radu Câmpeanu, din partea PNL, reîntors de la Paris, unde ceruse azil politic în 1973.
Ambii erau contestaţi din acest motiv.
Susţinut de Frontul Salvării Naţionale, Ion Iliescu era, în 1990, la 60 de ani, candidatul cel mai tânăr.
Era fost şef al Asociaţiei Studenţilor Comunişti, fost secretar de partid comunist, fost ministru, dar şi disident din interiorul Partidului Comunist Român.
Cel mai în vârstă dintre candidaţi, ţărănistul Ion Raţiu, domnul cu papion, venea la cei 73 de ani ai săi să îi înveţe pe români ce înseamnă democraţia.
Se întâmpla după 50 de ani pe care îi petrecuse la Londra, unde era un om de afaceri prosper şi fondase, în anii '80, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
Și mai era Radu Câmpeanu, fostul lider al tinerilor liberali înainte de Al Doilea Război Mondial, reîntors în ţară după Revoluţie.
Radu Câmpeanu fusese arestat de comunişti în 1948.
În anii '60, după eliberare, a emigrat la Paris. „Venisem așa, cu un entuziasm extraordinar, și am fost primit foarte frumos, trebuie să recunosc. Veneau când vorbeam la Iași, la Cluj, la Timișoara, mii și mii de oameni și mă ascultau cu plăcere”, povestea el.
Potrivit art. 50 din Decretul-Lege nr. 92/1990, în campania electorală candidaţii, partidele, formaţiunile politice, toate organizaţiile sociale şi cetăţenii aveau dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.
De asemenea, art. 51 garanta accesul gratuit la radio şi televiziune în cadrul campaniei.
La aceeaşi secţie de votare alegătorii urmau să-şi depună votul atât pentru Parlament (Adunarea Deputaţilor şi Senat), cât şi pentru preşedinte.
Nebunie la urne. Entuziasm istoric
După două luni de campanie electorală, 17 milioane de români erau invitaţi la urne.
Alegerile erau urmărite de peste 300 de observatori străini şi de sute de jurnalişti de peste hotare.
Entuziasmul românilor nu a fost egalat până astăzi.
Prezenţa enormă la vot a făcut ca programul mai multor secţii de votare să fie prelungit până spre miezul nopţii.
Nemaiîntâlnit a fost şi rezultatul votului. A fost pentru prima şi singura dată în istoria de după 1989 când un candidat prezidenţial a câştigat alegerile din primul tur.
Tehnic vorbind, a fost singurul preşedinte al României post-decembriste ales majoritar în adevăratul sens al cuvântului, comentează digi24.ro.
Ion Iliescu a fost votat de peste 12 milioane de români, adică 85,7% din populaţia prezentă la vot.
Mult mai în spate s-au poziţionat Radu Câmpeanu, cu 1,5 milioane de voturi obţinute, şi Ion Raţiu, cu puţin peste 600.000 de voturi.
