Atunci decid să se întoarcă acasă într-o călătorie făcută celebră de Xenofon: Anabasis.
La originea campaniei a fost moartea regelui persan Darius al II-lea, un descendent îndepărtat al marelui fondator al dinastiei ahemenide, Cirus al II-lea cel Mare.
Fiul său cel mai mare, Artaxerxes Mnemon, îi succede la tron, însă celălalt fiu, Cirus, nu are de gând să se dea deoparte de la putere și strânge trupe pentru a-și apăra drepturile.
Astfel, el îi angajează pe cei Zece Mii, majoritatea lor fiind originari din Sparta și din Pelopones.
Lupta decisivă de la Cunaxa se încheie cu moartea lui Cirus și cu o împrăștiere în debandată a oștii sale.
Mercenarii greci, rămași fără conducători, după ce aceștia sunt uciși de un satrap persan, își aleg noi căpetenii, printre care și Xenofon. După un sfat, decid să se întoarcă acasă pe la marginile Imperiului Persan, ajungând la Pontul Euxin (Marea Neagră).
Anabasis (un cuvânt grec care desemnează un marș spre înălțime) povestește această dramatică reîntoarcere. Autorul operei este Xenofon însuși, participant la aventură și cel care i-a condus pe tovarășii săi în drumul spre casă.
Justificarea scrierii acestei opere este de o splendidă simplitate: „Este dulce, când ai făcut ceva bărbătesc și frumos, să lași o amintire despre sine în sufletele celor în care îți dorești să trăiască veșnic”.
Opera, în șapte părți, nu este doar o poveste de aventuri. Este și o descriere precisă și detaliată a imperiului persan și a popoarelor sale.
Anabasis își va găsi inclusiv o întrebuințare războinică, când Alexandrul cel Mare o va folosi pentru a le oferi grecilor o strălucită revanșă asupra ahemenizilor.
Xenofon din Atena, conducătorul și cronicarul Anabasis, este un personaj cu totul ieșit din comun: un om de mare cultură și în același timp un mare militar, care împletea acțiunea cu reflecția, aventura cotidiană cu creația artistică perenă.
Născut în apropierea Atenei în jurul anului 430 î.Hr., într-o familie de aristocrați, a fost ucenicul lui Socrate înainte de a se alătura expediției Celor Zece Mii.
Revenit în Grecia, el se pune în serviciul regelui Spartei, Agesilas, inamic înverșunat al Atenei, în 396 î.Hr.
Câțiva ani mai târziu, se retrage pe un domeniu dăruit de spartani, la Scillonte, în Elida. Aici, înconjurat de soție și de cei doi fii ai săi, își scrie timp de douăzeci de ani principalele sale opere.
În afară de Anabasis, scrie Apologia lui Socrate, diferite tratate de economie, de politică, de strategie, de echitație…
Moarte în 355 î.Hr., la vârsta de 75 de ani, când Filip al II-lea al Macedoniei se pregătea să cucerească cetățile grecești.
