Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Ziua în care Roma a fost declarată capitala Italiei
Articole online

Ziua în care Roma a fost declarată capitala Italiei

După ce armata condusă de generalul Giuseppe Garibaldi a pus capăt controlului papal asupra Romei şi a Statului Papal, la 3 februarie 1871 oraşul milenar de pe malul fluviului Tibru a fost declarat capitală a noului Regat al Italiei.

Roma, cunoscută şi sub numele de Cetatea Eternă sau Oraşul de pe Şapte Coline, a fost întemeiată, conform legendei, de gemenii Romulus şi Remus în anul 753 î.Hr.

Însă, numeroase dovezi arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la aşezările pastorale aflate pe colina Palatino, construite în zona viitorului For Roman, şi care au stat la baza noului oraş în secolul al VIII-lea î.Hr.

Roma istorică a fost locuită încă din Epoca Bronzului (cca 1.500 î.Hr.), iar cetatea a fost politic unificată pe la începutul secolului al VI-lea î.Hr.

În decurs de numai trei secole şi jumătate, Roma s-a transformat dintr-un modest oraş-stat în metropola (1,5 milioane de locuitori sub Octavian, primul împărat roman, cunoscut mai târziu ca Augustus) celui mai important imperiu al Antichităţii.

Apoi, de-a lungul a cinci secole, romanii au cucerit treptat Peninsula Italică, şi-au extins dominaţia în tot bazinul Mării Mediterane, lărgindu-şi imperiul până în Europa continentală.

Sub conducerea lui Pompei şi a lui Iulius Caesar, influenţa Romei s-a extins până în Siria, Ierusalim, Cipru şi Gallia.

După bătălia de la Actium (anul 83 î. Hr.), toate teritoriile romane erau controlate de împăratul Augustus.

Capitală imperială, Roma avea să devină locul unor clădiri publice splendide, palate, temple, băi publice, teatre şi stadioane.

A atins punctul culminant al măreţiei şi al populaţiei antice la sfârşitul secolul I şi începutul celui de-al II-lea.

În 330 d.Hr., împăratul Constantin cel Mare a strămutat capitala Imperiului Roman la Constantinopol (astăzi, Istanbul), Roma rămânând între 395-476, centrul Imperiului Roman de Apus.

A urmat o perioadă de declin (secolele V-VIII), marcată de invaziile barbare. În 756, a luat fiinţă Statul Papal cu reşedinţa la Roma, centrul lumii creştine occidentale şi un strălucit centru al Renaşterii europene.

Între secolele al IX-lea şi al XVIII-lea, teritoriile italiene s-au aflat sub dominaţia arabilor, apoi a statului franc, a Sfântului Imperiu Roman, a Spaniei şi Habsburgilor austrieci.

Odată cu încheierea epocii napoleoniene, în 1815, Italia a redevenit o grupare de state independente.

Valul mişcărilor naţionale de la începutul secolului al XIX-lea a inaugurat epoca Risorgimento-ului (1815-1870).

În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia s-a unit cu Piemontul, iar trupele generalului Giuseppe Garibaldi au eliberat Sicilia şi Italia de Sud (1860-1861), astfel încât Victor Emanuel al II-lea din dinastia de Savoia (1849-1878) s-a proclamat, în 1861, rege al Italiei.

O contribuţie însemnată la unificarea Italiei a avut-o şi contele Camillo Benso di Cavour, primul ministru al regatului.

În toată această perioadă, capitala a fost oraşul Florenţa.

Au rămas în afara statului italian Veneţia, deţinută de habsburgi şi Roma, capitala Statului Papal, apărată de francezi.

În 1866, când a izbucnit războiul dintre Prusia şi Austria, Italia s-a aliat cu Prusia şi în urma victoriei asupra Austriei, Regatul Italian a obţinut Veneţia. Încercările liderului militar Giuseppe Garibaldi de a cuceri Roma în 1862 şi 1867 nu au avut succes, dar retragerea garnizoanei franceze care îl sprijinea pe papa Pius al IX-lea a permis trupelor italiene să intre în Roma pe 20 septembrie 1870.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola