El s-a decis să relateze, într-o carte în curs de apariție, „Decembrie 1989: Amintirile unui român aflat în serviciul Securității”, ”tot ceea ce am trăit și știu despre evenimentele din decembrie 1989, întrucât din funcția pe care o dețineam ca membru al Consiliului Politic al Ministerului de Interne eram la curent oră de oră, minut de minut, despre evenimentele care s-au desfășurat pe teritoriul României”.
17 decembrie 1989 – sediul Comitetului Central al PCR
În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, ofițerii de la Direcția a V-a, înarmați cu pistoale mitralieră, asigurau paza membrilor CPEx întruniți într-o ședință de urgență privitor la situația gravă din țară.
Când generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și generalul Iulian Vlad, șeful Departamentului Securității Statului (DSS) au ieșit de la ședință, negri de supărare, Vasile Milea s-a îndreptat spre lift, iar generalul Iulian Vlad a fost înconjurat de ofițerii de la Direcția a V-a, care l-au rugat să le ”de-a un ordin ……” (n.r. se subînțelegea că doreau să-i aresteze pe membrii CPEx, care se aflau în sala de ședință).
Generalul Iulian Vlad le-a cerut câteva minute să discute cu generalul Milea.
S-a dus după Milea la lift, și după o discuție de maxim 2 minute, Vlad s-a întors spre subordonații săi și a dat din cap în sens negativ.
Generalul Milea nu voia să se implice.
Acela a fost, din punctul meu de vedere, un moment crucial care ar fi evitat desfășurarea evenimentelor sângeroase care au urmat.
17 – 20 decembrie 1989 sediul Central al Ministerului de Interne
Ajungând la birou, în data de 17 decembrie, am observat o atmosferă apăsătoare, îngrijorarea se citea pe fețele colegilor mei, iar telefoanele sunau neîncetat.
Această atmosferă a durat până în după-amiaza zilei de 20 decembrie, când a venit ordinul ca pentru a doua zi, pe 21 decembrie, la ora 6 dimineața să intrăm în dispozitiv (în Piața din fața Comitetului Central), înarmați cu pistoale, și să asigurăm desfășurarea în condiții normale a mitingului cerut de Ceușescu, pentru a evita, printre altele posibile, acte de huliganism.
21 decembrie 1989 – Piața din fața Comitetului Central
În timp ce mă aflam în dispozitiv împreună cu ofițeri de la Ministerul Apărării așteptând sosirea participanților la demonstrație, a trecut pe lângă mine un prieten avocat, care ne-a aruncat următoarea frază:
”Nenorociților, nu vă ajunge ce ați făcut până azi, veți trage și în noi acum?”.
Scena m-a făcut să mă emoționez, și până să mă dumiresc de unde vine atâta ură în doar câteva cuvinte, piața s-a umplut de aproximativ 90.000 de oameni care au venit la miting cu drapele și pancarde, așezându-se pe locurile indicate de secretarii de partid.
Mitingul a început prin cuvântarea lui Ceaușescu în care înfiera cu mânie proletară bandele de huligani de la Timișoara, în spatele cărora s-ar fi aflat agenții serviciilor secrete din diferite țări.
La un moment dat, la ora 12:35, la mașina care avea megafoane și era amplasată în fața B.C.U. s-a auzit un pocnet asurzitor.
Acest pocnet a fost provocat cu bună știință de un subofițer de la USLA. După pocnitură au urmat țipete care veneau de la Athene Palace.
Ce se întâmplase?
O masă de câteva sute de demonstranți ce veneau pe Calea Victoriei au întors pancardele, lăsând să se vadă niște țepușe cu care au început să împungă masa de oameni adunată la miting.
Fiind o masă mare de oameni, țipătul acestora s-a auzit ca un vuiet puternic și a provocat o panică îngrozitoare.
După scena relatată mai sus, o masă imensă de aproximativ 15-20.000 de oameni au luat-o la fugă, țipând, spre b-dul Magheru, pe lângă Grădina Cina și Ateneul Român.
În panica creată, am luat-o la fugă, flancat de 2-3 ofițeri de artilerie. A fost o cursă a vieții, am alergat atât de iute încât nici nu știu cum am ajuns la Intercontinental.
O masă de aproximativ 30.000 de demonstranți au ajuns în b-dul Magheru și strigau lozinci anticomuniste și împotriva lui Ceaușescu.
În acele momente de groază, rândurile demonstranților s-au regrupat, o parte din demonstranți au rămas în Piața Comitetului Central și au continuat să strige lozinci pro Ceaușescu.
Așa cum s-a văzut și pe filmul difuzat de TVR, femeile strângeau la piept poșetele, alții plângeau, alții își căutau pe jos diferite obiecte care în îmbulzeala de atunci le-au pierdut.
Eu eram zăpăcit, am făcut un tur în jurul Hotelului Intercontinental și al Pieții Universității, unde mii de oameni s-au grupat și strigau împotriva lui Ceaușescu.
Ce m-a întristat cel mai tare a fost faptul că am văzut în rândul protestatarilor mulți dintre informatorii noștri – cei care stăteau la coadă să toarne pe unii și pe alții contra unor sume de bani.
21 decembrie – sediul central al Ministerului de Interne
În jurul orei 15:30, m-am întors la birou.
O secvență care mi-a rămas întipărită în minte a fost aceea în care am intrat în biroul secretarului de partid.
Acesta stătea cu capul pe mâini deasupra pupitrului și plângea.
L-am întrebat de ce plânge și mi-a răspuns printre lacrimi: ”Cezare, s-a sfârșit”.
După-amiaza zilei de 21 decembrie 1989
Am ieșit de la secretarul de partid și m-am întors la biroul meu.
Se dăduse ordin neoficial ca toate unitățile Securității să depună armele în rastel și să rămână în unitate.
În birou am discutat cu câțiva colegi despre situația din țară, mai ales despre situația de la Timișoara unde se vehicula uciderea a 5.000 de manifestanți.
Asta ne-a făcut să ne privim unii pe alții cu suspiciune, neștiind ce să mai credem.
În data de 18 decembrie am primit ordin să ardem documente la crematoriul din curtea Securității.
Acest lucru a fost efectuat neîncetat până în ziua de 22 decembrie.
La Consiliul Politic soseau continuu informații despre situația din țară, îndeosebi din Cluj, Sibiu și Galați, unde armata a tras în manifestanți folosind muniție de război.
Între timp, la București s-a anunțat organizarea Baricadei la Intercontinental.
La ora 19:00 am mers în zona Hotelului Intercontinental.
Acolo era ridicată o baricadă ce traversa bulevardul Magheru, de la restaurantul Dunărea, la hotel Intercontinental.
Baricada era amenajată din mese, scaune, cauciucuri de mașini, coșuri de gunoi din metal și diverse alte lucruri, fiind destul de bine realizată.
Am mers lângă Baricadă, îi cunoșteam pe câțiva manifestanți, doi dintre ei erau profesori de istorie.
I-am implorat pe manifestanți să plece de acolo, pentru că auzisem că vine o unitate mecanizată (tancuri și taburi) de la Divizia armatei de pe șoseaua Olteniței condusă de colonelul Carp.
Am fost alungat de manifestanți, spunându-mi să plec și să-mi văd de treburile mele că altfel o încurc.
Resemnat, m-am întors la unitate, unde colegii nu mai scoteau nici un cuvânt, neștiind ce se va întâmpla în următoarele ore.
În seara zilei de 21 decembrie vedeam de la fereastra biroului mașini Dacia care veneau pe str. Eforie, la Miliția Capitalei, aducând zeci și zeci de manifestanți care erau îmbarcați în dube și duși la Jilava.
În unitatea noastră era o atmosferă apăsătoare, nimeni nu vorbea. Această atmosferă a fost întreruptă în jurul orelor 21- 22:00 de sunetul rafalelor de mitralieră. Toți eram înmărmuriți, ne era teamă. Am rămas în birouri.
