Zece superstiții istorice care au rezistat din Evul Mediu până astăzi

 

De ce considerăm ziua de vineri 13, ca fiind una cu ghinion? De credem în săruturile sub vâsc? De ce facem o cruce în varză?

Răspunsul la aceste întrebări îl oferă istoricul Karen Maitland în revista de istorie a BBC  într-un top al celor mai neobișnuite superstiții care au rezistat din Evul Mediu până astăzi.

1. Crucea în varză

Obiceiul datează din Evul Mediu și are la bază două explicații. Cea culinară prevede că ar putea fi gătită mai ușor astfel. Realitatea este că oamenii din Evul Mediu credeau că în varză se ascundeau spirite rele și mici demoni care trebuiau eliberați din plantă pentru a nu ataca persoana care urma să le consume. Orice durere de stomac după consumul de varză era pusă pe seama spiritelor rele.

2. Teama de Vineri 13

Pe lângă motivele deja cunoscute pentru care oamenii se tem de ziua de Vineri 13 (le găsiți pe larg AICI ) sunt multe indicii că această superstiție există încă de pe vremea romanilor. 

Inițial, 13 persoane care au luat parte la Cina cea de Taină, au rămas doar 12 după plecarea și trădarea lui Iuda, după care Iisus a fost ucis.

Romanii erau convinși că numărul 13 aduce ghinion și moarte. Vikingii aveau o teorie diferită.

În mitologia scandinavă, la o petrecere la care au participat 12 zei a apărut neinvitat și jonglerul Loki, ceea ce a provocat moartea îndrăgitului zeu Balder.

Alţii cred că superstiţia cu vineri, 13, are legătură cu templierii, care au fost arestaţi pentru erezie vineri, 13 octombrie 1307.

3. Aruncatul monedelor în fântâni

Astăzi găsești monede în mai toate fântânile celebre din lume.

Superstiția datează din Antichitate.

Oamenii erau convinși că în apă se află spirite care așteaptă un sacrificiu (o donație) pentru a asigura fertilitate și succes.

În Evul Mediu, Biserica a reușit să convingă oamenii că în apa din fântânile celebre nu se află spirite, ci sfinți capabili de miracole.

Oamenii aruncă și astăzi câte-o monedă cu gândul la noroc sau la vindecarea de unele boli.

4. Aruncarea jartierei miresei

Nunțile au la bază o sumedenie de superstiții. În epoca antică, toate detaliile vestimentare purtate de mireasă erau considerate a fi binecuvântate.

Astfel, unul dintre ritualuri în noaptea nunții era dezbrăcarea miresei de către nuntașii dornici să păstreze o bucată din vestimentația ei binecuvântată. Cu trecerea anilor, atenția s-a mutat pe jartiera miresei, simbol al sexualității și al fertilității.

În epoca medievală existau dueluri între bărbații necăsătoriți, pentru a-și asigura jartiera și a fi următorii pe listă pentru a se căsători.

Deși inițial existau lupte pentru a lua jartiera de la mireseasă, Biserica a interzis acest obicei.

Astfel, mirele este cel care ia jartiera de pe piciorul soției și o aruncă pe fereastra sub care așteaptă bărbații necăsătoriți.

5. Bate în lemn

Dacă în România acest obicei este mai degrabă în legătură cu lucruri pe care nu-ți dorești să se adeverească, în Evul Mediu și în continuare în unele ţări, precum Marea Britanie, a bate în lemn înseamnă a-ți dori ca ceea ce spui să se și întâmple.

Omul medieval era convins că dacă îti pui o dorință cu voce tare atunci spiritele rele vor face tot posibilul ca ea să nu se întâmple.

Oamenii băteau în lemn imediat ce își spuneau dorința ca să alunge spiritele rele sau un eventual blestem al unui vecin prezent la discuție. Doar că lemnul nu putea fi chiar de orice tip, ci neapărat stejar, frasin sau păducel, care erau considerate sacre, capabile să ne protejeze de spiritele rele și de ochiul diavolului. Astăzi, orice lemn este acceptat, inclusiv imitațiile din plastic.

6. ”Dușmanii”

Aproape fiecare cultură are încă din perioada antică o legendă privind capacitățile unor oameni de a face rău altora doar din priviri.

În perioada medievală, oamenii care aveau priviri ciudate în cursul dimineții, erau sfătuiți să meargă în grădină și să se uite îndelung la copaci, în speranța că energia lor negativă se va răsfrânge asupra copacului și nu asupra altor oameni.

 Metodele de protejare când întâlneai astfel de persoane erau de a scuipa, de a ține degetele încrucișate, de a purta ceva de fier, de a purta haine de culoare roșie sau de a îndrepta palma către acea persoană.

7. Pietrele sfinte

Pietrele mici care puteau fi penetrate și apoi trase prin sfoară și purtate precum un colier erau considerate a fi purtătoare de energie pozitivă.

Unele dintre ele erau agățate la ușa de la intrare sau la ferestre.

De multe ori, aceste pietricele erau agățate de chei pentru a proteja locuințele de hoți si animalele din grajduri de demoni și vrăjitoare.

8. Tăierea tortului de la nuntă

Despre nunți se spune că fiecare țară, fiecare etnie, fiecare regiune are specificul ei.

În epoca romană, tortul sau mai degrabă prăjitura de nuntă trebuia să conțină patru ingrediente de bază: grâu, fructe, nuci și miere – simboluri ale fertilității și prosperității.

Încă de pe atunci, nuntaşii se grăbeau să adune frimiturile din tort, simbol al unui viitor mai bun.

Chiar și astăzi, în multe locuri se obisnuiește să se trimită la pachet o felie de tort invitaților care nu au putut ajunge la nuntă.

În epoca Tudoriană s-a instalat obiceiul ca mireasa și mirele să taie împreună tortul, cu mențiunea că mireasa trebuie să taie singură prima felie, altfel nu va avea copii.

9. Vâscul

Triburile germanice, în special Saxonii, au avut obiceiul de a agăța vâsc deasupra ușii sau a sobei. Era un simbol sacru al unei gazde prietenoase, dispuse să își primească în casă până și dușmanii de moarte cu promisiunea că nu le va face rău.

În același timp, vâscul îi proteja de gândurile necurate ale vizitatorilor.

În localuri, ospătarii obișnuiau să agațe vâsc deasupra ușii când se consuma alcool în exces, de frica izbucnirii unor conflicte.

În mitologia greacă, cele două crengi de vâsc simbolizează testiculele lui Uranus care au căzut însângerate în mare, iar din ele s-a născut Afrodita.

În mitologia scandinavă, vâscul îi era dedicat zeiței iubirii, Frigga.

Din acest motiv s-a păstrat obiceiul sărutului sub vâsc, cu ruperea unui bob pentru fiecare sărut până când nu mai rămâne niciunul.

10. ”Carnea Diavolului”

În Mileniul I, o sărbătoare săptămânală în Marea Britanie și în Scandinavia era de a aduce sacrificii zeului viking Odin. Biserica a încercat pe toate căile posibile să interzică această festivitate.

În anul 732, Papa Grigorie al III-lea a reușit să descurajeze această sărbătoare prin interzicerea cărnii care era folosită.

Din acel an, carnea de cal folosită de vikingi a fost declarată carnea păgânilor și ”carnea diavolului”.

S-a răspândit repede zvonul că cei care consumă carne de cal riscă să se îmbolnăvească de maladii incurabile și să fie bântuiți de spirite rele și de ghinion.

Și din acest motiv, britanicii evită consumul de carne de cal chiar și astăzi.