Zece obiceiuri păgâne pe care le respectăm cu sfințenie și astăzi

 

Legătura dintre tradiţii şi cultura păgână este puternică, dar există şi multe idei preconcepute în legătură cu păgânismul care fac din termenul însuşi unul un pic tabu. Păgânismul nu este ceva de temut sau de evitat.

În Antichitate, cuvântul latin “păgân” avea semnificația de sătean sau provincial. Conotațiile religioase au apărut abia în Evul Mediu, când păgân a devenit antonimul credinciosului creștin.

Asta nu ne ne-a împiedicat să respectăm cu sfințenie și astăzi anumite obiceiuri păgâne.

Ranker.com a alcătuit un top al celor mai importante zece obiceiuri păgâne despre originea cărora nu știm mai nimic astăzi.

  1. Zilele săptămânii

Toate zilele săptămânii au origini păgâne. Asta a fost o problemă pentru creștini, astfel încât liderii Bisericii au încercat dar au eșuat să schimbe actualele denumiri ale zilelor săptămânii în litere, numere sau numele apostolilor.

Luni a derivat din cuvântul anglo-saxon Monandaeg (Monday-Montag), care înseamnă ziua celebrării lunii de pe cer. Duminică (Sunday-Sonntag) este ziua dedicată celebrării soarelui.  Marți provine de la zeul german Tiu (Tuesday), în timp ce ziua de miercuri era dedicată zeului scandinav Odin sau Woden.

Joi (Thursday) era celebrat zeul scandinav al tunetului, Thor. Vineri (Friday) era dedicat celebrării zeiței iubirii, Freya, în timp ce sâmbătă (Saturday) era ziua celebrării zeiței romane a belșugului, Saturn.

  1. Lunile anului

Asemenea zilelor săptămânii și lunile anului au influențe păgâne. De exemplu, iunie (June) provine de la zeița Juno și are conexiuni cu cerul, mariajul și nașterea. O altă lună cu evidente origini păgâne este aprilie, derivat de la festivalul păgân al triburilor germanice Eoster (Ostern-Paște).

  1. Sărbătorirea zilelor de naștere

Nici măcar nașterea Domnului Iisus Hristos nu era sărbătorită de creștini, darămite propriile zile de naștere. Creștinii au preluat sărbătorirea festivalului roman Saturnalia, care celebra solstițiul de iarnă, 22 decembrie.

Triburile păgâne erau convinse că odraslele lor trebuie protejate de spiritele rele tocmai cu ocazia zilei lor de naștere, de aceea aprindeau lumânări în această zi. Triburile germanice au realizat că este un moment înspăimântător pentru copii, așa că au decis să amplaseze lumânările pe o prăjitură, câte-o lumânare pentru fiecare an de viață și unul suplimentar pentru încă un an cu sănătate.

  1. Să îți pui mâna la gură când caști

Obiceiul e aproape instinctiv și datează încă din Antichitate.

Motivul: deschiderea largă a gurii este o invitație pentru boli.

Medicii din lumea romană au sesizat că minorii nu erau obișnuiți cu acoperirea gurii când căscau și așa explicau rata mare a mortalității în rândul copiilor. Căscatul era asimilat unei scurgeri a vieții din om.

  1. A purta inele după căsătorie

Nu doar păgânii purtau inele, însă obiceiul de a purta inel (verighetă) după nuntă exact pe al patrulea deget este un obicei împrumutat de creștini de la păgâni.

Obiceiul provine de la greci și romani care erau convinși că al patrulea deget are o venă care duce direct la inimă.

O variantă mai modernă datează de la a treia dinastie a vechiului regat al Egiptului, unde doi îndrăgostiți făceau schimb de inele pentru a indica legătura pe viață dintre ei.

  1. A bate în lemn pentru a nu avea ghinion

Celții aveau o legătură puternică cu natura și erau convinși că în copaci se ascund spirite.

Ei atingeau lemnul pentru a invoca spiritele, în speranța că acestea vor aduce sănătate și protecție.

Există și teoria că se lovea în lemn pentru a mulțumi spiritului că ceva s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat.

O altă teorie era că ciocănitul în lemn avea rolul de a crea zgomot astfel încât spiritele rele să nu audă gândurile și dorințele oamenilor și să nu le strice planurile. Creștinismul a adoptat acest obicei fără rezerve.

  1. A purta bijuterii

Fie că este vorba despre bijuterii, amulete, brățări sau lănțișoare, obiceiul de a-ți decora corpul are origini păgâne.

Era un obicei străvechi de a-ți arăta bogăția. Vikingii aveau obiceiul de a purta bijuterii pentru a face o diferențiere între diferitele straturi sociale.

Egiptienii, grecii și romanii purtau bijuterii cu simboluri spirituale. În Roma Antică doar senatorii și nobilii aveau dreptul de a purta inele de aur.

În Egipt, oamenii erau înmormântați alături de obiecte prețioase de care să se bucure în viața de apoi.

  1. A ține pumnii cuiva

Urarea “îți țin pumnii”, care în alte țări este “îți țin degetele încrucișate”, este o formulă de a invoca norocul, dar are tot origini păgâne.

În Antichitate, obiceiul era un pic diferit. Ca să își ureze reciproc noroc, două persoane trebuiau să își dea mâna încrușișând câte un deget între ei.

Totul doar pentru a invoca spiritele bune. Anumiți istorici susțin că obiceiul este eminamente creștin.

În momentul în care creștinismul a fost interzis de romani, aceștia foloseau gesturi manuale pentru a se identifica reciproc. Exista și obiceiul de a forma o cruce prin intersectarea degetelor pentru a proteja pe cineva care a încălcat cele zece porunci.

  1. A transforma pisicile în animale de companie

Încă din Antichitate s-a crezut că animalele precum câinii sau pisicile sunt purtătoare de spirite pozitive și reprezintă o punte între oameni și lumea supranaturală. La începutul răspândirii creștinismului, pisica era asociată cu păgâni, Satana, vrăjitoare și spirite rele.

În cultura păgână, a avea o pisică însemna avea o legătură directă cu natura. În cadrul unor ritualuri păgâne, oamenii obișnuiau să se costumeze și să își pună măști de pisică.

  1. A ne farda

Pictarea fetei era un obicei răspândit printre egiptieni, romani și alte culturi păgâne. La începutul creștinității, fardarea avea un rol eminamente negativ, chiar un păcat, la fel ca și pictarea corpului  de orice fel.

În Egiptul antic, atât femeile, cât și bărbații își pensau ochii.

Cosmeticalele erau produse din grăsime animală, plante, ierburi și uleiuri.

Femeile din Roma Antică purtau decorațiuni pentru a-și arăta afluența. De asemenea, ele obișnuiau să își albească fața cu cretă.