Menit să simbolizeze caracterul internațional al aeroportului ridicat în a doua jumătate a anilor ’30 în capitala Germaniei, vulturul ținea în gheare un glob pământesc pe care era suprapusă o svastică. Proiectat de arhitectul Ernst Sagebiel (1892-1970), vulturul a fost realizat de sculptorul Walter Lemcke (1891-1955) din mâinile căruia a ieșit, printrele altele, și clopotul care a deschis în ’36 Jocurile Olimpice în capitala Reich-ului lui Hitler. Impresionant prin dimensiunile sale, vulturul, care măsura 4,5 metri înălțime și avea o anvergură a aripilor de alți 4,5 metri, „nu a fost gândit – potrivit arhitectului Sagebiel – ca o emblemă națională, ci a servit exclusiv unui scop arhitectural-decorativ”. Parte a proiectului „Germania” de remodelare a Berlinului, aeroportul Tempelhof avea un rol bine conturat pe planșetele arhitecților fiind desemnat să fie o așa-numită „poartă” către cel de-al Treilea Reich. Iar ca imaginea despre Imperiul lui Hitler să fie amplificată la maxim, în zona aeroportului a fost proiectată o piață uriașă cu un diametru de 250 de metri care, în final, urma să fie flancată de o serie de edificii. Realizată parțial până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, conceptul pieței avea să-l pună serios pe gânduri pe Ernst Sagebiel, care, pentru a scoate în evidență clădirea ce adăpostea intrarea principală a aeroportului, a proiectat la finele anului 1939 un vultur masiv. Cântărind 10 tone, acesta era realizat din metal, fiindu-i aplicate atât o protecție anticorozivă, cât și un strat de vopsea pe bază de ulei care avea menirea de a-i conferi patina bronzului. Conform arhitectului, vulturul a fost instalat pe acoperișul clădirii în 1940, „fără organizarea vreunei ceremonii”, așa cum de altfel avea să se întâmple și 22 de ani mai târziu când a fost în cele din urmă detronat.
Foto: Vulturul de la Tempelhof a ajuns în 1962 la fier vechi
Simbol al colaborării americano-germane
Ocupat de forțele sovietice la finele lui aprilie 1945, aeroportul Tempelhof – în ale cărui hangare fuseseră asamblate în perioada războiului numeroase avioane Junkers Ju 87 „Stuka” și Focke-Wulf Fw 190 – a fost predat două luni mai târziu trupelor americane ca parte a sectorului ocupat de acestea în capitala germană. Redeschis zborurilor civile din februarie ’46, aeroportul avea să joace un rol crucial în anii Blocadei Berlinului (1948-1949), devenind „poartă” către vest. În ciuda acestui fapt, vulturul de pe clădirea aeroportului a supraviețuit prăbușirii imperiului utopic al lui Hitler, zvastica fiind acoperită cu o pancardă în culorile drapelului american. Ulterior, opera de denazificare a fost desăvârșită prin vopsirea în alb a capului, transformând astfel vulturul german într-unul pleșuv, moment în care piața din fața aeroportului a început să fie cunoscută de militarii americani drept „Piața Vulturului”. Necesitatea instalării unui sistem radar pentru aeroport a fost semnul clar că vulturul trebuie să-și ia „zborul” de pe clădirea intrării principale. Având în vedere starea sa de degradare, în anul 1962 vulturul a fost tăiat în bucăți, sfârșind la fier vechi, cu excepția capului care – la cererea comandamentului american din Berlin – a fost donat Academiei Militare West Point din New York, care însă îl va ține mai mult în depozit decât expus. Într-o scrisoare adresată în octombrie ’62 Biroului de Informații al USAF din Berlin, arhitectul Ernst Sagebiel saluta decizia autorităților de a da jos vulturul, admițând faptul că acesta fusese una dintre ideile sale cele mai neinspirate, fiind „chiar de la început, un element decorativ inutil”. Returnat Berlinului în 1985, capul decapitat al vulturului, care fusese martor tăcut al prăbușirii imperiului utopic al lui Hitler, a devenit simbolul al colaborării americano-germane în anii Războiului Rece fiind amplasat în fața clădirii principale a aeroportului Tempelhof, din al cărui vârf „zgâria” cândva cerul.
