Visul trans-Atlantic neîmplinit al proiectantului primului hidroavion românesc

 

Spre sfârșitul anului 1931, inginerul Radu A. Stoika, proiectantul primului hidroavion românesc „Getta”, anunța presa că a perfectat contractul cu o mare uzină din străinătate pentru construcția unui alt hidroavion care să străbată Atlanticul în etape, zburând din București la San Francisco, purtând tricolorul românesc.

Radu A. Stoika (1900-1871) mai informa, printr-o scrisoare, că încheiase contractul și cu pilotul care avea să realizeze marea performanță, în primăvara lui 1932. Era vorba de căpitanul Romeo Popescu, deținătorul recordurilor de viteză și durată ale aviației noastre militare.

15 august 1925

„Primul hidroavion proiectat de un român, inginerul Radu Stoika, diplomat în construcții aeronautice și navale la Paris, director al Societății de Transport Constanța (STC), a fost construit în atelierele acestei fabrici, cu sprijinul financiar al industriașului George I. Georgescu, proprietarul STC. La 15 august 1925, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei, aparatul pilotat de aviator Romeo Popescu, a survolat orașul Constanța la o altitudine de 500 de metri, în aplauzele unei mulțimi impresionante”, notau dr. Florin Stan și drd. Andrei Vochițu în revista „Marina Română”.

În ciuda succesului iniţial, soarta lui Getta1 a fost vitregă. Comanda de trei noi aparate nu a fost niciodată onorată de către stat, firma STC nu a putut suporta cheltuielile existente deja, iar la 5 ani după celebra lansare de la Constanţa, angajaţii STC-ului falimentar îi făceau deja hidroavionului o înmormânare simbolică, cu o caravană funerară în centrul căreia se afla macheta aparatului.

 

Escadrila de hidroplane

Prin Înaltul Decret Regal nr. 2256 bis din 15.05.1920, sub comanda căpitanului aviator Constantin Negru, a fost înfiinţată Escadrila de hidroplane.

Unitatea avea în componenţă hidroavioane „Hansa Brandenburg W12” şi „UTZI” capturate din Ungaria, hidroavioane, care deşi uzate, au fost revitalizate în cadrul Rezervei Generale a Aviaţiei şi au constituit primul nucleu operativ al hidroaviaţiei româneşti.

În acea perioadă de pionierat a activităţii de hidroaviaţie, în afara programului de pregătire a piloţilor necesare noilor îndeletniciri, una din preocupările de seamă a fost cercetarea litoralului maritim cu scopul de a descoperi raioanele de amerizare, direcţia curenţilor marini şi structura zonei de litoral.

La 15 august 1925, cu prilejul Zilei Marinei, s-a executat primul zbor cu un hidroavion de construcţie românească, construit de către ing. Radu Stoika.

În anul 1928 s-a consemnat prima reorganizare a hidroaviaţiei, creându-se Grupul de hidroaviaţie format din trei escadrile: Escadrila I de zbor, Escadrila 2 parc şi Escadrila 3 depozit.

În anul 1930 Grupul de hidroaviaţie este transformat în Flotila de hidroaviaţie, care avea în dotare, în urma unei comenzi, din Italia, 14 hidroavioane de recunoaştere şi bombardament, 7 hidroavioane torpiloare şi de bombardament şi 6 hidroavioane şcoală.

Două raiduri

În perioada 1932-1932 s-au executat lucrări de amenajare a unei baze moderne de hidroaviaţie la Palazu Mare, dotată cu 3 trei hidroscale echipate complet cu ambarcaţiuni pentru manevra hidroavioanelor, pentru transportarea acestora şi executarea operaţiunilor de salvare din mare a aparatelor avariate.

Pregătirea completă a personalului navigant din cadrul Flotilei de hidroaviaţie a fost dovedită prin efectuarea în anul 1935, a unui raid pe ruta Constanţa-Istanbul-Atena-Constanţa cu 3 aparate „Savoia Marcheti ” sub comanda pilotului comandor Ovidiu Rătescu, respectiv în anul 1938 pe ruta Constanţa-Istanbul-Bengazi-Tripoli-Constanţa sub comanda generalului Vasile Henţescu la bordul unui aparat „Savoia” S-55.