După ce a izbucnit, în Flămânzi, răscoala de la 1907, răsulații au vrut să ardă în drumul lor și conacul de la Țibănești al lui Petre P. Carp, dar țăranii de pe moșie le-au ieșit în cale, cu ce au avut la îndemână, și așa proprietatea bătrânului patriot și politician a scăpat întreagă.

Țăranii de pe moșia lui îl iubeau pe Carp, pentru că era om bun, drept și milos.

Era locul unde se retrăgea de câte ori era dezamăgit de mersul vieții politice.

Iată ce scria ziaristul Nicolae D. Cocea, care l-a vizitat în vara anului 1913:

”Acolo, la mii de poște departe de intrigile și de vanitatea oamenilor, trăește ca un înțelept în vechia casă boerească, ridicată la 1820, se scoală odată cu soarele, rătăcește prin aleele umbrite ale parcului, stă de vorbă, în liniștea bibliotecei, cu cei cari au cugetat și au scris de-alungul veacurilor și în tovărășia d-nei Carp și a câtorva rari prieteni, se silește să uite, ca să nu râdă sau să nu plângă imensa prostie omenească și răutatea ei infinită”.

Fără șosea de acces

Carp avea o casă la Iași și alta la București, unde primea iarna vizite de la parteneri sau adversari politici, de la oameni de cultură, diplomați etc. La moșie venea pentru a se ocupa de culturile agricole, dar și pentru a se bucura de liniște.

Probabil special pentru a nu încuraja vizitele celor care i-ar fi deranjat traiul tihnit de la Țibănești, Carp nu s-a ocupat ca moșia să nu-i fie conectată la rețeaua de drumuri.

Reședința era izolată, neexistând șosea de acces către ea. Nici gară nu exista în apropiere.

Cei care veneau în vizită coborau din tren la Buhăiești, localitate ce se află la circa 30 de kilometri distanță.

Citește și 

De aici, mai erau „trei ceasuri bune de mers cu trăsura”, povestea N. D. Cocea: